Nu știu dacă se poate face un calcul cît a pierdut fiecare proprietar de casă sau apartament din votul pentru Sorin Oprescu, Robert Negoiță sau Marean Vanghelie, însă e clar că s-au pierdut ceva bani. Și se vor mai pierde. Un oraș fără job-uri, fără infrastructură, un oraș urît face ca cererea de cumpărare și închiriere de case și apartamente să scadă. Și astfel, scad și chiriile, și prețurile apartamentelor și caselor. Nu degeaba chiriile și prețurile apartamentelor în sectorul 5 sînt mai mici decît în alte sectoare, în condițiile în care blocurile sînt noi, din anii 80, cu apartamente cu suprafață mare și decomandate.

Ce contează atunci cînd vrei să cumperi sau să închiriezi o locuință? În primul rînd trebuie să-și găsești job, tu și familia ta, în orașul respectiv. Trebuie să ai legături de acasă la serviciu (șosele, trafic rapid sau mijloace de transport în comun comode, civilizate și rapide). Trebuie să ai utilități. Trebuie să ai iluminat stradal, canalizare, gaze, comunicații. Trebuie să ai magazine. Trebuie să ai spitale și clinici decente, trebuie să ai grădinițe și școli bune pentru copii. Trebuie să ai spații de recreere și locuri de distracție, terase, baruri, cinematografe, parcuri, locuri de joacă, restaurante. Absența acestora gonește potențialii chiriași sau cumpărători și scade chiriile și prețurile locuințelor.

Un oraș cu infrastructură de proastă calitate gonește afacerile și turismul, duce la dispariția locurilor de muncă, scăderea salariilor și a puterii de cumpărare, și astfel au de suferit și comerțul, și serviciile. Magazinele, școlile, spitalele, restaurantele și cinematografele se închid. Scăderea valorii proprietăților, închiderea afacerilor și dispariția locurilor de muncă duc și la scăderea veniturilor la bugetul local.

Orice om din lumea asta știe că atunci cînd se mută într-o nouă locuință, cumpărată sau închiriată, ia toate cele de mai sus în considerare. Cu toate acestea, atunci cînd vin alegerile uită brusc și se hrănește cu glumițe șmecherești de cocalar. Alegerea lui Sorin Oprescu, în 2008 și 2012, chiar dacă împotriva unor contracandidați care au fugit de victorie ca dracul de tămîie și au făcut tot ce se putea ca să piardă (Prigoană nici n-a trebuit să facă prea multe eforturi), ne-a costat și ne va costa în continuare. Pe oamenii de afaceri i-a costat la profit, pe salariați la salariu, pe proprietari la prețul locuințelor și la chirii, pe bolnavi la calitatea asistenței medicale, pe părinți la calitatea școlilor. Bine, e mai greu de calculat ce ai fi cîștigat dacă Bucureștiul se dezvolta în perioada asta măcar cît s-a dezvoltat Clujul. E nevoie de ceva imaginație. Oamenii se uită în urmă cu 4 sau 5 ani și zic: ”domnule, nu trăiesc mai bine, dar nici cu mult mai rău. Nu e o catastrofă.” Dacă și-ar putea imagina cum ar fi trăit astăzi dacă nu-l votau pe Oprescu, s-ar da cu capul de pereți și și-ar smulge părul din cap.

Asta îmi aduce aminte de celebrul argument pro-comunismul românesc: ”Domnule, comunismul ne-a dat în 50 de ani case și metrou.” Ca și cum dacă n-ar fi venit comunismul în 1946, s-ar fi demolat toate casele și nu s-ar mai fi construit nimic în 50 de ani și lumea stătea la cort, ca în Belgia, America, Japonia, Germania, Norvegia, Italia, Spania, Grecia, Austria, Elveția, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Finlanda, Olanda, Franța și alte state care nu au avut șansa să vină comunismul peste ele în 1945. E ca și cum ai spune: ”domne, pușcăria nu e rea, uite, eu am intrat în pușcărie la 13 ani și acum am 40 și m-am dezvoltat în perioada asta, n-am rămas ca la 13 ani. Uite, am barbă, păr pe piept, pubian, vocea mi s-a îngroșat. Cine zice că pușcăria e așa rea? Atunci aveam 13 ani și eram copil, acum am 40 și sînt bărbat în toată firea.” Astfel, și noi putem spune că în 50 de ani de comunism s-au făcut blocuri și metrou și că în 5 ani de Oprescu încă respirăm și mergem cu fața, în două picioare, deci nu e grav.

Infrastructura orașului se vede în profitul capitalistului, salariul angajatului, veniturile proprietarului. Cu cît infrastructura e mai proastă, cu atît profitul va fi mai mic, pînă la dispariția afacerii, salariul va fi mai mic, pînă la dispariția locului de muncă, chiria sau prețul proprietății vor fi mai mici, pînă la dispariția cumpărătorilor.

PS. E de discutat și ce poate fi Bucureștiul: un oraș de business, un centru comercial, un oraș administrativ și cultural, o stațiune. Tare mi-e teamă că varianta stațiune de pensionari și hipsteri în natură ar lăsa orașul în paragină. Uite, par egzamplu, Detroitul este redat naturii și asta nu e neapărat bine.

Anunțuri