Iuri Andropov, ideolog și polițist: Apoteoza cekismului

In memoria a patru neuitati, admirabili luptatori pentu adevar: Noel Bernard, Vlad Georgescu, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca

Nu trebuie sa ne mire ca, in Rusia lui Vladimir Vladimirovici Putin, Iuri Vladimirovici Andropov, de la a carui nastere s-au implinit pe 15 iunie o suta de ani, beneficiaza de un mini-cult in continua expansiune, plasmuit si intretinut de la cel mai inalt nivel. Pentru Putin si mafia din jurul sau, personaje provenind din structurile medii ale politiei secrete sovietice, Iuri Andropov simbolizeaza forta unui sistem care, cred ei, nu era menit sa se prabuseasca. Fantasmele triumfaliste ale anilor sovietici continua sa populeze imaginarul Kremlinului. Recursul la mitul lui Andropov semnifica, in fapt, o incercare de legitimare prin istorie. Evident, avem de-a face cu o istorie falsificata, trucata, contrafacuta. Pe scurt, masluita.

In aceasta viziune, reformele andropoviste, strict supravegheate de initiatorii lor din aparatul de partid si de securitate, nu riscau sa duca la naruirea edificiului institutional al partidului-stat ideocratic. Andropov era un birocrat calit in epurarile staliniste de dupa al doilea razboi mondial. Credea sincer in misiunea URSS ca „bastion al socialismului mondial”. Il adorase, ca atatia alti aparaticiki pe Stalin. Fusese protejatul celui mai obscurantist dintre ideologii oficiali, Mihail Andreievici Suslov. Alegerea lui Andropov, in noiembrie 1982, ca secretar general al CC al PCUS si ca presedinte al Prezidiului Sovietului Suprem, deci sef al statului sovietic, schimba un pattern al succesiunii. Era pentru prima oara cand un fost sef al politiei secrete ajungea la carma regimului totalitar numit URSS. Lavrenti Pavlovici Beria se apropiase de aceasta pozitie, dar a fost lichidat, cum se stie, inainte de a o putea ocupa. Arestat in iunie 1953, la putine luni dupa moartea lui Stalin, Beria a fost executat ca spion in septembrie acelasi an.

Favoritul lui Jdanov si Suslov

Cariera lui Andropov a inceput sub patronajul ideologului suprem al stalinismului dezlantuit, Andrei Alexandrovici Jdanov. Jdanov se ocupa personal de Republica Autonoma Carelo-Fina unde Andropov a urcat vertiginos treptele ierarhiei de partid. Accentuez acest lucru intrucat Jdanov era exponentul cel mai influent al factiunii din Leningrad, epurata sangeros dupa moartea lui in 1948. Mitologia politica a comunistilor leningradeni conteaza mult in aceasta istorie. Vladimir Putin insusi provine din acel oras, asemeni multor membri ai anturajului sau imediat.

Dupa un stagiu in aparatul CC, Andropov a fost trimis ambasador in Ungaria unde a avut misiunea deosebit de sensibila de a supraveghea dinamica politica in anul crucial 1956. Este de presupus ca Andropov insusi suferise un soc in urma revelatiilor din „Raportul Secret” al lui Nikita Sergheievici Hrusciov la Congresul al XX-lea al PCUS din februarie 1956. Pe de alta parte, ideologic vorbind, convingerile sale erau incasabile si inebranlabile, alcatuite din beton armat. Nu era omul indoielilor, al curajului de a se intreba asupra chestiunilor celor mai spinoase din istoria formatiunii pe care a servit-o cu devotament perinde ac cadaver. Era un fanatic comunist, un true believer.

La Budapesta, Andropov l-a avut ca subordonat pe ofiterul KGB sub acoperire diplomatica, Viktor Kriucikov, cel care avea sa-i succeada in fruntea Comitetului Securitatii Statului in momentul cand a fost rechemat in secretariatul CC. A jucat cartea deschiderii, a reusit sa adoarma suspiciunile lui Imre Nagy si ale celorlalti membri ai grupului reformator. Cand a izbucnit revolutia, pe 23 octombrie 1956, Andropov a jucat un rol aparent impaciuitor, a acceptat revendicarile noului guvern. Era calm si afabil, un simulant de anvergura. Dramaturgia amicala ascundea de fapt imensa anxietate a emisarului Moscovei. In realitate, Andropov era unul dintre cei mai duri activisti, a sustinut cu maxima tarie ideea interventiei militare sovietice. A dat apoi asigurari membrilor guvernului legal ca, daca vor iesi din cladirea ambasadei iugoslave unde se refugiasera dupa a doua interventie militara sovietica, pe 3 noiembrie 1956, ca voi fi lasati liberi, ca se vor putea duce acasa, impreuna cu famillie lor. Imediat dupa ce Nagy si amicii sai au parasit incinta ambasadei, dand crezare promisiunilor lui Andropov, au fost capturati, azvarliti in camioane sovietice si expediati in România. Oficial, s-a spus ca ei cerusera azil politic. In realitate era o operatie gangstereasca, de rapire a unor demnitari inca in functie ai unui stat care indraznise sa se retraga din Tratatul de la Varsovia. Tot Andropov a fost cel care l-a convins pe Janos Kadar sa rupa cu Nagy si sa formeze guvernul quisling ce si-a zis „muncitoresc-taranesc”.

Ca rasplata pentru activitatile sale de distrugere a ceea ce propaganda comunista a numit „contrarevolutia maghiara”, Andropov a ajuns responsabilul relatiilor internationale ale PCUS, functie in care a luptat pentru mentinerea hegemoniei sovietice in miscarea comunista mondiala. Ca secretar al CC, a colaborat cu Suslov in consolidarea unei linii dure in ideologie. A fost unul dintre cei mai activi critici ai PC Chinez , dar si ai „revizionismului” iugoslav. Detesta orice abatere de la ortodoxia marxist-leninista. Primavara de la Praga i-a creat cosmaruri, a sustinut cu infocare interventia militara pentru suprimarea a ceea ce a intrat in istorie drept tentativa de a intemeia un socialism cu chip uman. A incercat, fara succes, organizarea unei conferinte comuniste mondiale care sa excomunice PC Chinez. In perioada separarii Bucurestiului de tutela moscovita (1962-1964), Andropov a participat la toate intalnirile decisive dintre conducerile PMR si PCUS.

Tocmai pentru era un militant dur, Leonid Brejnev si Aleksei Kosighin, duumvirii care au ajuns in fruntea dictaturii dupa debarcarea lui Hrusciov (octombrie 1964), l-au numit pe Andropov drept succesorur al lui Vladimr Semiceastnii, ca presedinte al KGB in in 1967. Era nevoie de eficienta maxima, iar Andropov probase ca este un functionar extrem de eficient al nomenclaturii.

Anchiloza dogmatica si persecutarea disidentilor

Aparut in 2005 la Yale University Press, volumul „Dosarul KGB al lui Andrei Saharov” ofera probe precise despre obsesia politiei secrete sovietice si in primul rind a lui Iuri Andropov, in raport cu fizicianul devenit critic al sistemului. Nu mai putin graitoare sint paginile referitoare la actiunile de compromitere, prin dezinformare si intoxicare, a marelului luptator pentru drepturile omului si a sotiei sale, Elena Bonner. Este astazi cert faptul ca liderii comunisti au luat cit se poate de in serios activitatile disidente. In pofida campaniilor oficiale menite sa bagatelizeze si sa calomnieze miscarea pentru drepturile omului condusa de Saharov, membrii Biroului Politic erau ingroziti de actiunile unui om lipsit de orice alt sprijin decit solidaritatea unui numar restrins de sustinatori, precum si a opiniei publice internationale. Din carte reiese ca Andropov, perceput de unii in Vest drept un birocrat ceva mai sofisticat, era de fapt un politruc cit se poate de dogmatic. Iata un fragment dintr-un raport despre Saharov, trimis de Andropov, pe atunci presedintele KGB, Biroului Politic, in decembrie 1979 (deci cu trei ani inainte de a-i succede lui Brejnev la conducerea PCUS): „In 1970, Saharov a creat asa-numitul «Comitet pentru drepturile omului»”. Indaratul fatadei Comitetului, Saharov a actionat cu vigoare pentru a consolida elementele antisociale, a stabilit si a mentinut contacte cu centrele straine subversive si a condus realizarea unor actiuni antisovietice extremiste si provocatoare”.

Limba de lemn a aparatului se facea astfel ecoul anxietatii acestor meschini functionari, inapti sa priceapa motivatiile adinci ale unor oameni precum Saharov, Bonner, Soljenitin, Iuri Orlov, ori Vladimir Bukovski. Mortificati din punct de vedere etic, Brejnev si acolitii sai, printre care Andropov a ocupat un loc central, nu puteau decit sa-si demonizeze adversarii. Faptul ca Saharov si ceilalti activisti pentru drepturile omului proclamau tactica non-violentei ii scotea din minti. In 1975, Andropov reactioneaza furibund la atribuirea Premiului Nobel pentru pace lui Saharov. Este in egala masura exasperat de interventiile unor partide comuniste occidentale in favoarea fizicianului disident. Intr-un memorandum catre Biroul Politic, Andropov declara: „In acest moment ar fi imposibil sa renuntam la tratarea drept criminali a celor care se opun sistemului sovietic”. Iata cum a inteles sistemul sa raspunda criticilor sai: prin utilizarea intregului aparat politienesc si de pseudo-justitie pentru a demonstra criminalitatea oricarei forme de opozitie. Documentele KGB-iste ofera informatii privitoare la fixatiile politiei secrete, inclusiv temerile legate de raspindirea „virusului revizionist” neo-marxist. Cum se stie, Gorbaciov insusi a fost in mare masura inspirat, odata ajuns la putere, de ideile „Primaverii de la Praga”. Intr-un raport semnat de Andropov in 1971, lui Saharov i se reproseaza faptul ca a ajuns sa-l blameze pe Lenin pentru tragedia sovietica. Cit despre Elena Bonner, se observa faptul ca, desi membra de partid, ea joaca un rol decisiv in a-l atrage pe Saharov pe panta antisovietismului.

Cel care l-a propus ca presedinte al KGB a fost cardinalul rosu Mihail Suslov, pontiful ideologic care simtise riscul dezintegrarii doctrinei monolitice oficiale. Principala misiune a lui Andropov a fost sa suprime miscarea pentru drepturile omului, sa anihileze in fasa orice intitiativa disidenta. A fost un campion al celei mai abjecte dezinformari, a cultivat fara scrupule „metodele speciale” criminale. Era Homo Sovieticus paradigmatic. Adversarii sai principali au fost marii disidenti Aleksandr Soljenitin si Andrei Saharov. A condus personal campaniile de dezinformare impotriva acestora. S-a ocupat si de actiunile teroriste impotriva Papei Ioan Paul al II-lea. In istoria Razboiului Rece, calculatul birocrat Andropov ramane drept una din figurile cele mai sinistre.

Cand a ajuns secretar general, KGB-ul a declansat o campanie de intoxicare in mediile de informare vestice care urmarea sa-l prezinte drept un reformator secret, „a closet liberal”, un om care, in sinea sa, admira valorile culturale occidentale, iubea muzica jazz si nu era nicicum monstrul tenace, obtuz si dogmatic din relatarile anterioare. In fapt, inflexibilul Iuri Andropov a ajuns la putere ca un om extenuat si grav bolnav, cum extenuat si grav bolnav era si sistemul pe care a dorit din rasputeri sa-l salveze. Reformele sale au fost modeste, lipsite de vlaga si viziune, au mers indeosebi in directia intaririi disciplinei in intreprinderi si a unor banale retusuri doctrinare. Formula sa a fost „accelerare” (uskorenie). In niciun caz nu era ispitit se incurajeze acea transparenta care va deveni, sub Gorbaciov, glasnost-ul. Ca secretar general, aflam din memoriile lui Kriucikov, s-a opus revenirii lui Aleksandr Iakovlev din exilul diplomatic canadian. Intre intelectualii de partid, era apropiat de Evgheni Primakov si Gheorghi Arbatov, amandoi oameni de incredere nu doar pentru conducerea de partid, dar si pentru KGB. Primakov, viitorul premier al Rusiei intre 1998 si 1999, era, probabil, chiar ofiter sub acoperire.

A patronat reactiile isterice ale propagandei oficiale dupa doborarea avionului sud coreean in 1983. A murit in 1984, neregretat de nimeni, cu exceptia fostilor subalterni din KGB. Poate ca singurul sau merit a fost ca l-a promovat pe Mihail Gorbaciov, grabind astfel, involuntar, fireste, naufragiul unui regim liberticid, un despotism totalitar vinovat de moartea a peste douazeci de milioane de oameni. Intr-un rar moment de sinceritate, Andropov a spus ca nu poate exista o eroare mai mare decat redeschiderea discutiilor publice despre „blestemata chestiune”. Se referea la chestiunea Stalin. Fortat de logica luptei pentru putere, Gorbaciov a redeschis aceasta cutie a Pandorei si a precipitat finalul URSS. Pentru admiratorul lui Andropov, Vladimir Putin, fost locotenent-colonel in KGB, a fost vorba de „cea mai grava catastrofa geopolitica din istoria secolului XX”. Finalul erei Eltin si ascensiunea lui Putin au insemnat de fapt revenirea fantomei lui Andropov la Kremlin sau, cum spunea Serghei Kovaliov, fost disident, prieten cu Andrei Saharov si respectat militant pentru drepturile omului, apoteoza cekismului.

Ma bucur sa anunt aici lansarea noului meu blog pe site-ul postului de radio “Europa Libera”. Voi publica acolo, cu ajutorul colegilor de la Praga carora le multumesc si pe acesata cale, texte inregistrate si transmise la RFE (REL) precum si alte comentarii legate de lumea ideilor, de kremlinologie, de istoria politica si intelectuala a ceea ce s-a numit candva Blocul Sovietic. Blogul meu personal, pornit in 2009, isi va continua existenta, poate nu in acelasi ritm precum pana acum. Evident, voi continua sa scriu aici, pe “Contributors”, in “Evenimentul Zilei”, in revista “22″, in reviste occidentale etc Sunt mai bine de trei decenii de cand colaborez cu acest post de radio. Nu exista o alta institutie din spatiul presei cu care sa fi avut o colaborare atat de rodnica si de indelungata. Ma consider parte din familia spirituala a Europei Libere. Este vorba de o traditie vie pe care inteleg sa o onorez in continuare.

http://www.europalibera.org/archive/vladimir-tismaneanu-blog/latest/2269/17100.html

Recomandari:

http://www.contributors.ro/global-europa/virtutea-luciditatii-iuri-glazov-si-soarta-comunismului/

http://www.routledge.com/books/details/9780415703475/

Vladimir Tismăneanu

articol preluat de pe În Linie Dreaptă

Iohapontas, filmul finalei prezidentiale din aceasta toamna

Etichete

, , , , , , , , , ,

Ultimul sondaj INSCOP, din iulie 2014, comandat de Adevărul, are următoarele rezultate:

Din respondenții care au o opțiune (90%)

  • 66,1% îl preferă candidat din partea PNL pe Klaus Iohannis iar 33,9% pe Crin Antonescu
  • 62,9% îl preferă candidat din partea PSD pe Victor Ponta iar 37,1% pe Mircea Geoană

Din respondenții care declară că merg la vot (66%)

  • 67,1% îl preferă candidat din partea PNL pe Klaus Iohannis iar 32,9% pe Crin Antonescu
  • 65,9% îl preferă candidat din partea PSD pe Victor Ponta iar 34,1% pe Mircea Geoană

Din respondenții care ar merge la vot, excluzîndu-i pe cei care nu sînt hotărîți, în turul I ar vota:

  • 40,5% cu Victor Ponta
  • 29,0% cu Klaus Iohannis
  • 8,9% cu Mihai Răzvan Ungureanu
  • 4,1% cu Călin Popescu Tăriceanu
  • 3,2% cu Kelemen Hunor
  • 2,6% cu Corneliu Vadim Tudor
  • 2,5% cu Cristian Diaconescu
  • 2,1% cu Dan Diaconescu
  • 7,1% cu altcineva

Din respondenții care ar merge la vot, excluzîndu-i pe cei care nu sînt hotărîți și care ar vota ”altcineva”, în turul I ar vota:

  • 43,6% cu Victor Ponta
  • 31,2% cu Klaus Iohannis
  • 9,6% cu Mihai Răzvan Ungureanu
  • 4,5% cu Călin Popescu Tăriceanu
  • 3,5% cu Kelemen Hunor
  • 2,8% cu Corneliu Vadim Tudor
  • 2,6% cu Cristian Diaconescu
  • 2,2% cu Dan Diaconescu

Din totalul respondenților, într-un tur II cu Ponta și Iohannis ar vota:

  • 52,8% cu Victor Ponta
  • 47,2% cu Klaus Iohannis

Din totalul celor care intenționează să meargă la vot, într-un tur II cu Ponta și Iohannis ar vota:

  • 54,8% cu Victor Ponta
  • 45,2% cu Klaus Iohannis

Din totalul respondenților, într-un tur II cu Ponta și Antonescu ar vota:

  • 60,7% cu Victor Ponta
  • 39,3% cu Crin Antonescu

Din totalul celor care intenționează să meargă la vot, într-un tur II cu Ponta și Antonescu ar vota:

  • 64,3% cu Victor Ponta
  • 35,7% cu Crin Antonescu

Din totalul respondenților, într-un tur II xu Ponta și MRU ar vota:

  • 58,3% cu Victor Ponta
  • 41,7% cu MRU

Din totalul celor care intenționează să meargă la vot, într-un tur II cu Ponta și MRU ar vota:

  • 62,6% cu Victor Ponta
  • 37,4% cu MRU

Din totalul respondenților, într-un tur II cu Ponta și Predoiu ar vota:

  • 66,7% cu Victor Ponta
  • 33,3% cu Cătălin Predoiu

Din totalul celor care intenționează să meargă la vot, într-un tur II cu Ponta și MRU ar vota:

  • 67,9% cu Victor Ponta
  • 32,1% cu Cătălin Predoiu

Din totalul respondenților, într-un tur II cu Ponta și Cristian Diaconescu ar vota:

  • 67,5% cu Victor Ponta
  • 32,5% cu Cristian Diaconescu

Din totalul celor care intenționează să meargă la vot, într-un tur II cu Ponta și Cristian Diaconescu ar vota:

  • 68,5% cu Victor Ponta
  • 31,5% cu Cristian Diaconescu

Concluzii:

Există doar două personaje politice care contează la prezidențiale: Victor Ponta și Klaus Iohannis. Restul sînt dust in the wind. Dacă Iohannis își pierde dreptul de a candida, pe motive de incompatibilitate, Ponta e președintele României și ar trebui să pupe picioarele ANI.

Ponta are mai mult succes la cei care sînt deciși să vină la vot. În schimb, candidații opoziției, cu excepția lui Cătălin Predoiu și Cristian Diaconescu, au mai mult succes la indeciși, la cei care ar cam sta acasă. E normal, electoratul dreptei e demobilizat și dezamăgit. Pe de altă parte, se vede cît potențial are Klaus Iohannis de a cîștiga votanți dintre indeciși. Acolo se joacă finala prezidnețială, pe acel teren, al indecișilor.

Sondajele au infirmat ”mitul” (în fapt, o intoxicare venită din partea dreptei) conform căruia Ponta ar fi plafonat pe la 40-45%. Din sondaje se vede că, în funcție de contracandidat, e plafonat între 52% și 68%. Abia aștept să văd mîine titluri mari în EVZ și pe crawlul B1-ului: Ponta DISPERAT! Intră să VEZI ce nenorocire HALUCINANTĂ a pățit! Nu poate obține mai mult de 68%!!!

Ponta poate fi bătut la prezidențiale cu trei condiții absolut necesare:

  1. Să candideze Klaus Iohannis
  2. Klaus Iohannis să aibă o campanie excelentă
  3. Ponta să facă erori mari sau măcar medii

De remarcat blocajul lui Predoiu, care nu reușește să crească nici măcar printre cei indeciși să meargă la vot. Asta arată că Predoiu e un om de partid, impus de partid și votat doar de alegătorii disciplinați ai partidului sau partidelor care îl susțin. E normal. Are notorietatea cea mai scăzută dintre toți, nu e cunoscut de cei mai puțin interesați de politică și nici nu are carisma necesară sau mitul sau temele care să atragă oameni din afara galeriilor politice. Cristian Diaconescu e în aceeași situație. Ca să parafrazez un celebru politician, încă președinte, Iohannis are cel mai mare potențial de creștere iar Predoiu și Diaconescu, cel mai mic.

În turul II decisivă e persoana candidatului, nu organizațiile. Partidele au putere limitată de a aduce oamenii la vot și sînt decisive în primul tur. Aici, la capitolul ăsta, Ponta, Iohannis, Antonescu și MRU stau ceva mai bine decît Predoiu și Diaconescu.

Jocul politic al toamnei e clar. Vom avea o finală Ponta-Iohannis sau, dacă Iohannis nu va avea dreptul de a candida, vom avea un cîștigător sigur, pe Ponta. Crin Antonescu, MRU, Predoiu și Cristian Diaconescu sînt în afara jocului prezidențial.

Cind sistemul de educatie minte

Etichete

, ,

Ponta despre educație:”Trebuie să-i ajutăm pe cei mai puțin buni să fie mai buni. Școala nu trebuie să fie junglă în care doar cei puternici supraviețuiesc.” De ce ar încerca cei mai puțini buni să fie mai buni, dacă iau diplome și așa? De ce ar mai dori cei buni să fie buni, dacă oricum nu e nicio diferență și toată lumea ia diplome, indiferent de cît de bună e? Sistemul fabricilor de diplome, șpăgilor și copiatului îi lasă fără motivație atît pe cei buni cît și pe cei mai puțini buni. Nimeni nu mai vrea să învețe, că nu are de ce. Singura motivație e să furi, să înșeli, să copiezi. Adică să devii pesedist. Cred că ăsta e și scopul lui Ponta. Să transforme toți românii în pesediști. Un om care e învățat încă din copilărie și adolescență că soluția e minciuna, hoția și copiatul are toate datele necesare să devină pesedist. Ponta însuși a ajuns unde a ajuns prin furt și minciună, prin copiat și înșelătorie.

O diplomă furată nu-ți folosește decît în sistemul de stat. Cu cît mai multe diplome mincinoase va elibera sistemul de educație, cu atît va crește mai mult aparatul de stat. Sistemul privat cere aptitudini și competențe, sistemul de stat cere diplome. Astfel, statul va crește numărul bugetarilor, pentru a putea absorbi sutele de mii de absolvenți fără competențe dar cu diplome care ies anual din sistemul de educație. Vom ajunge ca jumătate dintre salariați să lucreze la stat, așa cum se întîmplă în Grecia.

Oamenii trebuie să primească note de trecere, diplome, locuri de muncă, case, ajutoare, pensii. De cînd se nasc și pînă mor trebuie să li se dea. Cu o singură condiție. Să ne voteze pe noi, socialiștii. Să ne dea puterea să luăm de la alții, să păstrăm pentru noi și să le dăm și celor care ne-au votat. Iar cei care muncesc, care vor să facă ceva, sînt furați la naștere pînă la moarte. Dacă nu pleacă în afară.

Dacă mîine Ponta se decide să dea 17 milioane de certificate de geniu tipărite peste noapte, înseamnă că în România trăiesc 17 milioane de genii? Dacă mîine primești o diplomă prin care se atestă că știi cît face doi plus doi înseamnă că automat știi cît face doi plus doi?

Să presupunem că mîine Ponta ne ia pe toți în barcă să ne treacă Dunărea. Dacă ne dă tuturor diplome de înotători fără să știm să înotăm și se răstoarnă barca, cum se salvează cei care nu știu să înoate? Se agață de diplome ca de colaci? Și de unde știi pe cine să salvezi dacă se răstoarnă barca? De unde știi care sînt cei mai vulnerabili, care nu știu să înoate? La urma urmei, toată lumea are diplomă de înotător, habar nu ai cine știe cu adevărat să înoate și cine nu. Dar dacă tu nu știi să înoți, cui ceri ajutor? Dacă îi ceri ajutor unuia care, ca și tine, nu știe să înoate? Cum organizezi oamenii în barcă în eventualitatea unei catastrofe? Cum organizezi operațiunile de salvare? În mod normal ar trebui să-i grupezi. Unul care știe să înoate lîngă unul care nu știe să înoate. Însă toți au diplome de înotători. Mai mult, toți au diplome de înotători de performanță. Cînd barca se răstoarnă te trezești că în grupul X sînt cinci oameni care habar n-au să înoate și se îneacă toți iar în grupul B ai șapte înotători buni, care șomează, că nu au nevoie să se ajute între ei. Dacă diplomele de înotător s-ar fi dat pe bune, știai cum să-i grupezi. Fiindcă diploma e o informație. Dacă informația e falsă, dacă conține o minciună, va naște un adevărat haos. Dacă chirurgul care mă operează pe creier a luat diploma de chirurg pe șpagă și relații? Dacă nu știe să opereze pe creier? Dacă arhitectul care a proiectat podul ăsta a luat diploma de arhitect fiindcă era văr cu un profesor sau fiindcă a dat șpagă și habar n-are să proiecteze poduri care nu se prăbușesc la prima rafală de vînt? Dacă șoferul din stînga mea nu știe regulile de circulație și nu recunoaște indicatoarele și intră într-o intersecție fără să aibă prioritate și din dreapta vine o mașină cu o sută la oră și intră cu botul chiar în mine? Diplomele nu sînt recompense. Nu sînt favoruri. Sînt informații vitale pentru societate.

Gîndiți-vă numai cît timp trebuie să piardă angajatorii din sistemul privat cu testarea potențialilor angajați, în condițiile în care nu poți pune nicio bază pe informațiile din diplomele eliberate de sistemul de educație. Gîndiți-vă cîte țepe au luat și iau și cît timp și bani pierd cu recrutarea. Angajezi pe cineva pe baza diplomei și îți dai seama că nu e bun de nimic. În România legislația muncii nu-ți permite să-l dai afară. Și uite așa stai cu el luni de zile pe cap, pierzi bani și timp numai fiindcă sistemul de educație minte. ”Ia-l! Angajează-l! Dă-i bani! E doctor în drept! Ce vrei mai mult? Ar fi bun chiar și de prim ministru, Doamne iartă-mă!”

[fundraiser_panel id=”62120″ style=”wdf-fresh” show_title=”yes” show_content=”yes”]

Principala arma de lupta impotriva corporatiilor

Etichete

, , , ,

E libertatea economică.

Corporațiile nu sînt afectate decît în mică măsură de fiscalitate, restricții și birocrație. Au forță financiară, au resurse organizatorice și logistice să se descurce cu birocrația și fiscalitatea. Ba chiar au puterea să negocieze direct cu statul și să obțină facilități.

Micile afaceri nu au această capacitate. Nu pot negocia direct cu statul pentru a obține facilități, nu au forța financiară să suporte fiscalitatea ridicată, nu au forța organizatorică să se descurce cu birocrația și restricițiile impuse de stat la fiecare pas. Fiscalitatea și birocrația înseamnă resurse financiare, organizatorice, umane, de timp și energie blocate. O corporație are sute de avocați și personal administrativ dedicat care să se ocupe de birocrație, are forță financiară să suporte fiscalitatea ridicată, are capacitatea de a atrage bani din credite.

Birocrația și fiscalitatea afectează în primul rînd inițiativa, cei care vor să intre pe piață, și în al doilea rînd afacerile mici și medii deja existente. În fapt, marile businessuri și corporațiile sînt avantajate de restricțiile impuse de stat fiindcă acestea le elimină concurența potențială.

Fiscalitatea și birocrația păstrează status quo-ul și blochează concurența la marile businessuri și corporații, multe dintre ele aflate în relații privilegiate cu statul. Nu degeaba marii miliardari și marile corporații susțin stînga politică, socialismul, birocrația și fiscalitatea.

Am mai fi avut astăzi Microsoft, Apple, Amazon, Google sau Facebook dacă economia americană nu avea un grad ridicat de libertate? Ar fi avut forța aceste mici afaceri de garaj studențești să lupte împotriva giganților momentului, ca IBM, HP, Xerox sau Yahoo?

Este liberă piața în care noii veniți au accesul restricționat sau interzis?

Evident că piața nu e democratică și egalitaristă. Pentru a avea succes ai nevoie de capital, de resurse, de fler, de noroc, de știjnță. În unele domenii bariera de intrare pe piață e mai jos, pe altele e mai ridicată. Dar dacă mai vine și statul și impune bariere suplimentare și artificiale pe toate piețele, prin fiscalitate, birocrație și reglementare excesivă inhibă orice inițiativă, pietrifică piețele și, în timp, omoară orice concurență și chiar piața liberă.

Se va face fuziunea PNL-PDL? Va fi Iohannis prezidentiabil?

Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

Fuziunea PNL-PDL se va face și se va face repede. Klaus Iohannis va fi candidatul prezidențial.

Conducerile ambelor partide sînt amenințate de concurenți din afară. Tăriceanu și Băsescu stau la pîndă. Nici actualii lideri ai PDL și nici cei ai PNL nu sînt siguri că nu vor fi debarcați de grupările Tăriceanu și Băsescu dacă nu oferă ceva de rumegat membrilor de partid. Fuziunea a fost anunțată și ca să acopere eșecul celor două partide la europarlamentare.

Neîncrederea sudează alianța. PSD are nevoie de unul dintre cele două partide pentru a putea guverna fără emoții. Pînă în 2016 PSD încă mai beneficiază de componența politică a Parlamentului rezultată la alegerile din 2012, cînd USL a cîștigat la scor însă, începînd cu 2016, nu va mai avea același număr de parlamentari și va trebui să se zbată serios pentru o nouă majoritate parlamentară. În aceste condițiuni, va apela la PNL sau PDL. PNL și PDL se tem că vor fi trădate de partenerul de alianță și vor rămîne în opoziție. Au liberalii sau democrații vreo garanție că partenerul de alianță nu se va alătura PSD-ului și îi va părăsi în opoziție?

Iohannis este mai ușor de acceptat ca lider al noului partid de către pedeliști. Nu e liberal vechi, hardcore, nu are o istorie de luptă pe metereze împotriva PDL-ului, nu a fost parte a războiului PNL-PDL din ultimii ani. Nu are putere reală în PNL și nu este lider al vreunei grupări liberale sau democrate, de aceea este soluția de compromis între grupările din cele două partide. Klaus Iohannis este singurul candidat cu oarece șanse împotriva lui Ponta. Nu este un personaj puternic, cu rădăcini și relații importante în PNL și PDL și nu va deranja pe nimeni nici în perspectiva victoriei și nici în perspectiva înfrîngerii. Criteriul poziției în sondaje îl avantajează fără discuție în fața concurenților săi, Cătălin Predoiu și Crin Antonescu.

PNL este obligat să se repoziționeze, fiindcă a rămas fără obiect și fără viitor politic. Din 2007 încoace s-a poziționat ca principal inamic al lui Băsescu. Aceasta a fost și justificarea creării USL. Băsescu e pe final de mandat și a ieșit din jocul politic important și PNL nu mai putea rămîne ca remorcă a PSD-ului. O alianță cu PSD era greu de explicat și justificat în continuare, atîta timp cît unicul motiv pentru care s-a făcut alianța, Traian Băsescu, nu mai există.

Cele două partide sînt complementare. PNL are brandul, PDL are structurile. Deși PNL are mai mulți președinți de consilii județene și primari, în realitate PDL este partidul cu structuri mai puternice și mai bine organizate. PNL se confruntă cu agresiunea PSD, care îl destructurează în teritoriu iar marea problemă a PDL e brandul compromis și detestat, pe care tot încearcă să-l ascundă. Prin fuziune PNL își întărește structurile și capacitatea organizațională iar PDL se ascunde sub umbrela unui brand puternic și cu potențial încă neexploatat. Calculul celor două conduceri e următorul: brandul PNL și capacitatea organizațională a PDL, puse împreună, vor da un partid puternic. Pînă acum PNL a trăit pe spinarea structurilor pesediste iar PDL s-a ascuns în spatele brandului Băsescu.  PNL nu vrea să fie înghițit de structurile PSD iar PDL nu vrea să fie strivit de brandul Băsescu. De aceea soluția fuziunii este inevitabilă.

PNL și PDL pot ocupa pentru mult timp de acum încolo partea dreaptă a scenei politice eliminînd orice potențial adversar. Pentru PNL e o ocazie extraordinară să rămînă singurul brand politic al dreptei, partidul politic care ocupă singur întreg spațiul de pe dreapta al scenei politice.

Ambele partide știu că cele mai mari șanse de victorie la prezidențiale le are candidatul PSD, Victor Ponta. După o eventuală victorie a acestuia, presiunea asupra partidelor de opoziție va crește. O alianță PNL-PDL e ușor de rupt de către un președinte popular secondat de un partid extrem de puternic. De aceea PNL și PDL își unesc forțele și se baricadează.

Fuziunea este forțată de PPE, mai bine zis, de componenta germană a PPE. Panzera Angela ne trage o fuziune, vrem nu vrem.

LATER EDIT. Am uitat ce era mai important. În condițiile în care președinții de consilii județene și primarii se aleg într-un singur tur, PNL și PDL sînt condamnate să meargă împreună dacă nu vor ca PSD să aibă 90% dintre președinții de consilii și dintre primari. Cu alianțele e mai greu, se rup repede, nu se fac în toate filialele locale, unii mai boicotează șamd. Fuziunea le asigură candidaților la președinția consiliilor județene și la primării șanse bunicele împotriva PSD-ului.

O solutie pentru conservarea cladirilor vechi

Etichete

, ,

A existat vreodată vreo propunere sau inițiativă a administrațiilor locale de cedare gratuită a clădirilor cu valoare arthiectonică, istorică și culturală către investitorii privați? Întreb fiindcă nu am urmărit subiectul cu atenție.

Astfel, clădirea este cedată gratuit unui investitor care se obligă să o restaureze după un plan prestabilit. În același timp, investitorul este scutit de plata taxei pe proprietate pentru clădirea respectivă pe întreaga perioadă a existenței clădirii în condițiuni bune. Clădirea poate fi vîndută sau închiriată mai departe. E decizia proprietarului, cu condiția păstrării acesteia în condiții bune și întocmai planurilor stabilite de autorități (arhitecți, istorici etc). Atunci cînd un terț cumpără clădirea preia și drepturile și obligațiile aferente.

Terenul rămîne în proprietatea statului. Dacă se întîmplă ceva cu clădirea, dacă arde sau se prăbușește, terenul revine în folosința autorităților locale fără ca proprietarul clădirii să aibă vreun drept asupra acestuia. Astfel, proprietarul va avea tot interesul să păstreze clădirea în bune condițiuni, atîta timp cît în lipsa clădirii pierde și dreptul de folosință a terenului.

Dacă sînt mai mulți doritori pentru o asemenea clădire, se face licitație. Dacă e doar unul, clădirea este cedată gratuit sau vîndută cu un leu, în condițiile în care, prin contract, noul proprietar se obligă să o restaureze fără să-i afecteze valoarea arhitectonică sau istorică. Clădirea poate avea orice destinație cu condiția să-i fie păstrate structura și aspectul.

Notă: Timp de o lună site-ul Blogary se află în refaceri și prefaceri. Va fi funcțional în toată această perioadă, însă va suferi tot felul de modificări și poate nici frecvența articolelor noi nu va fi foarte ridicată.

Dreapta a picat examenul statului de drept si justitiei

Etichete

, , , , , ,

“Ceea ce se întîmplă cu Mircea Băsescu nu e justiție, e un atac la Traian Băsescu, o conspirație pusă la cale de inamici politici și servicii.” Și îl mai acuzăm pe Voiculescu că atacă credibilitatea justiției! Ce au auzit oamenii pînă acum de la cele două tabere? Totul e o conspirație a inamicilor, justiția e o bîtă cu care se lovesc politicienii. Nu e dosar penal al unui politician care să nu fie considerat o răzbunare a inamicilor politici, a serviciilor și grupărilor conspirative. Ideea la finalul zilei? Nimic nu e ceea ce pare. Justiția nu e justiție. Știm noi.

Dreapta susținătoare a statului de drept și justiției, cu toată adunătura de jurnaliști, lideri de opinie și militanți din jurul ei, a picat și ultimul examen pe care îl mai avea de picat.

Nu e nicio conspirație. Nu e nicio capcană. Nu e niciun atac politic al serviciilor sau nuștiucui. Nu e nicio înscenare inamică. E doar justiția față în față cu lăcomia, prostia, sentinentul de impunitate, setea de putere și aroganța politicienilor. Sau prostia de a se lăsa prinși. Am înțeles că asta i se reproșează lui Mircea Băsescu. Nu disprețul pentru lege, nu utilizarea în folos personal a suveranității cu care milioane de amărîți din țara asta l-au învestit pe fratele Traian, nu faptele antisociale, nu afacerile cu interlopi politici ca Marian Căpățînă (politician de dreapta, cu statul de drept și justiția) și interlopi și mafioți. Nu contează ce a făcut, grav e că l-au prins. Mai bine nu-l înregistrau și nu afla publicul și justiția. Justiția trebuie stîrpită, adevărul ascuns, nu vedeți că e o conspirațiune voiculesciană?

Cazul Basescu-Capatina. Santajul, explicatie a deciziilor aparent irationale?

Etichete

, , , ,

Atunci cînd ești șantajat iei decizii de neînțeles pentru cei din jur, aparent iraționale. Șantajul poate fi o explicație a deciziilor aparent iraționale pe care le ia cineva la un moment dat. Astfel, putem afla cam de unde vine șantajul, în funcție de direcția deciziilor.

Informația privind traficul de influență și banii luați de Mircea Băsescu de la Bercea Mondialul a apărut prima oară în martie 2011, în Adevărul. Era vorba despre o sumă în două tranșe, 300 și 400 de mii de euro. Sursa informației era procurorul Iacobescu, cel care instrumenta cazul lui Bercea Mondialul. Acestuia i-a fost luat cazul după ce au apărut în presă informațiile privind implicarea lui Mircea Băsescu. Ulterior, procurorul Iacobescu a declarat public că nu există nicio implicare a lui Mircea Băsescu. În acest moment, cei de la Adevărul, simțindu-se înșelați și trădați, decid să dezvăluie sursa informațiilor.

Ce s-a întîmplat timp de peste trei ani, din martie 2011 pînă în iunie 2014? Înregistrările existau, unele din 2011, altele din 2012. Despre traficul de influență și banii pe care i-ar fi luat Mircea Băsescu se știa încă din martie 2011. Între martie 2011 și iunie 2014 au fost cîteva războaie politice mari: ianuarie 2012, lovitura de stat din vara lui 2012, parlamentarele din 2012, europarlamentarele din 2014. Serviciile știau, jurnaliștii știau, anchetatorii știau, politicienii știau. Și totuși, atunci cînd politic o tabără ar fi putut profita de ele, înregistrările nu au ieșit la suprafață. Pentru USL aceste înregistrări erau aur curat, erau glonțul de argint, golul victoriei, în iulie-august 2012. Dacă aceste înregistrări apăreau înainte de referendum, Dragnea nu mai trebuia să-și riște libertatea fraudînd alegerile, avea 60% prezență la vot fără să se chinuie din cale afară. Băsescu nu ar mai fi avut sprijinul Occidentului și nici al susținătorilor săi, care s-ar fi demobilizat sau chiar s-ar fi întors împotriva lui, dezamăgiți.

Atunci, în vara lui 2012, clanul Mondialilor putea presa la maximum. Mai mult, putea cere libertatea de la USL, în schimbul înregistrărilor. Sau o putea cere de la Băsescu. Se juca pe muchie. Era suficientă o mică bombă convențională pentru a înclina balanța, iar înregistrările cu Mircea Băsescu erau o adevărată bombă nucleară. Nu vorbim de valoarea lor în instanță. Nu știm dacă l-ar fi putut înfunda pe Mircea Băsescu (deși am văzut aseară că o pot face). Vorbim de tsunami-ul pe care l-ar fi produs la nivel popular și diplomatic. Băsescu era îngropat definitiv de atunci. Iar acum vara lui 2012 rămînea în istorie ca o vară a dreptății, nu a loviturii de stat. Acțiunea USL de atunci și-ar fi cîștigat legitimitatea iar Băsescu și-ar fi pierdut-o. Nu s-a întîmplat așa. Înregistrările nu au ieșit la suprafață. Deși informațiile despre traficul de influență erau publice încă din martie 2011. I-a abordat cineva pe Mondiali? Le-a cerut cineva înregistrările? Cine mai știa de acele înregistrări în afară de ei? Este evident că au avut nevoie de ajutor de specialitate pentru a realiza și monta acele filme. Nu a reușit să se apropie de ei niciun serviciu sau grupare din zona USL?

Useliștii nu aveau nevoie să-l șantajeze pe Băsescu. Pur și simplu le scoteau la lumină și îl distrugeau. Șantajul nu le folosea la nimic. Dacă Băsescu a fost șantajat, a fost șantajat de cineva apropiat sau de cineva care nu ținea neapărat să-l distrugă sau să-l elimine de la Cotroceni. L-au șantajat Mondialii? Dar de ce nu au tranșat problema încă din vara lui 2012? Sau de la parlamentarele din 2012? Aveau arma cu glonțul de argint care ucide mistrețul prezidențial. De ce nu au folosit-o? Cine i-a convins să amîne? De ce nu au luat legătura cu zone apropiate USL? Știau că nu pot amîna la infinit, că la finalul mandatului lui Băsescu înregistrările nu mai au cine știe ce valoare. Știau că își pierd valoarea cu trecerea timpului. Cursul lor de schimb a atins valoarea maximă în săptămîna de dinaintea referendumului pentru suspendare din 29 iulie 2012. După care a început să scadă. În decembrie 2014 nu ar mai fi valorat mare lucru. De ce să nu le tranzacționezi în iulie 2012, cînd valorea lor e imensă, cînd ambele tabere le vor cu disperare? De ce să aștepți cînd ele prezintă interes minim pentru ambele tabere?

Inamicii lui Băsescu nu au avut acces la aceste înregistrări pînă zilele trecute. Deși știau de ele. Au încercat ei să le obțină? Au crescut prețul? Cine ținea aceste înregistrări astfel încît a rezistat ofertelor useliste și voiculesciene? Pentru cine aceste înregistrări valorau mai mult dacă rămîneau monedă de șantaj la Băsescu?

De ce aceste înregistrări au devenit publice acum? De ce nu la alegerile europarlamentare? Cui folosește publicarea lor acum? USL nu mai există. Ponta și PSD nu cîștigă mare lucru. Mondialilor nu le mai folosesc, deja au rămas în pușcărie și fără bani. Să fie pură răzbunare? Sau deținătorul le-a vîndut lui Voiculescu, acum, cît încă mai valorează ceva? Dacă Voiculescu e păcălit așa cum au fost păcăliți și Mondialii? I s-au dat speranțe că ar putea scăpa dacă face scandal public? E clar că nu banii sînt principala miză a deținătorului înregistrărilor, fiindcă în vara lui 2012 aceste înregistrări valorau înmiit mai mult. Dacă a intervenit o defecțiune și cineva n-a mai rezistat, cum se face că în 2012- 2013, cînd presiunea a fost mult mai mare și mizele mult mai mari, nu a cedat nimeni? Cum a fost posibil ca aceste înregistrări să rămînă sub obroc timp de doi ani, cînd erau arme vitale în lupta politică? Care a fost marea miză a deținătorului lor?

Anchetatorii aveau informații despre traficul de influență dintre Mircea Băsescu și Mondiali. Probabil au aflat chiar de la Bercea Mondialul sau s-a scăpat cineva din familie. Aveau dovezi? Știau de existența înregistrărilor?

Care a fost și este rolul lui Marian Căpățînă în acest caz? La urma urmei el a intermediat prietenia și traficul de influență dintre Mircea Băsescu și Bercea Mondialul. Mai mult, el e cel care face declarații incriminatoare pe înregistrări, vădit premeditate, pentru a fi înregistrate, deși sînt, în același timp, incriminatoare și pentru el însuși. Marian Căpățînă e un om de afaceri cu statul și politician în același timp, candidat ARD la alegerile parlamentare din 2012. Marian Căpățînă pare a fi organizatorul șantajului. Dar nu și principalul beneficiar. Pentru cine a organizat șantajul? Cine e omul sau gruparea din spatele lui Marian Căpățînă? Cine îl controlează pe Marian Căpățînă? Pînă unde e dispus să meargă? Cîți ani e dispus să ia? Și de ce? Pentru ce? Pentru cine?

SURSE

Adevărul 31 ianuarie 2010

Adevărul 24 martie 2011

Adevărul 24 martie 2011

Hotnews 25 martie 2011

România Liberă 8 februarie 2012

Varianta lui Mircea Basescu. O posibila explicatie a timingului.

Etichete

, , , , ,

Nu poate fi decît una singură. Probabil aceasta e și varianta pe care Mircea Băsescu i-a spus-o lui Traian Băsescu. Este reală? Nu știm. Justiția va decide. E plauzibilă? Da. Un argument pro e timingul.

Varianta lui Mircea Băsescu nu poate suna decît așa:

”M-au atras într-o cursă. S-au împrietenit cu mine, au găsit pretexte să facem afaceri, schimburi de bani, mai mult sau mai puțin legale, au înregistrat mai multe discuții, le-au combinat și astfel mi-au înscenat un posibil trafic de influență. Am intrat în jocul lor și, din lăcomie și/sau frică, le-am dat de înțeles că i-aș putea ajuta să scape de problemele de justiție. În decursul întîlnirilor am spus destule chestiuni interpretabile. De cîțiva ani mă șantajează. De fapt nu banii sînt moneda pentru traficul de influență, ci șantajul. Nu au avut de gînd să-mi dea niciun ban pentru traficul de influență, ci pur și simplu m-au atras într-o ambuscadă iar banii au fost doar un pretext. În realitate voiau să aibă obiectul șantajului ca să mă poată controla. Din momentul în care mi-am dat seama că sînt prins în capcană și că îi pot face rău lui Traian, i-am amînat și dus cu zăhărelul, dîndu-le de înțeles că îi voi ajuta. Nu am putut acționa mai devreme fiindcă situația politică și contextul în care se afla Traian nu-mi permiteau și nu voiam să risc un scandal care să provoace plecarea lui Traian de la Cotroceni mai devreme.

Acum e momentul. Traian e la final de mandat, sîntem după alegerile europarlamentare, dar nu în campania pentru prezidențiale și nici înainte cu o lună-două. Putem să ne batem în scandaluri și pușcării, să tranșăm lucrurile și să ne plătim greșelile, prostia și lăcomia. Acum putem s-o explodăm.”

N-ar fi de mirare să fie o detonare  controlată, cu riscuri asumate de președinte, SRI, americani, Mircea și așa mai departe. N-ar fi de mirare ca și Ponta să știe și să fi fost nevoit să promită că, deși va profita de situație, nu va întinde prea mult coarda și va accepta declanșarea scandalului atunci cînd americanii și SRI decid. Probabil fiecare a lăsat de la el și a promis chestii, inclusiv că se lasă de politică sau stă pe burtă. E posibilă o astfel de înțelegere? Da. Nu extrem de probabilă însă. Dar n-o putem exclude.

Rămîne să decidă justiția dacă Mircea Băsescu a premeditat traficul de influență sau doar a intrat din prostie într-o capcană și a acceptat și tolerat situația din lăcomie sau frică sau fiindcă așa i s-a zis să facă, din rațiuni politice înalte. Vom vedea.

Miza scandalului Mircea Basescu – Bercea Mondialul

Etichete

, , ,

Dacă miza scandalului Mircea Băsescu-Bercea Mondialul era politică, înregistrările apăreau în vara lui 2012 și nu mai vorbeam de o lovitură de stat, ci de o acțiune legitimă, justițiară, a USL-ului. În vara lui 2012 aceste înregistrări erau mană cerească pentru USL, erau aur. Băsescu, supus presiunii occidentale și populare, în momentul de vîrf al urii populare, își scurta mandatul cu doi-trei ani ori prin demisie, ori prin demitere.

„Cineva a vrut să i-o tragă lui Băsescu.” Dacă voia, i-o trăgea din 2011-2012, de cînd sînt înregistrările și-l scurta de mandat cu 2-3 ani. Acum e orea tîrziu, oricum pleacă. Mondialii au ținut înregistrările sperînd să scape de pușcărie. Acum aruncă tot ce au și acuză în dreapta și stînga la disperare. Declarațiile cu Kovesi și Livia Stanciu le-a scos pe ultima sută de metri, din disperare, probabil sfătuit de oamenii lui Dan Voiculescu, cel care încearcă să profite de scandal pentru a decredibliza justiția. Nu e nicio conspirație sau lovitură de stat. Clanul Băsescu și-a luat-o de la clanul Mondialii. Cocalarii și-au tras-o între ei. Dacă totuși cineva voia să i-o tragă lui Băsescu, atunci acel cineva nu poate fi decît Maior & americanii, fiindcă tataie era chinuit de priapism și țăcăneli cu Udrea și devenise un pericol. Dar nu cred. Pur și simplu Mondialii și-au dat seama că nu mai au nimic de pierdut.

Credeți că Dragnea se mai chinuia să fraudeze referendumul din 2012 și să se aleagă cu dosar penal și USL să-și strice relațiile cu Occidentul dacă aveau înregistrările astea? Nu mai erau acuzați nici de lovitură de stat, acțiunea era una justițiară și legitimă și aveau și prezență la referendum de 60% cu 90% vot DA. Dar nu le-au avut, deși ele existau atunci. Erau la Mondiali, care sperau să scape de pușcărie cu ele.

Motivațiile apariției înregistrărilor nu sînt politice. Însă consecințele sînt. Din acest moment tema demisiei lui Băsescu devine principala temă a verii și campaniei electorale.