Din luna decembrie 2010, Uniunea Europeană are un Minister de Externe. Nimeni n-ar fi bănuit acest lucru, dacă ne gândim la prezenţa palidă a europenilor în teatrul de luptă din Afganistan, la incertitudinile din Libia sau bâlbâielile diplomatice privind Egiptul în particular şi Africa de Nord în general.

Funcţia de înalt-reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate este ocupată de Catherine Ashton: o doamnă incapabilă să vorbească vreo limbă străină, fără studii sau publicaţii în domeniul securităţii sau al politicii externe, niciodată aleasă direct (prin vot democratic) într-o funcţie publică.

Ashton n-a probat competenţa în nici unul dintre domeniile fierbinţi ale politicii europene: dosarul palestinian, extensia NATO la răsărit, Transnistria sau Marea Neagră.

Reprezentantă a Grupului Socialist din Parlamentul European, Cathy Ashton și-a făcut ucenicia într-o organizaţie militantistă suspectată a fi fost finanţată direct de către URSS. Biografia doamnei Ashton exemplifică în mod dureros ipoteza că orice activist poate ajunge, exclusiv prin mecanisme de lobby şi networking (relaţionare socială), un înalt funcţionar. Ashton nu are nici carisma doamnei Condoleezza Rice (eminent specialist în sovietologie), nici geniul strategic sau cunoaşterea enciclopedică a lui Henry Kissinger (autorul clasicului op despre Diplomație).

Plătită cu un salariu de peste 250,000 Euro anual (!), Ashton n-a găsit timpul să se deplaseze în Haiti cu ocazia cutremurului din 2010. În timpul anunţului preşedintelui Obama despre asasinarea lui Bin Laden, Ashton dormea într-o cameră de hotel din New York. Reacţia de solidaritate a UE a venit, iarăşi, cu multe ore întârziere. Ashton s-a remarcat printr-o indecentă solicitare de creştere a bugetului departamentului său, în timp ce toate statele naţionale din Europa iau măsuri de austeritate ca răspuns la problema deficitului.

The Telegraph anunţă o iminentă demisie a acestui funcţionar submediocru al Uniunii Europene. Ar fi un gest reparatoriu, deşi insuficient. Nu doar o persoană anume, ci funcţia şi mecanismul de selecţie a birocraţilor europeni merită puse în discuţie.

Piaţa ideilor şi sufletul cetăţii

Anunțuri