De ce e bine să fie un prag de 50%?

  1. La un asemenea prag, pentru a aduce oamenii la vot, e nevoie de consensul întregii clase politice. Dacă una dintre forțele politice importante decide să boicoteze referendumul, acesta are șanse foarte mici să fie validat. Astfel, forțele politice sînt obligate să negocieze și să se înțeleagă între ele pentru a valida referendumul. Referendumurile cu miză națională, consensuale să le zicem, care întrunesc acordul majorității forțelor politice, a media și a societății civile, au șanse foarte mari să treacă, iar referendumurile ”conflictuale”, controversate, au șanse mult mai mici să treacă dacă forțele politice și societatea civilă îndeamnă la boicot. Astfel, o Constituție negociată de întreg spectrul politic și care întrunește acordul societății civile are șanse mari să treacă de un referendum, chiar și cu prag de 50%. Referendumurile necesare în relația cu Uniunea Europeană, pe decizii majore europene, și care au asentimentul întregii clase politice și al societății civile au deasemenea șanse mari să fie validate. Prezența la vot la noi este în jur de 40%-55%. Atît strînge întreaga clasă politică. Astfel, pentru ca un referendum să fie validat, clasa politică trebuie să negocieze și să se pună de acord, să solicite ajutorul societății civile și al mass media, să informeze populația și apoi partidele să-și pună în mișcare capacitatea de mobilizare la vot. Întreaga clasă politică, împreună cu mass media și societatea civilă poate mobiliza peste 50% dintre alegătorii cu drept de vot. Însă aceasta presupune o cauză comună, o decizie atent negociată înainte și care mulțumește pe toată lumea. O măsură controversată, conflictuală, îndreptată împotriva unei forțe politice, împotriva unei părți din populație sau împotriva alianțelor externe ale României, o măsură cu grad înalt de polarizare, nu va putea fi aprobată prin referendum dacă aproape jumătate din forțele politice și o bună parte din societatea civilă și mass media se opun acestei măsuri și vor cere alegătorilor să boicoteze un asemenea referendum.
  2. Clasa politică e nevoită să facă publicitate referendumului și să informeze populația. Mobilizarea la vot a peste jumătate din corpul electoral presupune o campanie puternică de informare a populației. Aceasta presupune, așa cum am arătat mai sus, efortul concertat al elitelor politice, mediatice, civice și intelectuale și are drept consecință un vot dat în cunoștință de cauză de populație.
  3. O Românie în care referendumurile pot trece ușor este o bombă cu ceas pentru Uniunea Europeană. Apetența politicienilor români pentru populism, influența nefastă a Rusiei asupra unor forțe politice, mediatice și economice, vulnerabilitatea populației la manipulare, populism, autoritarism politic și ură îndreptată împotriva unor categorii de cetățeni, coroborate cu ușurința plebiscitării populare a unor măsuri iresponsabile și antidemocratice, transformă România într-un spațiu instabil, imprevizibil și periculos pentru Uniunea Europeană.

Marile decizii naționale în care poporul e chemat să se pronunțe direct, modificările constituționale și locul nostru în lumea civilizată și relațiile cu partenerii noștri occidentali, presupun  acordul întregii societății românești. În același timp, deciziile polarizante, conflictuale, care pot aduce atingere intereselor naționale sau anumitor categorii de cetățeni, pot fi blocate, dincolo de voința celor care se află vremelnic la putere, prin boicotul alegătorilor.

Nu degeaba în Parlament modificările constituționale nu pot trece decît cu două treimi (66%) din membri fiecărei camere sau cu trei sferturi (75%) din membrii Parlamentului în cazul în care cele două camere nu se înțeleg asupra acestora. Aceste majorități sînt stipulate tocmai pentru ca modificările constituționale, decizii de importanță majoră pentru națiune, să întrunească acordul unei majorități largi a clasei politice. Însă clasa politică nu are foarte multe voturi în spate. De exemplu, USL, deși a cîștigat zdrobitor alegerile parlamentare din 9 decembrie, nu a fost votată decît de 24% din populația cu drept de vot. 60% sau 70% dintre parlamentari, luați de valul puterii, pot face prostii mari și lua decizii iresponsabile. Nu-i doar mîna să voteze aberații în Parlament. Însă pentru ca asemenea decizii să treacă de referendum, ele trebuie să treacă prin filtrul tuturor partidelor politice, cu toate eșaloanele lor și structurile din teritoriu, prin filtrul majorității mass media și societății civile. Validarea unui referendum presupune o mobilizare importantă a societății românești, un efort care poate fi făcut numai dacă elitele politice și civice se înțeleg și cad de comun acord că măsura adoptată prin referendum este bună pentru țară.

Evident că există în continuare riscul ca măsuri importante să nu poată fi luate din cauza invalidării referendumului și măsuri iresponsabile să treacă totuși datorită mibilizării populației de către un politician charismatic sau o forță politică dominantă.

Scriam în 16 iulie 2012:

Obligativitatea existenței cvorumului, a prezenței minime de 50%+1, pentru ca un referendum să fie validat este absolut necesară, pentru a îngrădi, atît cît se poate, derapajele totalitare.

Haideți să ne imaginăm că mîine Crin Antonescu cheamă românii la referendum pentru a decide ieșirea sau nu a României din Uniunea Europeană. Pe buletin va figura întrebarea ”Sînteți de acord ca România să iasă din Uniunea Europeană?” și cele două răspunsuri pe care votanții le pot alege, DA și NU. Cu cîteva zile înainte de campania pentru referendum, USL comandă un sondaj ale cărui rezultate arată că, în eventualitatea organizării unui astfel de referendum, 64% dintre români ar alege NU, 12% ar alege DA iar 24% nu sînt deciși sau nu ar participa la vot. Interesul USL-ului este de a scoate România din Uniunea Europeană dar, în același timp, de a păstra o aparență de legitimitate populară a demersului. Iar legitimitatea populară se cîștigă prin plebiscite, așa cum ne spune istoria (Hitler și Mussolini au apelat la plebiscite pentru a-și legitima dictaturile). Poate risca USL să piardă totul, în eventualitatea, foarte probabilă, ca alegătorii să voteze împotriva ieșirii României din Uniunea Europeană, mai ales cînd a pariat totul pe un asemenea demers? Nu, nu poate. Drept pentru care decide să schimbe regulile din mers, astfel încît rezultatul să fie așa cum doresc liderii USL, iar cele două mari obiective ale lor, ieșirea României din Uniunea Europeană și crearea unei aparențe de legitimitate pentru acest demers, să fie atinse. USL are nevoie de un referendum valid, în care numărul de voturi pentru DA să-l depășească pe cel pentru NU. În primul rînd trebuie să elimine riscul invalidării referendumului.

Invalidarea este echivalentă unui NU spus de electorat măsurii politice propuse de inițiatorii referendumului.  Există 3 tipuri de atitudini față de un referendum: 1) măsura politică propusă este relevantă, punerea ei pe tapet este oportună și sînt de acord cu ea; 2) măsura politică este relevantă, punerea ei pe tapet este oportună, dar nu sînt de acord cu ea; 3) măsura politică este irelevantă și punerea ei pe tapet nu este oportună. Aceasta este logica din spatele cvorumului. Dar asta nu e tot.

Și revenim la exemplul nostru. Dacă reiese din sondaje că poporul este împotriva ieșirii României din Uniunea Europeană, atunci hai să aranjăm în așa fel încît să voteze numai cine trebuie. Astfel, nu facem publicitate referendumului. Schimbăm adresele secțiilor de votare fără a face publicitate. Nu facem publice niciun fel de informații administrative privind referendumul. Dăm informații doar pe canalele și rețelele USL, astfel încît de referendum, de programul de desfășurare, locațiile secțiilor de votare, împărțirea pe străzi, modalitatea propriu-zisă de votare, să știe numai oamenii noștri, cei de care sîntem siguri că vor vota DA. Cunoscînd din sondaje distribuția votului, îngreunăm procesul de vot în zonele geografice în care procentul de NU este mare și la acele categorii de alegători care votează cu preponderență NU (dăm o mini-vacanță în care știm că vor pleca în general tinerii din mediul urban, organizăm mai puține secții în diaspora, organizăm activități care să țină departe de secțiile de votare acei votanți care ar putea vota NU etc). Aici intervine marea problemă. Reușești să obții (prin metode administrative, politice, mediatice, ilegale etc) un scor favorabil pentru ieșirea României din Uniunea Europeană dar, avînd în vedere că ții departe de vot acei alegători care ar vota NU, prezența la referendum va fi scăzută. Obții un scor de 63-37 pentru DA, dar în condițiile unei prezențe de 25%. Soluția e să elimini cvorumul, să elimini condiția de prezență de minimum 50%+1 pentru a valida referendumul. La limită, dacă vrei să schimbi numele țării din România în Daciana, iar 99.5% dintre români se opun unei astfel de schimbări, faci un referendum pe șest în care aduci la vot doar pe acei 0.5% care sînt de acord cu noul nume și elimini condiția de prezență minimă la vot pentru validare. Iar a doua zi ai Daciana în loc de România, aprobat prin exprimarea voinței populare la referendum.

Împotriva atacurilor populiste la adresa democrației și a statului de drept, în cazul referendumului există două linii de apărare, posibilitatea de a vota NU și condiția prezenței de minimum 50%+1 pentru validarea referendumului. Se blochează astfel măsuri nu numai impopulare dar și irelevante sau insuficient cunoscute de către populație. Se previne situația în care puterea politică ar apela, prin diverse modalități, doar la o anumită parte a corpului electoral, și anume acea parte care poate fi controlată astfel încît să voteze așa cum dorește Puterea.

Pentru ca o măsură politică să aibă legitimitate populară reală (vorbesc aici strict de legitimitate populară – nu și de legitimitate constituțională și acord cu principiile statului de drept) trebuie să fie relevantă pentru cel puțin jumătate din populația cu drept de vot a țării și să fie aprobată de cel puțin jumătate din alegătorii prezenți la vot. Aceste condiții nu sînt arbitrare, aleatorii, scoase din burtă. Au motivații clare, motivații care țin de sistemul imunitar al societății împotriva dictaturii. Cvorumul împiedică Puterea să se folosească de Poporul Mic și Controlabil pentru a legitima lovituri de forță. Astfel, pentru a încerca să legitimeze derapaje antidemocratice, Puterea trebuie să facă un efort considerabil. Nu imposibil. Dar e mai greu să aducă la vot peste 50% din populația țării și să obțină un scor favorabil, mai multe voturi DA decît NU. În condițiile existenței acestei condiții a cvorumului, o decizie poate fi luată cu votul a minimum 25% din populația cu drept de vot (scor strîns, la o prezență de 50%). Dacă cvorumul este eliminat o decizie poate fi luată și cu votul a 5% din populația cu drept de vot (la 10% prezență).

Existența cvorumului este strîns legată și de accesul la informație al populației. Dacă Puterea îngrădește accesul la informație (prin măsuri legislative, administrative, economice, prin monopol de stat sau privat asupra mijloacelor de informare) existența cvorumului este o măsură de siguranță. Puterea va trebui să facă eforturi mari, să convingă populația să vină la vot și să voteze DA, spre deosebire de situația în care cvorumul nu există, situație în care Puterea nu trebuie decît să blocheze accesul la informație, să-l controleze, astfel încît numai susținătorii Puterii să aibă acces la informație.

Eliminarea cvorumului în cazul referendumului este o măsură profund antidemocratică, împotriva statului de drept și libertății, cu intenții vădit totalitare.

Și scriam în 17 aprilie 2013:

Să presupunem că Forumul Constituțional, prin Cristian Pîrvulescu și la ordinul lui Dan Voiculescu, decide, printre altele, să elimine din Constituție, de la articolul 30, cel privitor la libertatea de exprimare, următoarele pasaje:

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

Asemenea modificări sînt ușor de trecut prin Parlament, în condițiile în care USL are 70% și nici celelalte partide nu sînt prea-iubitoare de libertatea de exprimare, ba dimpotrivă. Dar cum faci să le treci și de un referendum constituțional? Simplu. Scazi cvorumul necesar validării. La 30%, de exemplu.

Apoi, în înțelegere cu celelalte partide, organizezi în așa fel campania și alegerile încît să nu vină la vot decît atîția votanți cît trebuie și care trebuie. Nu faci publicitate, induci confuzie privind data și orele între care se poate vota, nu faci publice adresele secțiilor de votare și nici împărțirea pe fiecare secție de votare a străzilor. Stabilești, prin lege, că vinerea de dinaintea scrutinului și lunea de după sînt libere, astfel încît oamenii să plece din localitate și, în același timp, nu faci secții speciale în care să voteze cei care nu se află în localitatea de domiciliu.

Te asiguri astfel că la vot vin doar cei ce trebuie să vină la vot. Adică votanții controlați de tine prin rețelele teritoriale. Ăia care votează ”cu partidul”, ”cu ai noștri”, oricare ar fi tipul scrutinului. Că sînt parlamentare, prezidențiale, europarlamentare, locale, referendum de demitere sau referendum constituțional, ei votează ”cu ai noștri sau ce zic ai noștri să votăm”.

USL a avut 60% din voturi la parlamentare, în condițiile în care la vot s-au prezentat 40% dintre alegători. Astfel, cu USL au votat 24% dintre alegătorii cu drept de vot. cu PDL 6.5%, cu PPDD 6%, cu UDMR 2%. Dacă eliminăm PPDD, partid cu votanți imprevizibili, avem 33% alegători care au votat establishmentul. Din aceștia, USL are imensa majoritate, adică 70%.

Partidele se pot înțelege să țină departe de secțiile de votare alegătorii pe care nu-i pot controla și să aducă la vot, prin propriile rețele, militanții, alegătorii fideli și pe cei dependenți de rețele, astfel încît să poată trece Constituția. Se pot înțelege chiar ca partidele de opoziție să-și scape obrazul spunîndu-le propriiilor militanți să voteze NU dar aducîndu-i la vot să facă covrumul de 30%. Dealtfel, s-a văzut și la referendumul din vară (referendum la care PDL ”a vîndut” județe întregi) că USL poate ”aduce” la vot 46% din alegătorii cu drept de vot, prin propriiile rețele sau din pix. La 30% partidele pot controla proporția DA-NU, la peste 50% e mult mai greu. Gîndiți-vă că o prezență de 60% înseamnă că vor fi prezenți 36% dintre românii cu drept de vot care nu au votat cu USL în 9 decembrie. La o asemenea prezență votanții useliști sînt minoritari (24 din 60, adică 40%).

Dacă cvorumul este de 50% partidele trebuie să-și asume riscul să facă publcitate și să înlesnească prezența la vot a cîtorva milioane de alegători pe care nu-i pot controla. La covrum de 30%, partidele pot atinge cvorumul doar prin aducerea la vot a electoratului dependent de administrație și rețelele de partid. În același timp, se pot asigura că nu vin mai mulți alegători la vot ca să strice distracția, prin metodele de care am amintit mai sus (lipsa de publicitate, organizare deliberat proastă, piedici administrative, vacanțe etc).

Pragul de 30% propus de USL reprezintă exact acel electorat dependent de partide. De ani de zile la vot vin aceiași 30-40% dintre alegători, cei mai mulți dintre ei militanți ai partidelor, galerie și așa-zis găletuși, votanți dependenți de administrație și rețelele de partid. Dacă se introduce acest prag, orice Constituție dorită de establishmentul politic este posibilă. Astfel, printr-o asemenea Constituție se pot suprima libertăți și drepturi, se pot înstrăina teritorii și schimba forme de guvernămînt. Putem deveni chiar monarhie sub Voiculescu în care libertatea de exprimare să nu mai existe. Se poate întîmpla orice. Societatea civilă (hă hă, care? că toată e arondată unor grupări) nu are forța să aducă la vot milioane de oameni împotriva voinței administrației și partidelor. Cea mai bună soluție este un prag ridicat, care să oblige administrația și partidele să aducă la vot cît mai mulți votanți peste cei pe care îi poate controla.

Anunțuri