Cică, dacă ești ești gazetar, trebuie musai să critici puterea actuală. Eu, care mai scriu pe la gazetă, vreau să critic puterea actuală locală. Vreau să critic puterea locală PNL prima, că-i la mine în sector și mă face la buzunare, apoi puterea locală PDL, din Sectorul 2, că de puterea locală PSD din Sectorul 5, a lui Vanghelie, mi se rupe în paișpe! Așadar critic puterea actuală. Se poate? Mulțumesc.
După ce, în anii ’90, criptobolșevicul Ion Iliescu a făcut i-a făcut proprietari pe toți chiriașii de la bloc, contra unor sume modice, iată că mita electorală imobiliară, din lipsă de fond locativ, s-a mai sofisticat de atunci. N-a avut încotro! Astăzi, primarii de sector se întrec, care mai de care, să reabileteze termic, absolut gratuit și pe alocuri cu d’a sila, cât mai multe asociații de locatari. La Sectorul 1, Primarul Chiliman a contractat chiar și un împrumut de 125 milioane euro de la BEI, rambursabil în 20 de ani, în acest scop nobil. Dar, îmi pun fireasca întrebare, eu, care nu voi fi anvelopat vreodată, decât în lemn, pe năsălie, de ce trebuie să plătesc reabilitarea termică a blocurenilor? De ce să le dau eu, din buzunar, bani de termopane? Eu, care stau la casă, plătitor de taxe la bugetul local, din care se rambursează împrumutul Primăriei de Sector, ce avantaj am eu că blocureanul anvelopat plătește cu 50% mai puțin la întreținere? Aud?! De ce nu vine nea Chiliman să-mi anvelopeze și mie casa? Să-mi pună termopane gratis? Simplu! Pentru că eu mi-am reabilitat termic singur hogeacul, vorba domnului George Becali, “cu sângele și sudoarea familiei mele”.
Recunosc că blocurile ceaușiste arată mai curat, odată anvelopate – oricât de nașpa ar fi alese culorile – și că, pentru câștigul estetic universal, aș putea fi de acord să se refacă din bani publici doar fațadele care dau în marile bulevarde. Asta ca să luam puțin ochii vizitatorilor și investitorilor din străinătate. Da, doar în cazul ăsta, ar fi un câștig uniform distribuit tuturor cetățenilor sectorului și țării. Deși, fie vorba între noi, la câți firfirei au dat împroprietăriții lui Iliescu pe apartamente, puteau și ei să-și renoveze singuri fațadele. Sunt sigur că toți midălclașii care au plătit +100.000 pe 2 camere, luați cu credit după 2005, ar fi contribuit primii, fără să cârâie. (Rog cititorii trăitori în Germania să spună ce pățesc proprietarii nemți cărora le cade tencuiala de pe case. Sau, mai nasol, cei din UK, să ne spună cât e amenda dacă nu își tund gazonul din fața casei.)
Oare BEI știe că acel 20% cu care trebuia să vină în combinație cetățeanul de la bloc, cum a fost vorba în momentul acordării creditului, este suportat tot de Primărie? Nu cred. Deși, dacă își ia banul înapoi, cu dobândă grasă, ce o mai interesează pe BEI cum sparge banul electoral Chiliman? Numa’ găleți să nu ia! Da, dar pe mine mă interesează, frățioare, că eu plătesc! Eu achit, bă, comuniștilor, și creditul și dobânda blocureanului reabilitat termic! Eu și copiii mei, hahalerelor, care anvelopați apartamentul cu 30.000 €, bani cu care puteați să-l construiți de la zero, gata “reabilitat”! La concurență cu primarul penelist, teoretic de dreapta, primarul pedelist de circumstanță, deci și mai de dreapta, Neculai Onțanu, anvelopează și termopanează și el la greu, tot pe 25.000-30.000 per apartament. Vanghelie ejaculeazăanvelopează și el ce poate, cu cât poate. Să aibă tot calu’ căldură la zece! Ca să vă dau un ordin de mărime al manglelii, pe mine toată casa nu m-a costat mai mult de 5.000 € cu termopane Rehau, Made în Germany, sticlă belgiană, Kurt Saint Gobain, folie anti-efracție și anti-UV, antifonată (6 mm geam la exterior), polistiren extrudat (nu căcat de expandat cum pun ăștia la blocuri) și vopsea zgâriată + cărămidă aparentă din carton, made in Canada. Ceva frumos, ceva deosebit!
Acuma vreau să critic puțin și puterea potențială, reprezentată de candidatul PSD care vrea să preia puterea locală absolută în Sectorul 3, prin promisiuni neasumate. Neasumate dar ferme! Vreau să o critic așa, preventiv. Priviți această bandă desenată.
dați click pe imagine pentru rezoluţia maximă
[singlepic id=30 w=640 h=480 float=none]
Este tipărită pe coperta unui un pliant distribuit gratuit la metrou, în care, în mijloc, apare în foto Robert Negoiță, împreună cu alți ciumeți din partid, la reinaugurarea sediului PSD. De aceea devine indubitabil că N-ul de pe tricoul supermanului vine de la Negoiță Robert, nu de la Negoiță Liviu. Urmăriți cum N-uper-man îmbracă blocurile în scârțâietoare. Prosteală pe față! Negoiță Robert are masca pe ochi și doar un misterios N pe piept, ceea ce-i va permite, în caz că nu-și va ține promisiuna, să se eschiveze judecății de apoi a cetățeanului. Păi, cine a zis că Anvelopeităr IV din BD era N Robert? Fugiți de-aici! Era N Liviu, toată ziua, săracilor!
Citiți și bulele! Vin exact pe orizontul de așteptare al milogului român. Ați văzut ce zice omulețul căruia “I-a scumpit Boc gigacaloria”? Zice așa: “Măcar dacă s-ar fi fi ocupat Primăria să ne anvelopeze și nouă blocurile, cum s-a întâmplat la Sectorul 1″ Să vă anvelopeze și vouă… Ptiu! ‘Reați ai norocului de anvelopați social, cărora nu vă e rușine obrazului să cereți cu 15-20% mai mult pe apartament în Anunțul Telefonic, dacă, vorba aia, cotețul se află “în bloc proaspăt reabilitat termic”! Asta fără ca voi să fi contribuit cu un leu la investiția mea de contribuabil! Mie-mi dați vreo cotă din plus-valoarea asta picată din cer, speculanților? Neam de atârnători cu drept nemeritat de vot ce sunteți!
Oricum, dacă Negoiță Robert câștigă Primăria Sectorului 3 (fantastic, cum s-au gândit ei să confuzioneze bizonul afazic și pe parte nume!) le recomand cetățenilor din blocurile ce urmează a fi anvelopate, care au fete mari, cu muci de modeling în cap, să-și trimită odraslele la bunici pe toată perioadă reabilitării termice. Asta ca să nu se trezească pe schelă cu edilul anchetat pentru corupere de fecioare, cu cască albă de inginer pe cap și cizme galbene de cauciuc în picioare, sau poate chiar cu Bănicioiu care cică doar se uită lacom, cu năsucul lipit de geamul rece.