Daniel Funeriu, fost ministru al educației, și Teodor Baconschi, fost ministru de externe, au demisionat din PDL. Adrian Papahagi a anunțat că va demisiona dacă conducerea PDL va exclude ”reformiștii”. Sever Voinescu și Cristian Preda sînt amenințați cu excluderea. Paleologu și TRU se bat în ridicol și glumițe imbecile. Monica Macovei, fostul lider al moțiunii ”Reformiștii”, moțiune căreia îi aparțin demisionarii și cei amenințați cu excluderea, tace.

Funeriu și Baconschi ar fi trebuit să aștepte excluderea? ”Reformiștii” ar fi trebuit să lupte pentru rămînerea în PDL? Ar fi trebuit să negocieze pacea cu Vasile Blaga? Dacă și Voinescu, Preda și Paleologu demisionează sau sînt excluși, mai este PDL un partid frecventabil? Ce ar trebui să facă Monica Macovei? Cine are dreptate, conducerea PDL sau ”rebelii”? Ce efecte au aceste demisii și excluderi asupra PDL, asupra demisionarilor și exclușilor, asupra celor rămași sau iertați de Blaga și asupra celorlalte grupări politice?

Anunțuri