În primele două episoade ale acestui miniserial am vorbit despre setul de valori comune și despre lideri, primele două elemente din cele cinci necesare reorganizării ”dreptei”, celelalte trei fiind resursele, structurile politice și rețelele de comunicare.

Am ajuns acum și la resurse, un capitol unde partidele ”de dreapta” și-au rupt gîtul cu regularitate.

Vorbim despre trei tipuri de resurse:

  1. Resurse umane (politicieni, administratori, ideologi, lideri de opinie și comunicatori, activiști politici, activiști civici, militanți etc)
  2. Resurse financiare (investiții, sponsorizări, donații, finanțări publice etc)
  3. Resurse logistice (sedii, transport, aprovizionare, tot ce înseamnă suport logistic pentru evenimente)

Patru elemente necesare în obținerea resurselor, în ordinea importanței:

  1. Setul de valori
  2. Liderii
  3. Recompensele
  4. Obiectivele

Și două destinații ale utilizării acestor resurse:

  1. Structurile politice (organizații politice sau civice)
  2. Rețelele de comunicare (instituții media, lideri de opinie, comunicatori individuali, rețele informale, rețele de informații etc)

Să le luăm pe rînd.

TIPURI DE RESURSE

Resurse Umane

De departe cea mai importantă resursă politică și în același timp și cel mai greu de obținut.

  • Politicieni: Vedetele full time ale organizațiilor politice. Cei care conving și decid. Președinți, miniștri, secretari de stat, parlamentari, primari, consilieri locali.
  • Tehnocrați: Așa-ziși specialiști. Cei care pun în practică. Trebuie să cunoască foarte bine mijloacele prin care deciziile politicienilor pot fi duse la îndeplinire. Sînt funcționari în aparatul de stat sau pot proveni din mediul privat. Unii dintre ei ocupă chiar funcții politice.
  • Teoreticieni: Ideologi (am încercat să evit termenul, dar nu pot) și strategi. Cei care determină scopurile, aduc suportul teoretic și gîndesc pe termen lung și pe spații mari. Pot fi politicieni, intelectuali din lumea academică, jurnaliști sau consultanți specializați. Nu este necesar să facă parte din ierarhia politică pentru a avea autoritate. A nu se confunda cu consultanții politici care lucrează în campanii și a căror motivație e de a cîștiga bătălii electorale și, în consecință, rolul lor se rezumă la a da sfaturi strict tactice și intră mai degrabă în categoria ”tehnocrați” (găsesc mijloacele de atingere a scopurilor, nu determină scopurile).
  • Lideri de opinie și comunicatori: Agenții de influență. Cei care comunică și influențează. Intelectuali, jurnaliști, vedete. Pentru a fi eficienți trebuie să activeze în afara structurilor politice, în organizații media, civice, în lumea academică. Marea eroare a ”dreptei” în ultimii ani a fost preluarea lor în organizațiile politice, preluare însă inevitabilă în condițiile în care ”dreapta”, paradoxal, nu are un braț ”privat”. Nu este vorba de instituții de presă subordonate organizațiilor politice (ar fi inutile), ci de instituții de presă care să susțină un set de valori și chiar anumiți lideri. Lipsa acestor instituții a dus la preluarea multor ”agenți de influență„ în sistemul de stat și ierarhia politică, anulîndu-le astfel orice credibilitate și, implicit, utilitate politică.
  • Activiști politici și civici: Militanți full time, a căror carieră e activismul politic sau civic (pot lucra în organizații civice sau în structurile statului, pot ocupa poziții care presupun și formal activismul politic și civic sau pot ocupa poziții care îl presupun doar informal, așa-zisele sinecuri, în fapt modalități de a susține activismul politic sau civic). Cei care luptă zi de zi.
  • Militanți: Simpatizanți care se activează în momentele importante sau care pot fi activi aproape permanent, însă nu aceasta e cariera lor și nu din aceasta își cîștigă existența. Cei care luptă în marile bătălii.

Resurse financiare

  • Investiții: Pot susține o cauză politică și în același timp genera profit. Este vorba, evident, de investițiile în media. E nevoie însă de forță financiară (sute de mii sau milioane de euro per investiție), de ”moguli” sau alianțe de ”moguli” mai mici. Principalii beneficiari sînt liderii de opinie și comunicatorii. Poate fi o sursă de finanțare și pentru politicieni cînd aceștia nu ocupă demnități publice, atunci cînd sînt în opoziție etc
  • Programe de finanțare publice și private, interne și externe: A doua sursă de finanțare, ca importanță. Sînt sume de ordinul a sute de mii sau zeci de mii de euro per program de finanțare. Principalii beneficiari sînt think tank-urile, organizațiile civice, afiliate sau nu partidelor. Pot fi finanțări politice asumate sau mascate, de cele mai multe ori. Finanțările politice asumate sînt cele provenite mai ales de la think tank-urile politice occidentale.
  • Sponsorizări: Sînt sume mai mici, de ordinul a miilor sau zecilor de mii de euro per sponsorizare și vizează organizațiile politice și civice. O modalitate a antreprenoriatului și clasei de mijloc de a susține o anumită cauză politică.
  • Autofinanțarea candidaților: Mulți candidați își susțin campaniile electorale din venituri proprii.
  • Donații și cotizații: Sînt sume de ordinul zecilor sau sutelor de euro per donație sau cotizație, cu excepția campaniilor electorale, cînd pot fi de ordinul miilor de euro. Provin în general de la militanți, simpatizanți, de la membri de partid sau ai asociațiilor civice. Pentru partide cotizațiile pot reprezenta o sursă de finanțare pentru susținerea anumitor cheltuieli curente, cu condiția să fie mulți cotizanți. Sînt o sursă de venit importantă în campaniile electorale.

 

Resurse logistice

  • Spații: Sedii pentru organizații, locuri de întîlnire, spații unde se organizează evenimente, spații de cazare.
  • Transport: Organizat, pus la dispoziție de firme specializate, sau de ocazie (spontan), pus la dispoziție de persoane fizice.
  • Aprovizionare: Idem.

 

ELEMENTE NECESARE ÎN ACCESAREA RESURSELOR

Setul de valori

Cel mai important asset în accesarea resurselor. Cu cît valorile au un prestigiu mai înalt și atașamentul față de ele este mai mare, cu atît vor fi accesate mai multe resurse, cu atît costul de accesare al resurselor va fi mai mic. O cauză înaltă, cu autoritate morală, în urma căreia cei care o susțin cîștigă respect de sine și prestigiu social, atrage resurse financiare și umane cu costuri mici. Lipsa unui set de valori puternic, a unei cauze înalte, care să aducă după sine satisfacții spirituale sau prestigiu social, se compensează prin oferirea de bani și funcții. Se ajunge astfel la costuri extrem de ridicate. Lipsa de prestigiu social sau cultural, de anvergură sau de relevanță a setului de valori politice costă scump. Atenție, aici vorbesc de cum sînt percepute valorile și efectul lor asupra oamenilor. Un loc în paradisul jihadiștilor, alături de 72 de virgine, e o lampă care luminează orbitor în întuneric și atrage mii de fluturi sinucigași cu bombă artizanală la cingătoare. Și uite așa islamicul dă familia din mînă pe virginele de pe gard. Recrutare ieftină. Cît te costă un război? 15 trilioane de dolari? Nu. Doar cîteva sute de mii de virgine imaginare. Hai să zicem, cel mult 1 milion. Știi cît te costă să faci rost de 1 milion de virgine imaginare? O nimica toată. Un cleric-ideolog nu costă foarte mult și îți scoate pe bandă rulantă mii de virgine imaginare pentru uzul teroriștilor. A nu se înțelege că doar fantismele criminale înfierbîntă spiritul și imaginația oamenilor. E sigur însă că debirocratizarea, profesionalizarea aparatului administrativ și alte asemenea nu sînt chiar motive pentru care oamenii ar vrea să-și dedice energia, timpul și banii. E stupid să ceri cuiva să-și sacrifice averea, familia și cariera pentru un impozit cu 4% sau 10% mai mic. Sînt oameni care, dedicîndu-și energia și timpul politicii, pierd mult mai mult decît ar cîștiga prin scăderea impozitării cu 10% sau profesionalizarea corpului administrativ sau eliminarea disfuncționalităților din sistemul bugetar. E o dovadă de crasă stupiditate să crezi că oamenii de dreapta au motivații financiare pentru a se implica politic. Da, celor de stînga le poți spune: da, domnule, dacă vrei să cîștigi mai mulți bani, ajută-ne să venim la putere și noi îți vom da banii luați de alții. Ăluia de dreapta ce-i zici? ”Implică-te în politică ca să cîștigi mai mulți bani?” Cum rămîne cu ”Fii capitalist! Dedică-ți toată energia afacerii și carierei?” Libertatea, binele comun, prestigiul comunitar (local sau național), valorile morale, o lume dreaptă, toate acestea sînt motive pentru care omul de dreapta ar renunța la o parte din timpul și energia pe care și le dedică carierei, familiei sau afacerii și le-ar pune la dispoziția unei baricade politice.

Liderii

Al doilea mare asset în accesarea resurselor. La fel ca și în cazul resurselor, liderii carismatici creează atașamente puternice. Dacă se face un calcul al costurilor financiare din lumea politică a ultimilor 10 ani, se va descoperi că antibăsismul a costat sume uriașe, de sute de ori mai mari decît băsismul. Fără prea mult folos (nu discutăm aici de victoria USL-ului prin dezintegrarea PDL-ului în perioada ianuarie-decembrie 2012). Aceasta este dealtfel și marea problemă a PDL-ului. PDL-iștii au avut costuri minime în perioada 2004-2012. Au făcut recrutare pe carisma și lui Băsescu și simbolurile ”dreptei” (impropriu spus) anilor 90. PDL a moștenit temele anilor 90, care împreună cu Băsescu au cîștigat pentru partid politicieni, lideri de opinie, tehnocrați, activiști, intelectuali. O dovadă e și relația liderilor PDL, alții decît Băsescu, Boc și ”reformiștii”, cu liderii de opinie și comunicatorii, relație bazată pe ”cît mă costă să zici că sînt un bun organizator, un om onest și de dreapta și sînt tatăl vostru sub a cărei talpă crește iarba?”. Fără valori și fără lider, fără acces la funcții și buget, PDL e sortit pieirii. Un lider carismatic îți scutește milioane de euro bune.

Recompensele

Este nevoie de un sistem de recompense transparent, previzibil și care să elimine pe cît posibil arbitrariul. Aici, așa-zisa dreaptă a făcut erori fundamentale. Indiferent că e vorba de recompense simbolice, de recunoașterea meritelor, de prestigiu social, de funcții sau demnități, de recompense financiare, ele trebuie acordate după reguli clar stabilite și asumate. De cele mai multe ori la așa-zisa dreaptă meritocrația a fost doar un alt nume sub care s-a ascuns arbitrariul. Absența regulilor și predictibilității a dus la incoerență comportamentală în cadrul ”dreptei” (nu vorbesc aici doar de PDL, ci de întreaga grupare), la mișcări haotice, dat din coate și călcat în picioare, la frustrări, despărțiri și răzbunări. Este imposibil să satisfaci toate orgoliile și pretențiile, însă existența unor reguli asumate le dă ocazia tuturor să știe la ce să se aștepte.

E foarte greu de realizat un sistem de recompense atîta timp cît nu știi care sînt recompensele pe care le așteaptă fiecare. Unii vor doar prestigiu, alți vor funcții sau bani. Aici nu e foarte ușor de aflat ce vrea fiecare. Sînt mulți capitaliști care vor prestigiu și mulți intelectuali care vor bani, sînt oameni care n-au nici bani, nici statut social, dar care nu vor nici bani și nici statut social și cărora le e suficientă mulțumirea de sine că au contribuit la lupta pentru cauză. Sînt intelectuali pentru care simpla existență a propriei persoane e un bine comun pentru care societatea ar trebui să cadă admirativ pe spate și să arunce cu mii de bancnote în ei. Dar sînt și intelectuali care sînt bîntuiți de cauza comunității. Sînt capitaliști care vor un contract în plus de la stat sau sînt capitaliști care vor doar să ajute. Sînt oameni care se simt răsfățați de soartă și vor să compenseze, să dea și celorlalți, așa cum sînt oameni care se simt nenorociți și nedreptățiți și care, la rîndul lor, vor să ia ceea ce consideră ei că li se cuvine și soarta le-a luat pe nedrept. Indiferent din ce categorie socială sînt cei implicați în politică și indiferent că vor prestigiu, funcții, carieră, acțiune, bani, să ajute sau doar să socializeze, toți, dar absolut toți, fără excepție, vor ceva. Și se simt frustrați cînd nu obțin acel ceva.

Pe scurt, recompensele trebuie acordate în funcție de reguli clare care să elimine arbitrariul, să fie suficient de consistente și relevante pentru cei implicați, să nu fie acordate prea ușor sau prea greu astfel încît să demotiveze.

Obiectivele

Trebuie să fie relevante și realizabile. Trebuie să fie relevante din punctul de vedere al valorilor, al liderilor și al recompenselor. Așa cum spuneam, valorile, liderii și recompensele atrag resursele, însă resursele nu vin dacă nu se întrevede posibilitatea ca valorile, liderii și recompensele să se activeze. Un obiectiv relevant e cel care activează valorile, liderii și recompensele. Sau care măcar creează premisa activării lor pe viitor. Astfel, nu e suficient ca un obiectiv să fie realizabil și nu e sufiicent nici măcar să fie realizat. Un scor electoral de 4% sau 7% ar putea fi realizabil, însă s-ar putea să nu fie relevant pentru susținători. Dacă însă un asemenea scor e semnul unei creșteri pentru facțiunea politică, dacă dă încredere și creează perspective, atunci e relevant. Fără obiective nu numai că nu pot fi accesate resursele, dar nu știm nici măcar de ce tipuri și cantități de resurse avem nevoie.

DESTINAȚII ALE UTILIZĂRII RESURSELOR

Organizații politice și civice

O structură politică principală și eventual alte structuri politice al căror rol e să hărțuiască sau să distragă atenția facținii adverse. Organizațiile civice ar trebui să acopere tot spectrul de domenii relevante politic (economie, cultură, social, religie, ecologie, comunicații, educație, justiție etc)

Rețele de comunicare

Ar trebui să acopere toate mediile sociale și toate mijloacele de comunicare.

 

Despre organizații și rețele de comunicare vom vorbi mai pe larg în articolele viitoare.

Anunțuri