Se vorbeşte foarte, foarte mult de unificarea dreptei. Dar ea a avut loc deja. În decembrie n-am avut la 5-6 partiduleţe separate, care să fărâmiţeze voturile. Şi totuşi, deşi dreapta a fost unită, rezultatele au fost dezastruoase.

Cine susţine unificarea dreptei trebuie să ia în calcul momentul ARD şi să explice de ce atunci a fost prost, dar acum ar fi bine.

Poate că premiza e greşită. Poate că dreapta n-a fost unită. Susţinerea lui Traian Băsescu a lipsit. În acest caz, orice discuţie despre „dreapta unită” fără implicarea lui Traian Băsescu e inutilă. O dreaptă unită care nu are girul lui Traian Băsescu ar obţine sub 20% la europarlamentare, sub 20% la prezidenţiale.

Dacă problema ARD a fost notorietatea scăzută a brand-ului întrucât alianţa a fost formată foarte târziu, nu înţeleg de ce formula nu s-a reînnodat imediat după ziua alegerilor. A pierde o dată nu înseamnă să pierzi întotdeauna. CDR (un model potenţial) a pierdut alegerile din 1992 dar s-a menţinut, a venit în 1996 cu acelaşi candidat la prezidenţiale care pierduse patru ani mai devreme (!) şi a obţinut un scor foarte bun.

PDL e mare fan al teoriei că „Băsescu e de vină pentru scorul ARD.” Iată ce zice un sondaj CSOP din noiembrie, cu câteva săptămâni înainte de vot: 19% dintre românii aflaţi în ţară aveau încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu. ARD a luat votul a 6,5% dintre românii aflaţi în ţară. Problema pare să fi fost că ARD n-a fost destul de băsist, din acest motiv pierzându-se minim un milion de voturi, poate chiar două.

Dacă blestemul ARD a fost PDL, atunci orice discuţie despre dreapta unită trebuie să excludă PDL. E OK – până la urmă, toate forţele politice care au apărut ca alternativă la PDL au apărut în urma unui pariu: există public (procente bune, nu 3-4 persoane) căruia nu îi place USL şi care vrea o alternativă la PDL. Acest pariu poate fi câştigat sau pierdut. Asta este politica: propui un set de idei şi valori, îl marketezi, vezi cât obţii. Explicaţia conform căreia PDL-e-de-vină-pentru-rezultatul-ARD susţine ideea că există zeci de procente numai bune de cules.

Dacă problema ARD a fost mobilizarea defectuoasă a organizaţiilor PDL, atunci dispare unul din motivele principale pentru cooptarea PDL în dreapta unită („ei au organizaţii puternice, au oameni în secţii, trebuie să ne grupăm cu toţii în jurul lor”).

Explicaţiile de mai sus pentru eşecul ARD sunt cele tradiţionale. Cele de substanţă sunt ignorate total. În afară de a spune că „noi nu suntem USL” nu e foarte clar ce ar susţine dreapta unită, cum se defineşte dreapta sau cui i se adresează. Adică exact problemele care au nenorocit ARD.

Anunțuri