Istoria desemnărilor lui Băsescu:

2004: Băsescu desemnează un candidat de prim ministru din partea Alianţei Dreptate şi Adevăr, argumentînd că PSD+PC nu este o alianţă înregistrată şi că Alianţa DA are mai multe mandate decît PSD.

2008: Băsescu desemnează un candidat de prim ministru din partea PDL, partid care are cu trei mandate mai mult decît principalul rival, PSD.

În niciunul din cazuri Băsescu nu a recunoscut o aşa zisă „majoritate deja constituită” declarativ între mai multe partide. A recunoscut doar partidele şi alianţele înregistrate la tribunal. Numărul de mandate al acestora a fost luat în considerare, nu suma mandatelor diferitelor partide care împreună ar constitui o majoritate. Sarcina de a găsi o majoritate i-a revenit celui desemnat, adică reprezentantul partidului sau alianţei cu cel mai mare număr de mandate, Călin Popescu Tăriceanu în 2004 şi Emil Boc în 2008.

Acelaşi criteriu de desemnare a fost utilizat şi de predecesorii lui Traian Băsescu. În 1992 Iliescu l-a desemnat pe Nicolae Văcăroiu, din partea FDSN, în 1996 Emil Constantinescu l-a desemnat pe Victor Ciorbea, din partea CDR, în 2000 Ion Iliescu l-a desemnat pe Adrian Năstase, din partea PSD. De reţinut, că niciunul dintre partidele sau alianţele din partea cărora a fost desemnat prim ministrul nu avea peste 50% din mandate. În absolut toate cazurile, din 1992 încoace, prim ministrul a fost desemnat din partea partidului sau alianţei cu cel mai mare număr de mandate, fără ca partidul sau alianţa respectivă să aibă peste 50% din mandate.

Dacă USL obţine 40% din voturi iar PDL 25% şi Traian Băsescu nu desemnează un prim ministru din partea acestei alianţe (înregistrate, ca şi CDR în 1996 şi DA în 2004) atunci îl contrazice pe Băsescu din 2004. Dacă Băsescu desemnează un prim ministru din partea unei majorităţi constituite în jurul PDL, îl contrazice pe Băsescu din 2004 (PSD, PC şi UDMR aveau atunci majoritate) şi pe Băsescu din 2008 (PSD, PC, UDMR, PNL aveau atunci majoritate constituită). În ambele cazuri Băsescu i-a trimis la plimbare argumentînd că el nu discută cu majorităţi constituite informal ci cu partide sau alianţe înregistrate. Nu există nicio modalitate de a formaliza o majoritate constituită post-alegeri.  Sarcina de a constitui o majoritate îi revine candidatul desemnat de Preşedinte la funcţia de prim ministru.

Se tot vorbeşte despre pragul de 50%, pe care USL ar trebui să-l treacă pentru a avea dreptul la prim ministru. Nu s-a discutat despre acest prag în 2008, aşa cum nu s-a discutat nici în 2004 sau 2000 sau 1996 sau 1992. În condiţiile în care în 1996 Emil Constantinescu şi în 2004 Traian Băsescu au desemnat candidaţi la funcţia de prim ministru din partea a două alianţe, CDR şi Alianţa DA.

Constituţia nu e foarte exactă aici. Constituţia însă are şi spirit, nu doar literă. Constituţia nu poate reglementa orice detaliu. Şi dincolo de spiritul şi litera Constituţiei politicienii ar trebui să ia în considerare şi spiritul democraţiei şi al statului de drept, indiferent cît de confuză e Constituţia. Într-un stat civilizat cutumele sînt la fel de importante.

Indiferent de ce parte a baricadei am fi, nu ne putem permite arbitrariul în desemnarea prim ministrului. Dacă desemnarea prim ministrului în cazul în care niciun partid sau alianţă nu a obţinut peste 50% din mandate este decizia exclusivă şi arbitrară a Preşedintelui, rezultatul alegerilor devine irelevant (din 1992 pînă acum niciun partid sau alianţă nu a obţinut peste 50%). Viitorul preşedinte, cel ales în 2014, va putea, la rîndul lui, să numească pe oricine prim ministru, indiferent de rezultatul alegerilor, în condiţiile în care se creează precedentul şi se decide că în desemnarea prim ministrului regula este „nicio regulă”.  Gîndiţi-vă că în 2016 preşedinte va fi Crin Antonescu sau Adrian Năstase şi PDL, deşi va fi partidul cu cele mai multe mandate, va avea sub 50%.

Aşa că le-aş sugera pedeliştilor să nu se culce pe o ureche că USL nu va primi funcţia de prim ministru dacă va avea sub 50%. Şi să nu facă greşeala, ca PSD, PC şi UDMR în 2004 şi PSD, PNL, PC şi UDMR în 2008, să vină la Băsescu cu vreo majoritate deja constituită sperînd că acesta va încălca regula „partidul sau alianţa cu cele mai multe mandate dă prim ministrul”. Eu sînt convins că nu va încălca această regulă, pe care a invocat-o în 2004 şi 2008 şi care a funcţionat din 1992 încoace.

Pe de altă parte, asta face actualul sistem de vot, creaţia PSD şi PNL, acceptat şi promovat şi de PDL: dacă primul clasat în colegiu nu are peste 50% mandatul poate fi cîştigat de al doilea sau de al treilea sau chiar de al patrulea. Aşa că useliştii ar merita o lecţie peste bot. Dar, dincolo de ce merită useliştii, într-un stat de drept, civilizat şi democratic, alegerile libere şi respectarea regulilor şi eliminarea arbitrariului sînt sacre. Useliştii merită o lecţie peste bot. Noi, românii, nu.

UPDATE. Desemnarea unui premier din partea USL nu înseamnă şi că vom avea guvern condus de premier USL. Dacă premierul desemnat nu poate forma o majoritate, îşi poate depune mandatul. Dacă PDL reuşeşte să strîngă o majoritate în jurul său, atunci această majoritate are posibilitatea să se manifeste la votul de învestire şi să respingă guvernul propus de premierul USL. În acest caz, Preşedintele va desemna un alt candidat pentru funcţia de premier, de data asta un candidat sprijinit de „majoritatea responsabilă” (PDL, UDMR, UNPR, PPDD etc).

Reclame