La Curtea Constituţională, Iulia Motoc a formulat opinie separată la anularea despăgubirilor morale pentru deţinuţii politici

„Imi exprim dezacordul cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională cu votul majorităţii membrilor săi:
Consider că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel cum a fost formulată de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
1. În primul rând, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată de către Ministerul Finanţelor Publice, se referă numai la aspecte de oportunitate a reglementării criticate, şi anume la imposibilitatea financiară a statului de a suporta cheltuielile legate de acordarea unor despăgubiri foarte mari stabilite de instanţele de judecată, în valoare de până la 600000 Euro. Or, reglementarea acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foştii deţinuţi politici reprezintă o problemă de legiferare, care este de competenţa exclusivă a autorităţii legiuitoare, aşa cum rezultă din art.61 alin.(1) din Constituţie.
2. În al doilea rând, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când analizează incidenţa acordării despăgubirilor pentru daune morale, în temeiul art.41 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ia în considerare prejudiciul moral, adică repararea stării de temere, a neplăcerilor şi a incertitudinilor care au rezultat din încălcarea dispoziţiilor Convenţiei, precum şi a altor daune nemateriale. (A se vedea Hotărârea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în Cauza Andreescu Murăreţ şi alţii împotriva României, paragr.29 şi Hotărârea din 10 noiembrie 2004 pronunţată în Cauza Ernestina Zullo împotriva Italiei, paragr.25). Mai mult, atunci când diferitele elemente care constituie prejudiciul nu pot face obiectul unui calcul exact sau atunci când distincţia dintre daunele materiale şi daunele morale se dovedeşte a fi dificilă, Curtea poate fi determinată să le analizeze de o manieră globală (a se vedea Hotărârea din 6 aprilie 2000 în Cauza Comingersoll împotriva Portugaliei paragr.29). Criteriul general invocat de instanţa de la Strasbourg este acela că trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între despăgubirile acordate şi încălcarea Convenţiei, cum este în speţă, atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora (Hotărârea din 13 iulie 1995 pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatul Unit al Marii Britanii).
3. În ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri materiale pentru daunele morale suferite de foştii deţinuţi politici, invoc din nou fundamentul juridic şi etic al Legii nr. 221/2009 conţinut în motivele emiterii acestui act normativ şi efectele reparatorii ale acestuia. Legea se referă la victimele regimului totalitar comunist stabilit în România după 6 martie 1945. Acest regim a fost condamnat de mai multe texte internaţionale. Primul document important, care a încercat să abordeze regimul totalitar prin analizarea acestuia, îl reprezintă Rezoluţia nr.1096 privind măsurile de lichidare a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se referă la măsurile de eliminare a moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste. Este considerat că totalitarismului comunist este o versiune nouă a vechii tiranii (Cf. Hanah Arendt, Originile totalitarismului, Humanitas, 2006, pentru condamnarea regimului comunist din România,Vladimir Tismăneanu şi alţii, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza dictaturii comuniste în România).
Prin această rezoluţie se prevede în mod expres faptul că măsurile care trebuie luate în vederea reabilitării victimelor justiţiei totalitare comuniste trebuie să stabilească reparaţii care nu vor fi mai mici decât ale celor condamnaţi pe nedrept pentru comiterea de crime. In acest sens trebuie ţinut cont şi de dispoziţiile articolelor 504 si 505 din Codul de procedură penală, care se referă la repararea de către stat a pagubei suferite. In condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2010, fixându-se un cuantum exact, nu se mai regăseşte aplicarea acestor articole.
Aceasta Rezoluţie a fost precedată de Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 6615 din 7 mai 1992 adresată Comitetului de Miniştri în care este atrasă atenţia asupra faptului ca „diferite ţări din Europa Centrala şi de Est” au adoptat masuri de „decomunizare” incompatibile cu standardele europene în materie de drepturi ale omului, precum şi de Rezoluţia 1481/2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulată „Necesitatea condamnării internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare”.
Cel mai recent document oficial care se ocupa cu problematica regimului comunist este Declaraţia de la Vilnius a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, adoptată în 2009, Declaraţia cuprinde o Rezoluţie care are în centrul atenţiei respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor civile. Documentul aminteşte importanţa aplicării masurilor de prevenire a acţiunilor antisemite şi readuce aminte statelor membre de angajamentul luat de acestea, în Declaraţia din 1990 de la Copenhaga, „de a condamna clar si fără echivoc totalitarismul”.

4. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de „bunuri” priveşte atât bunurile actuale având o valoare patrimonială (a se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 1983, pronunţată în Cauza Van der Mussele împotriva Belgiei, Series A no. 70, p. 23, § 48), precum şi în situaţii precis delimitate, creanţele determinate potrivit dreptului intern corespunzătoare unor bunuri cu privire la care cel îndreptăţit poate avea o speranţă legitimă că ar putea să se bucure efectiv de dreptul său de proprietate (a se vedea Hotărârea din 20 noiembrie 1995 pronunţată în Cauza Pressos Compania Naviera S.A. şi Alţii împotriva Belgiei, Series A no. 332, p. 21, § 31, Hotărârea pronunţată în Cauza Draon împotriva Franţei [MC], nr.1.513/03, § 65, CEDO 2005-IX, Hotărârea pronunţată în Cauza Gratzinger şi Gratzingerova împotriva Cehiei (dec.) [GC], no. 39794/98, ECHR 2002-VII, § 69, Hotărârea din 11 iunie 2009 pronunţată în Cauza Trgo împotriva Croaţiei).
Tot potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat Convenţia şi implicit Protocolul nr.1, adoptă o legislaţie prin care stabileşte restituirea totală sau parţială a bunurilor confiscate de regimul anterior, se poate considera că noul cadru juridic creează un nou drept de proprietate pentru categoria de persoane care îndeplinesc anumite condiţii. (a se vedea, Hotărârea din 22 iunie 2004 pronunţată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei [MC], nr. 31.443/96, § 125, CEDO 2004-V).
5. În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru daune morale, consider că acesta este la latitudinea instanţei de judecată, în virtutea dreptului suveran al judecătorului de a aprecia. În acelaşi sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europeane a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 28 mai 2002 în Cauza Beyeler contra Italei, a acordat cea mai mare sumă de despăgubiri de până acum, în valoare de 1300000 Euro, proprietarului unei galerii de artă, cu titlu de compensaţii pentru pictura „Portrait of a Young Peasant” a lui Vincent Van Gogh.

Judecător
Profesor universitar doctor
Iulia Motoc”

Reclame

Mică poveste de Crăciun

Fără prea multă tragere de inimă, Romică bătu totuşi la poarta palatului Europei. Poarta se deschise îndată şi-n prag apăru chiar stăpâna casei, care părea să-l fi aşteptat.

– Săru’ mâinile Mărită Doamnă, sunt eu, Romică, dacă vă mai amintiţi…

– Da, Romică, desigur, ne cunoaştem doar. Ia spune, care ţi-e voia ?

– Înalţimea Voastră, am auzit că luaţi argaţi la dumneavoastră în casă. Mă luaţi şi pe mine ?

– Romică, să ştii că te iau cu drag la mine-n casă, să-mi munceşti cu credinţă, iar de la mine simbrie bună şi mult ajutor vei avea. Numai că, uite, ţi-o spun fără-nconjor, în halul în care eşti, aşa cum arăţi şi cum te porţi, acum nu te pot primi. Mai curăţă-te şi tu, despăduchează-te, umblă mai îngrijit, poartă-te cuviincios şi atunci, sigur te iau, îţi făgăduiesc.

Romică plecă îngândurat de la poarta Europei. Nu era prost, ba chiar, dacă s-ar fi apucat de muncă cinstită si trai cumsecade, ar fi ajuns printre fruntaşii locului. Acum însă, traia la margine, pe un pământ moştenit, de altfel mănos şi plăcut, dar lăsat în paragină, unde avea şi el o cocioabă ca vai de lume. Acolo-şi ducea zilele de azi pe mâine, ba cu-n împrumut, ba c-o ţeapă, ba cu-n tun, vreo furăciune ori vreo înşelăciune.

Vorbele Europei îl puseră pe bietul Romică la grea ispită. Cel mai mult îi umbla gândul la banii cei mulţi pe care ştia că-i va primi, odată primit la palat. Aşa că peste o vreme, bătu din nou la poarta Europei.

– Ei, ce mai ziceţi acu’ !? întrebă radios Romică, cu un zâmbet larg şi fără dinţi.

– Mda, Romică, ce să zic, e… mai bine, zise Europa, contemplându-i chica murdară şi încâlcită lipită cu scuipat într-un soi de freză, parfumul prost care acoperea o veche putoare de nespălare, pantofii noi cu talpă de carton, zdrenţele însăilate cu sârmă şi cele câteva petice mai recente de pe surtuc.

– Se vede că-ţi dai silinţa, continuă Europa, dar vreau să-nţelegi că tu chiar trebuie cu adevărat să te cureţi, să scapi de paraziţi, să nu mai furi, să nu mai minţi, să te ţii de cuvânt. Toate astea, tu chiar trebuie să le faci în realitate, altfel, dragă Romică, n-am cum să te primesc la mine-n casă. Hai, du-te acum şi revino când ai făcut ce trebuie. Eu te aştept.

Înciudat şi nedumerit, Romică se întreba ce tot mai vrea şi cocoana asta năzuroasă de la el. Auzi, „să se cureţe“…Da’ el era aşa de când se ştie, şi a trăit foarte mulţumit. Ce-i trebuie lui „curăţenie“ !? „Să scape de paraziţi“ ! Adică cum să scape, dacă sunt ai lui !? Auzi ce năstruşnicie !

Fară să înţeleagă ce se vrea de la el, dar dornic de banii Europei, Romică se mai înfăţişă de multe ori la poarta aceleia, de fiecare dată însă, fiind trimis înapoi să-şi mai îmbunătăţească portul, vorba şi faptele. Până la o urmă însă, Europa, care însăşi avea nevoie a-l vedea şi pe Romică adus în slujbă, îi dădu aceluia drumul în casă, dar cu straşnice învoieli prin care-l lega să nu mai mintă, să nu mai fure, să umble curat şi cuviincios şi câte alte asemenea bune fapte.

Romică se învoi la toate şi făgădui tot ce i se cerea, doar-doar va intra mai curând în palat. Abia văzându-se-năuntru, Romică zise repede Europei:

– Ah, şi să nu uit, colega, vezi să-mi dai şi mie o cheie d-aia Şengăn, să po’ şi io să intru şi să ies când vreau, că văz că p-acilişea toată lumea are.

– Sigur Romică, zise Europa, la sorocul cuvenit vei căpăta şi tu cheile palatului. Până atunci însă, fii bun şi ţine-te de învoilelile la care te-ai legat.

Ultimele cuvinte, Romică nici nu le mai auzise, de grăbit ce era să cutreiere prin cămările palatului.

Trecu ceva vreme şi din făgăduielile şi legămintele lui Romică la primirea în casa Europei tot nimic nu se vedea. Ba chiar începuse să revină la vechile năravuri. Din straiele îmbrăcate la primirea festivă se aleseseră doar zdrenţele, în timp ce Romică hoinărea vesel prin palat, la fel de murdar şi plin de căpuşe ca-ntotdeauna.

Câteodată, Europa îl mai dojenea pentru lipsa de cuvânt şi bunăvoinţă, dar Romică se făcea că n-aude.

Cel mai tare s-a necăjit însă, atunci când Europa a-nceput să-i ceară socoteala cheltuielilor pentru banii primiţi. Asta l-a enervat peste măsură. Pentru asta se jertfise el dându-şi cu parfum peste jeg, ca acum să i se ceară bonuri şi chitanţe !? Mai ales la sume atât de mari !?

Înşelat în aşteptări, Romică se adânci în năravurile sale obişnuite, şterpelind pe unde putea, minţind pe toate lumea, tot murdar, tot năpădit de paraziţi. În zadar îi amintea Europa că acum ţine de o casă nobilă şi nu se mai poate purta ca un răufăcător şi cerşetor.

– Hai lasă-mă coană Europo, zicea Romică, că uite şi Fransoa, ai văzut ce pantofi nefăcuţi are, ia uite la Guntăr că e netuns la spate, şi pă Gion nu-l vezi cum îi şade strâmb cravata !? Hai că toţi suntem aicea o apă şi-un pământ, ia nu mai umblaţi cu nasu’ pă sus că nici unu’ nu-i mai breaz, aşa că mai scuteşte-ne !

Cum Europa nu contenea cu mustrările, Romică o puse la punct:

– Uite, ştii ce, fă, fac ce vreau, ie bine !? Si mă doare şi-n cur dă tine, că tot n-ai ce să-mi mai faci, c-afară nu po’ să mă dai, că-s trecut în cartea dă imobil… hoaşca dreacu’ !

Iar văzând că Europa tace îngândurată, Romică mai adăogă, peste umăr:

– Şi să faci bine să-mi dai şi cheile alea dă la casă, cum ne-a fost vorba, că s-apropie termenu’ !

Europa nu zise nimic nimic nici de-astă dată, dar în seara de Ajun găsi şi Romică sub brad un dar de la Moş: o misivă. Fără ocolişuri, stătea scris acolo că nici vorbă nu mai putea fi de-a mai primi râvnitele chei până nu intră în rândul oamenilor.

Foc şi pară se făcu Romică la aşa o veste rea. Europei îi aruncă grele ocări, plângându-se de judecată nedreaptă şi părtinitoare:

– Io mi-am făcut datoria, mi-am luat şi cingătoare nouă să-mi atârn cheile, ce mai vrea iar Europa asta !? Tot timpu’ se leagă dă mine, bani nu-mi dă decât cu bonuri, mirosu’meu natural nu-i place, tot mă pune să mă spăl, să nu mai fur, să nu mai mint, da ce, ia se ţine dă cuvânt ? Adică ce legătură are felu’ meu de-a fi cu cheile dă la casă ? Să facă bine să-mi dea cheile, că altfel…

„Chiar, altfel, ce ?“ gândi Europa, tristă că din toată această întâmplare, tot ea iese păgubită, cu păreri de rău pentru primirea lui Romică în casă.

Estimp, acela uitase de supărare şi găsise un ungher unde să-şi taie porcul, scărpinându-se mulţumit.

Optimists 2, Malthusians 0

„As an alternative to arguing, Julian offered to bet that the price of any natural resource chosen by a Malthusian wouldn’t rise in the future. Dr. Ehrlich accepted and formed a consortium with two colleagues at Berkeley, John P. Holdren and John Harte, who were supposed to be experts in natural resources. In 1980, they picked five metals and bet that the prices would rise during the next 10 years.

By 1990, the prices were lower, and the Malthusians paid up, although they didn’t seem to suffer any professional consequences. Dr. Ehrlich and Dr. Holdren both won MacArthur “genius awards” (Julian never did). Dr. Holdren went on to lead the American Association for the Advancement of Science, and today he serves as President Obama’s science adviser.”
The Heritage Foundation (articolul integral)

România Liberă, de la Cristian Câmpeanu la Naomi Wolf

„Dar viziunea guvernului lui Cameron este mult mai sinistră decât vechea tactică a dreptei, care ţintea disciplinele ce puteau fi criticate ca decadente. Reducerile britanice dezvăluie o tendinţă a ţărilor dezvoltate – una ce a început în America – de a ţinti genurile de educaţie care conduc spre o societate civilă viguroasă şi o populaţie care este greu de suprimat.”

Naomi Wolf – Cultura războiului lui David Cameron (România Liberă)

„Pe de altă parte, o mişcare aparent lăudabilă care a făcut o petiţie pentru a restabili valorile constituţionale la nivel naţional s-a dovedit a fi o încercare de a introduce valorile creştine în legislaţia de stat.”

Dumnezeu distruge mişcarea Tea Party (România Liberă)

Şi încă una din Naomi Wolf (Behind the veil lives a thriving Muslim sexuality):

„The West interprets veiling as repression of women and suppression of their sexuality. But when I travelled in Muslim countries and was invited to join a discussion in women-only settings within Muslim homes, I learned that Muslim attitudes toward women’s appearance and sexuality are not rooted in repression, but in a strong sense of public versus private, of what is due to God and what is due to one’s husband. It is not that Islam suppresses sexuality, but that it embodies a strongly developed sense of its appropriate channelling – toward marriage, the bonds that sustain family life, and the attachment that secures a home. […] Indeed, many Muslim women I spoke with did not feel at all subjugated by the chador or the headscarf. On the contrary, they felt liberated from what they experienced as the intrusive, commodifying, basely sexualising Western gaze. Many women said something like this: „When I wear Western clothes, men stare at me, objectify me, or I am always measuring myself against the standards of models in magazines, which are hard to live up to – and even harder as you get older, not to mention how tiring it can be to be on display all the time. When I wear my headscarf or chador, people relate to me as an individual, not an object; I feel respected.” This may not be expressed in a traditional Western feminist set of images, but it is a recognisably Western feminist set of feelings.”

Naomi Wolf (born November 12, 1962) is an American author and political consultant. With the publication of The Beauty Myth, she became a leading spokesperson of what was later described as the third wave of the feminist movement. She remains an advocate of feminist causes and progressive politics, with a more recent emphasis on arguing that there has been a deterioration of democratic institutions in the United States. (wikipedia)

Cum au ajuns exporturile la cel mai înalt nivel din istorie

Firmele autohtone au exportat, în octombrie, mărfuri în valoare de peste 3,5 miliarde de euro. În primele zece luni, exporturile românești au totalizat 30,3 miliarde de euro. Suma este cu 26,7% mai mare decât cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut și cu 4,1% mai mare decât cea din ianuarie-octombrie 2008.

Trebuie spus că exporturile care au avut loc în 2008 (33,6 miliarde de euro) reprezintă, până acum, cel mai înalt nivel atins vreodată de România la acest capitol. Doar că acum pare din ce în ce mai sigur că recordul va fi doborât – luând în calcul media pe primele zece luni, se poate estima că românii vor vinde peste hotare, până la sfârșitul acestui an, produse în valoare de 36-37 de miliarde de euro (cu circa 10% mai mult decât în urmă cu doi ani și cu circa 25% mai mult decât anul trecut).

Articolul integral, în Capital.

Despre încredere

Aşa cum a fost exprimată poziţia Franţei şi a Germaniei, lăsând la o parte ce o fi în spatele cortinei, chestiunea pusă public în discuţie este cea a încrederii. Privind această problemă nu poţi spune că nu sunt îndreptăţiţi să nu aibă încredere. O privire rapidă asupra cazurilor scoase la lumină de DNA anul acesta începând cu generalul Voicu şi conexiunile sale în lumea MAI şi a justiţiei, cazul SOV, trecând neapărat prin demonstraţia poliţiştilor, cazul de la Neamţ (inclusiv reacţiile iniţiale de susţinere şi ulterioare de „amnezie” ale poliţiştilor din judeţ) şi terminând cu abia arestaţii generali activi în armată face ca acest subiect, cel al încrederii – dincolo de alte aspecte – să fie real. Toate cazurile anterior enumerate vizează persoane cu acces la bazele de date care vor fi puse la dispoziţia autorităţilor române după primirea în spaţiul Schengen. Toate sunt atât persoane ocupând cele mai înalte funcţii în MAI cât şi cei mai de jos funcţionari din aceste structuri, cei care fac ceea ce primii le spun. Toţi aceştia s-au folosit în mod abuziv de prerogativele funcţiilor ocupate sau au demonstrat că nu ştiu ce înseamnă acestea.

Aşa aspectul încrederii este real în ceea ce o priveşte pe România şi, după experienţa Grecia, trebuie să devină esenţial pentru UE în general.

Chestiunea încrederii este, e adevărat, în afara condiţiilor tehnice prevăzute pentru aderarea la spaţiul Schengen. Dar eu cred că aspectul acesta este inerent aderării la o astfel de structură. Adică da, avem jeep-urile, sirenele şi cazmalele – realizăm condiţiile tehnice, dar ce facem  dacă EU am convingerea că mânuitorii lor le folosesc ca să ajungă mai repede în „Cipru” ca să îngroape vreun „împrumut” care nu poate fi justificat în mod legal.

         De acord fiind cu opţiunea exprimată de Cristian Preda – „trebuie să ne arătăm demni și curajoși, nu plângăcioși și frustrați.”, având în vedere şi că este în tradiţia UE să treacă peste aspecte de natură economică, rămâne ca pe canale mai mult sau mai puţin oficiale să fie convinse cele 2 state că toate cazurile anterior amintite sunt fie expresia tocmai a unor „progrese ireversibile in lupta impotriva coruptiei si a criminalitatii organizate”*, fie  că au un caracter excepţional (cazul demonstraţiei poliţiştilor).

         *ar putea fi invocat măcar caracterul consecutiv şi constant al acţiunilor judiciare din acest an, finalizate inclusiv cu trimiteri în judecată – vezi cazurile Voicu şi SOV.

Revolta

Ăsta e declicul,  finalul PDL-ului ca partid. Aici nu mai vorbim de sindicate, moguli şi revolta pusă în scenă de televiziuni ci de un om disperat. Puneţi faţă în faţă gestul unui om disperat (tată al unui copil bolnav) cu auto-suficienţa liderilor PDL şi veţi vedea că am dreptate.

„Ei bine, PDL-ului de azi tocmai asta îi lipseşte: revolta. Nu o au nici Blaga, nici Boc, nici Falcă, nici Flutur, nici Elena Udrea, nici Baconschi, nici Sever Voinescu, nici Valeriu Stoica, nici Cristian Preda şi nici măcar tinerii PDL (copii cuminţi şi siniştri în uscăciunea şi bătrîneţea lor). Iar revolta n-o poţi simula. O ai sau nu o ai.”  De ce PDL va pierde alegerile din 2012 şi 2014

„Ceea ce uită reformiştii din PDL e că, dincolo de managementul resurselor umane din partid, trei milioane de contribuabili din sistemul privat, cu tot cu familii, cîteva sute de mii de bugetari care muncesc pe bune şi pe bani puţini, cîteva milioane de pensionari care au muncit o viaţă pentru o pensie de 10 de ori mai mică decît a unui magistrat, funcţionar sau parlamentar asistă neputinicioşi cum cîteva zeci de mii de beneficiari ai sistemului se ceartă şi se bat cu pumnul în piept pe banii lor. Exact ca într-o imagine demnă de National Geographic în care o leoaică asistă neputincioasă cum hienele îşi împart vînatul ei. Fiindcă asta se întîmplă în ţara asta: după 10-12 ore de muncă, milioane de oameni se transformă în fiecare seară în telespectatorii hienelor care îşi împart banii lor şi care mai au şi tupeul să ceară mai mult.”  (extras dintr-un articol care va apărea în primul număr din 2011 al Revistei 22)

Hotnews

Şah la UE: blocaţi Croaţia şi triplaţi cetăţeniile pentru basarabeni

Decizia Germaniei și a Franței de-a bloca accesul României la spațiul Schengen are aparența unei nedreptăți. Tehnic, aflăm de la președintele Traian Băsescu, autoritățile noastre și-au făcut treaba. Raționamentul formulat de vest-europeni exprimă mai degrabă o neîncredere față de funcționarea instituțiilor noastre. Nemții și francezii știu mai multe decât pot să spună cu privire la modul de funcționare al administrației interne și al justiției. Despre rețelele mafiote de tip Voicu, Vântu & co. s-a vorbit și la Berlin și la Paris. Corupția endemică de pe meleagurile autohtone, toleranța ridicată față de traficul cu contrabandă, existența unor grave probleme în dosarul traficului de carne vie, nerezolvarea problemei romilor, nevoia de populism a partidelor de dreapta din Europa occidentală precum și alte cauze nerostite vor fi cântărit în decizia Franței și a Germaniei.

Răspunsul României trebuie să evite paranoia și complacerea într-un complex al persecuției. Curățirea de la Ministerul de Interne ar fi bine să continue. Presiunea reformistă pe CSM e bine să nu dispară. Înnoirea de personal (prin recrutarea de competențe tinere) se impun și la Ministerul Afacerilor Externe. Dincolo însă de toate acestea, utilă ar fi, cred, o contra-ofensivă agresivă a României la nivelul Parlamentului European. Pe canale diplomatice discrete, dar și explicit, de la microfonul forului legislativ, politicienii români ar trebui să amenințe proiectele expansioniste ale Uniunii Europene. O blocadă asupra Croației (care vrea să intre în UE la 2012), de pildă, ar putea trezi cancelariile vest-europene. Triplarea numărului de cetățeni români cu proveniență basarabeană ar putea fi o altă soluție.

Pe scurt: diplomația românească trebuie să iasă din timiditate. Șantajul e bine să fie practicat în momente critice. O asemenea oportunitate a sosit.

Sunt românii stângişti comunistoizi? (Şi o notă pentru liderii PDL)

Ultimul sondaj publicat de institutul pentru investigarea Crimelor Comunismului a făcut valuri. Din el reiese că  44% dintre cei intervievaţi declară despre comunism că „a fost o idee bună, dar aplicată gresit“ etc.  dacă era nevoie de o demonstraţie ca există totusi în clasa comentatorilor si analiştilor nostri un filon inca viu de responsabilitate si seriozitate, reacţiile la rezultatele sondajului au demonstrat-o. Fie ca au manifestat perplexitate, fie indignare, fie ca au analizat condiţile ce au dus aici, fie ca au sugerat soluţii pentru remedierea situaţiei îngrijorătoare semnalate de sondaj,  comentariile au dovedit în majoritatea lor inteligenţă si un simţ moral-politic sanatos. Pe scurt, sondajul ne-a revelat ceva nu doar despre opinia publică romanească cât  si ceva despre o parte mica dar activă a elitelor mediatice româneşti.

Ştim aşadar ce a fost pus în lumină cu această ocazie despre orientarile comentatorilor media. Dar nu cred ca e foarte clar ce a fost pus în lumina despre romani si poziţia lor faţă de comunism.  Autorul de faţă crede ca desi au fost moral si strategic corecte, majoritatea concluziilor trase cu privire la dezastrul si starea deplorabila a poporului roman sau la pericolul mentalitaţilor comuniste, nu sunt justificate empiric.

Am sa ma explic mai jos; cu nota ca cele ce urmeaza nu se vor o critica a interventiilor îngrijorate sau indignate mai sus mentionate. indignarea si ingrijorarea sunt justificate. Vreau doar sa facem un pas înainte,  apeland la stiinta sociala, în incercarea de a  întelege mai bine realitatea cu care ne confruntam. Problema este de a vedea mai bine care este natura fenomenului, care sunt contururile sale reale si care este semnificatia sa. dacă nu facem acest pas, riscam sa ne creem  o realitate paralela si sa operam în ea. si nu e bine.

De ce trebuie sa fim mai rezervati

Ar fi gresit si contrar spiritului stiintific dacă am considera actualele date si interpretarea lor ca fiind ultimul cuvant în cheştiune. Este loc imens pentru nuante si elaborare.

sa începem prin a spune ca instrumentul folosit (chestionarul) – cu care sunt familiar prin amabilitatea cercetatorilor de la IICCMER – este mai degraba exploratoriu. Este pur descriptiv. El e menit sa acopere suprafaţă fenomenului. sa dea exact  informatia primara pe care a dat-o. Nu  este însa un instrument analitic.

Design-ul sau nu a inclus nici o teza sau ipoteza.  Sondele nu intra dincolo de suprafaţă pentru a investiga corelatii si patternuri atitudinale sau valorice. Cu atât mai putin, instrumentul nu permite analiza modurilor în care aceste atitudini sau valori se orienteaza faţă de spectrul politic. Prin urmare este structurat de asa fel încat nu permite concluzii de tipul celor pe care le-am vazut vehiculate intens în mass media.

sa luam cateva exemple

în primul rand ar trebui sa ne întrebam ce se masoara si ce se descrie  de fapt în cercetarea în cauza.  Vladimir Tismăneanu, de pilda, atrage cu pertinenta atentia ca nu e bine sa sarim la concluzii: „Nu ştiu în ce măsură sondajul probează nostalgia pentru ceea ce a fost socialismul lui Dej si al lui Ceauşescu, cît mai degrabă un protest latent în raport cu frustrările zilei de azi“. El elaboreaza: „Anxietăţile prezentului mai degrabă decît romantizarea comunismului autohton explica opîniile favorabile epocii Ceauşescu. în situaţii de criză există întotdeauna ispita de a nu vedea libertatea drept o şansa. Este un lucru ce trebuie avut în vedere cînd participăm la conversaţia democratica despre trecutul totalitar…“.

Iata o problema serioasa. Din pacate instrumentul nu are o cheie de raspuns pentru ea.  Pentru asta ar trebui sa fie construit special pentru a explora cele doua teze. Teza (a): Romanii au capatât o înclinatie spre comunism. Versus Teza (b): Opinia pro-comunista ca forma de protest latent sau comentariu critic la problemele prezentului.  Or el nu e construit în acest scop. Este neprofesionist sa pretindem ca vedem în datele aduse de chestionar raspunsuri care nu sunt acolo.

în al doilea rand, sunt efectele distorsionante binecunoscute expertilor în analiza sociala. Cum ar fi : (a) Problema formularii si  încadrarii fiecarei întrebarii în contextul sematic al interviului (“framing effects”), (b) Problema rememorarii si evaluarii de catre cei intervievati a unor evenimente, idei, sentimente sau atitudini trecute (“recall effects”) si (c) Problema ordinii întrebarilor si a relatiilor dintre ele în sintaxa instrumentului (“sequencing effects” etc.).

dacă vrem sa trecem de faza exploratorie si sa avem o baza de înterpretare mai solida, un sondaj pe o tema atât de sensibila trebuie sa încorporeze si anticipeze problemele potentiale puse de aceste efecte. Fara a face asta, nu stim prea bine cat din datele obtinute este dat de bruiaj si efecte distorsionante si cat este semnal real.

Or, nici unul dintre efectele de mai sus (sau altele similare) nu este tratât în instrumentul folosit. Repet: nu e o critica. Pur si simplu design-ul instrumentului a fost unul elementar si exploratoriu.  Nu s-a intentionat mai mult decât se vede. Asta înseamna însa ca nici noi nu trebuie sa consideram ca datele aduse spun mai mult decât spun. Ele spun ceva important, e drept. Dar sa fim atenti la limitele dincolo de care, în concluziile noastre, nu mai putem sa pretindem ca suntem bazati pe ele.

De pilda, am vazut la cativa comentatori si la nenumarati cititori ideea ca acest sondaj confirma fie ca (a) romanii au ajuns sa aiba ca a doua natura o înclinatie comunistoida fie ca (b) romanii sunt structuralmente de stanga (adica o forma mai relaxata a primei tezei).

Au ajuns sa fie romanii comunistoizi sau structuralmente de stanga?

Pentru cineva cu oarecare experienta în stiintele sociale reactia imediata este: interesant. Oare asa sa fie? Cum am putea testa aceste ipoteze?

Asa cum am spus, sondajul IICMER nu are resursele necesare pentru a opera astfel de probleme. întamplarea face însa ca zilele acestea autorul de faţă lucreaza la mai multe cercetari social-politice pe teme romanesti. Cercetari ce presupun investigatii masive în teren, inclusiv sondaje de opinie.

Una dintre aceste cercetari, pe care o coordonez impreuna cu Aura Matei la Centrul de Analiză si Dezvoltare institutionala (caDI) si in care colegii de la institutul Român pentru Evaluare si Strategie (IRES) ne asigura suportul operational si logistic in teren la nivel national, tocmai ne-a adus rezultatele primului val al unei investigatii in doi timpi. Aceste date, desi tangente, pot sa genereze ceva lumina in tema discutata.

sa subliniem ca nu este vorba despre un instrument  creat special pentru problema in discutie in acest articol. Este o cercetare de sisteme economice comparate in care forta de munca romaneasca este analizata in ipoteza unui dualism structural al economiei nationale. Deci trebuie sa fim atenti si aici – ca intotdeauna – cand deducem din instrumente construite pentru o tema anume, raspunsuri pentru o alta tema.

Dar odata atentionati, sa notam ca in interiorul acestui chestionar avem o sectiune de evaluare a atitudinilor (in special economice). Or aici folosim cateva seturi de intrebari care pot sa fie transferate cu oarecare relevanta si in contextul discutiei noastre.

Ce aflam din chestionarul CADI

inainte de toate, sa notam ca avem si aici intrebarea:

in ce măsură sunteti de acord cu afirmatia „Pe vremea lui Ceausescu, comunismul a fost o idee bună, pusa prost in practica”?

in foarte mare masura 34%

in mare masura 34%

in mica masura 13%

in foarte mica masura 5%

Nu ştiu, nu răspund 14%

Deci rezultatul converge cu alte rezultate care ne spun ca majoritatea romanilor nu vad comunismul ca o idee rea.  in chestionarul caDI insa am mers pana la capat si am pus si intrebarea in oglinda:

in ce măsură sunteti de acord cu afirmatia „Pe vremea noastră, capitalismul este o idee bună, pusa prost in practica”?

in foarte mare masura 38%

in mare masura 38%

in mica masura 12%

in foarte mica masura 3%

Nu ştiu, nu răspund 9%

Iata deja un rezultat interesant. capitalismul e o idée buna. Zice asta o majoritate si mai consistenta. Deci: ce sa mai credem? Lucrurile au doua fete. Acum cand vedem si fateta cealalta, nu-i asa ca deja incepem sa credem ca nuantele conteza?

Sunt romanii, sau mai bine zis, este opinia publica romaneasca la aceasta ora inclinata spre stanga, sau mai rau, comunistoida? sigur ca putem sa-i intrebam direct. Dar o metoda mai sigura este sa deducem orientarea si sa o reconstitutim in mod indirect. N-are rost sa vorbim de abstractia “comunism” fara sa ne uitam la chesiuni mai precise ce dau substanta si viata unei atitudini de stanga sau dreapta.

sa folosim deci explorarea unor atitudini faţă de teme mai concrete si sa recompunem  din ele imaginea mai larga.

sa vedem ce se intampla cand aplicam aceasta strategie:

Atunci când vă gânditi la regimul de proprietate, credeţi ca…?

Proprietatea de stat ar trebui extinsa 33%

Proprietatea privata ar trebui extinsa 49%

Nu ştiu, nu răspund 18%

Nu suna totusi ca ceva deosebit de comunist. si in occident numarul celor cu inclinatii de stanga faţă de proprietate este nu cu mult mai mic. in continuare nu mai comentez, pur si simplu las intrebarile si raspunsurile sa vorbeasca:

Presupunând ca ati putea alege intre mai multe locuri de munca, ati prefera…

sa lucrati la stat 31%

sa lucrati intr-o firma privata 29%

sa aveti afacerea dumneavoastra proprie 39%

Nu ştiu, nu răspund 9%

Atunci când vă gânditi la competitie, credeţi ca…?

E buna, ii ajuta pe oameni sa munceasca 79%

E un lucru rau, scoate ce e mai rau din oameni 10%

Nu ştiu, nu răspund 11%

Pentru cei care se grabesc sa spuna ca romanii au o mentalitate de asistati social, de clienti ai statului si de au o problema cu munca, iata mai jos si o mica ebosa care ne poate da de gandit:

Ce credeţi ca trebuie sa faca un om pentru a reusi in viată in România?

sa munceasca foarte mult 58%

sa aiba relatii 22%

sa aiba o educatie temeinica 9%

sa aiba noroc 10%

Nu ştiu, nu răspund 1%

Este totusi ceva! Dupa decenii si decenii de favoritism, coruptie, retele informale, PCR – pile, cunostinte, relatii – te asteptai ca “sa aiba relatii” sa fie numarul 1! Nu e. Cine e numarul 1? Surprinzator, munca. Romanii par sa afirme in continuare o teorie a vietii in care munca e centrala!  Mai jos, tatonari suplimentare ale acestui unghi:

in ce măsură credeţi ca următoarea zicere din bătrâni se adevereste:

„Cine munceste are”?

Foarte mult  21%

Mult 43%

Putin 25%

Foate putin 7%

Nu ştiu nu răspund 3%

in ce măsură sunteti de acord cu afirmatia „Este normal sa existe diferente intre veniturile oamenilor, in functie de calificare si munca depusa”?

in foarte mare masura 41%

in mare masura 44%

in mica masura 8%

in foarte mica masura 3%

Nu ştiu nu răspund 1%

dacă cineva din gospodăria dumneavoastră ar avea de ales dintre a primi ajutor de somaj, in valoare de 400 de lei si sa se ocupe de gospodărie si a munci 8 ore pentru un salariu de 600 de lei, dumneavoastră ce i-ati recomanda?

Vaianta 1:  24%

Varianta 2: 70%

Nu ştiu nu răspund, 6%

Cum vede romanul relatia cu statul? Fara a fi de o concludenta decisiva, ceva ni se semnaleaza totusi in raspunsurile de mai jos:

in ce măsură sunteti de acord cu afirmatia „Mai bine te descurci singur decât sa te ajute statul”?

in foarte mare masura 44%

in mare masura 38%

in mica masura 12%

in foarte mica masura 2%

Nu ştiu, nu răspund 4%

in ce măsură sunteti de acord cu afirmatia „Statul îti dă cu o mână si îti ia cu două”?

in foarte mare masura 59%

in mare masura 31%

in mica masura 6%

in foarte mica masura 1%

Nu ştiu, nu răspund 3%

Exemplele pot continua. atât studiul caDI / IRES cat si alte cercetari paralele (inclusiv si foarte important, una de analiza comparativa a satisfactiei individuale la romani in comunism si capitalism, coautorata de subsemnatul cu Vlad Tarko de la caDI) indica nevoia unei nuantari a interpretărilor noastre. in acest context, poate ca ar trebui sa citim intr-o alta nota si raspunsurile la intrebari cum ar fi:

Atunci când vă gândiţi la cine ar trebui sa fie responsabil pentru bunăstarea fiecarui individ, credeţi ca…?

Statul ar trebui…53%

individul ar trebui…43%.

Când credeţi ca tara o ducea mai bine?

inainte, pe vremea comunismului 55%

Acum, pe vremea capitalimului 24%

Nu ştiu, nu răspund 21%

Este drept, nu este usor sa le dam de cap si sa interpretam aceste date. Mai ales ca ele nu sunt inca replicate si deci nici nu stim foarte sigur pe ce stam. Dar dar dacă ar fi usor, stiintele sociale nu ar mai fi ceea ce sunt…

in loc de conluzii

Autorul de faţă crede ca datele actualmente disponibile nu sustin teza potrivit careia romanii de azi au o orientare clar stangista. sigur, nu uitam ca opinia intervievatilor e una si comportamentul e altceva. ca romanii pot spune ca sunt procapitalisti de mii de ori in sondaje dar in practica sa se comporte in cel mai comunist stil.

Dar stiintific e sa vorbim pe baza datelor disponibile. Ce stim acum ne sugereaza sa evitam concluzii cum ar fi ca romanii doresc comunismul sau ca au o puternica inclinatie anticapitalista si de stanga.  Din datele suplimentare, cum sunt cele ce se acumuleaza la caDI sau din excelenta baza de date deja existenta la IRES, reiese ca nu trebuie sa ne grabim sa acuzam, insultam sau dispretuim “poporul”.  Este incorect si nedrept. Romanii sunt cum sunt si au problemele lor. Dar sa nu le imputam lucruri despre care nu este clar ca le sunt imputabile.

in final. dincolo de cele spuse mai sus, autorul de faţă indrazneste sa dezvolte doua corolarii:

1. Raspunsurile primite la intrebarile despre comunism sunt inainte de orice o functie a performantei sub orice critica a elitelor noastre politice si mediatice. dacă cineva este blamabil, atunci acest cineva sunt aceste elite. Raul facut opiniei publice de un numar restrains de indivizi, cu influenta politica si mediatica majora, a fost si este imens.
2. Reformistii romani ar trebui sa intre in noul an optimisti. Lucrurile nu sunt asa de negre. Poporul nostru isi pastreaza inca resursele revenirii. Problema nu este poporul. Problema sunt elitele. Asadar problema nu este una fara solutie.

PS

anticipând că sunt multi cititori ce aşteaptă si nişte interpretări ale datelor strict politice:

Momentan autorul de faţă nu poate decât sa confirme ceea ce probabil cititorii ştiu déjà din mai multe surse: PDL nu stă atât de prost pe cat era de asteptat. PNL nu sta atât de bine pe cat era de asteptat. PSD sta mult mai bine decât era de asteptat si de dorit.

Revelatia este ca in ultimele luni PDL a navigat curenti mai putini nefavorabili decât se credea. De fapt a avut in mana (cel putin pana la povestea votului imunitatii) o carte surprinzator de buna. Nu a jucat-o. De ce? Fie ca nu au datele, fie ca nu ştiu sa le citeasca, fie ca e prea greu sa gandesti si sa guvernezi in acelasi timp, fie ca orice strategie presupune comunicare in conditiile in care liderii PDL nu sunt familiari cu notiunea in cauza, fie ca nu le pasa… pentru ca planul e sa se cupleze cu galacticii de la PNL si sa guverneze fericiti pana la adanci batraneti…

Oricum, ineptia lidershipului PDL in a valorifica nisa deschisa –  partid de dreapta cu acte în regula, facand o reforma de dreapta, pentru un electorat de dreapta – incepe sa ne para una de dimensiuni epice. Concurenta dintre liderii PDL si cei ai PNL pentru titlul de galactici ai incompetentei este antologica. cand unii semnalizeaza dreapta si fac stanga si altii semnalizeza staga dar fac dreapta si cand cei doi se ciocnesc cap in cap, buimaci, in mijlocul culuarului pentru care se bat, fara sa para ca inteleg ce li se intampla, comentariile sunt inutile…

sa nu afirmam insa mai apoi ca “poporul” este confuz, ca nu deosebeste dreapta de stanga sau ca e comunistoid. Nu e corect…

Vom reveni in ianuarie cu nişte comentarii pe tema asta. Nu de alta dar nu vrem sa ni se spuna iar de la inaltimea marii gandirii politice “bazata pe experienta realitatilor practice din partid”, ca nu ar fi existat sau ca nu exista alternative la (in)deciziile luate de lideri… Lideri a caror activitate curenta pare ca include orice, numai lidership nu. si da, cand spunem asta ne referim si la “reformatori”, nu doar la “vechea garda”. La toti. La gramada.

articol preluat de pe www.contributors.ro

Declaraţie comună a deputaţilor PDL: „Adrian Năstase este victimă a justiţiei politice”

Numele deputaţilor semnatari le găsiţi aici (cei cu DA).

UPDATE.

Iată lista de semnături:

Andronache Gabriel
Bud Nicolae
Drăgulescu Iosif Ştefan
Postolachi Florin
Alecu Valeriu
Chirilă Constantin
Oprişcan Mihai Doru
Negruţ Clement
Riviş-Tipei Lucian
Niţu Adrian Henorel
Stoica Mihaela
Dascălu Constantin
Petrescu Cristian
Geantă Florian Daniel
Burlacu Cristian-Ion
Ionescu George
Sava Andrei-Valentin
Boiangiu Victor
Gheorghe Tinel
Şandru Mihaela Ioana
Leşe Doru Braşoan
Cionca-Arghir Iustin-Marinel
Marin Mircea
Stroian Toader
Balan Ioan
Dugulescu Marius Cristinel
Ciobanu Gheorghe
Boureanu Cristian Alexandru
Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu
Călian Petru
Liga Dănuţ
Movilă Petru
Rogin Marius
Marian Dan Mihai
Apostolache Mihai Cristian
Anastase Roberta Alma
Cantaragiu Bogdan
Avram Marian
Popescu Cosmin Mihai
Trandafir Teodora Virginia
Rusu Valentin
Fuia Stelian
Vladu Iulian
Uricec Eugen Constantin
Vişan Gelu
Tabără Valeriu
Toader Mircea-Nicu
Oltean Ioan
Cărare Viorel
Mustea-Şerban Răzvan
Oajdea Daniel Vasile
Ghiţă-Eftemie Stelian
Zătreanu Dan-Radu
Hogea Gheorghe
Pirpiliu Ştefan Daniel
Bărbulescu Daniel-Ionuţ
Anghel Florin Serghei
Roman Gheorghe
Axenie Carmen
Chircu Doiniţa-Mariana
Vreme Valerian
Stavrositu Maria
Dumitru Georgică
Olar Corneliu
Lubanovici Mircea
Coroamă Gheorghe
Ardeleanu Sanda-Maria
Florescu Adrian
Bădulescu Adrian
Stroe Mihai
Rebenciuc Neculai
Iacob Strugaru Stelică
Ialomiţianu Gheorghe
Bădălan Eugen
Neculai Marius
Canacheu Costică
Albu Gheorghe
Surpăţeanu Mihai
Ştirbeţ Cornel
Balcan Viorel
Seremi Ştefan