Dacă rolurile sistemului de educație sînt:

  1. Transmiterea valorilor și tradițiilor respectivei națiuni/societăți/comunități de la o generație la alta. Este, în fapt, programarea culturală a viitoarelor generații. Valorile unei națiuni sau comunități se regăsesc în curiculă, nu în declarațiile pompoase ale politicienilor. Ce scrie în curiculă, aia vom fi peste cîteva generații. În curicula sistemului de educație e viitorul nostru. Dacă curicula e un experiment al terorismului corectitudinii politice, al egalitarismului și progresismului resentimentar, peste cîteva generații vom fi un gulag corect politic. Școala trebuie să pregătească cetățeni care să cunoască și să respecte cultura în care s-au născut.
  2. Antrenamentul gîndirii și dobîndirea cunoștințelor și abilităților necesare pentru a fi cetățean al timpului său.
  3. Supravegherea zilnică a copiiilor atunci cînd părinții sînt la muncă. Acest rol al sistemului preșcolar, primar, gimnazial și chiar liceal nu trebuie neglijat. Pentru familiile în care ambii părinți au serviciu este extrem de important ca părinții să știe că atunci cînd sînt la serviciu copiii lor sînt supravegheați într-un sistem instituționalizat.
  4. Îmblînzirea socială. Copiii și adolescenții trebuie să învețe să trăiască în comunități, să învețe și să respecte reguli, ierarhii și autorități. Sistemul de educație trebuie să transmită și aceste valori (conviețuirea, disciplina, respectarea regulilor, identitatea de grup etc).
  5. Pregătirea pentru piața muncii. Acesta este în primul rînd rolul educației universitare și postuniversitare, dar și, parțial, al învățămîntului liceal și profesional.

Atunci:

  1. Învățămîntul trebuie să fie obligatoriu. Este extrem de important ca toți copiii să fie parte a unui sistem de educație instituționalizat atîta timp cît sînt minori, pînă la 18 ani. Pînă la 16 ani munca este interzisă, astfel, cel puțin pînă la această vîrstă învățămîntul trebuie să fie obligatoriu, cu atît mai mult cu cît în societatea modernă copiii nu mai sînt mînă de lucru în gospodărie. Pînă la 16 sau 18 ani (preferabil pînă la 18)  trebuie să frecventeze o instituție de învățămînt. Poate că învățămîntul ar trebui să fie obligatoriu pînă la 18 ani, cu excepția celor care fac dovada că lucrează inclusiv în cadrul unei afaceri de familie). Atîta timp cît copiii nu au capacitate de exercițiu sau au capacitate de exercițiu limitată, atîta timp cît nu au discernămînt trebuie să fie supravegheați și ținuți într-un sistem instituționalizat de educație. Programarea culturală, supravegherea și îmblînzirea socială sînt tot atîtea motive pentru obligativitatea educației.
  2. Învățămîntul obligatoriu trebuie să fie accesibil. Nu poți obliga oamenii să fie bogați. Pentru tot ceea ce înseamnă educație obligatorie (6-18 ani) trebuie să existe variante accesibile pentru toată lumea și metode de susținere a celor care nu-și permit să susțină financiar educația pentru copiii lor. Acest lucru nu este valabil și pentru educația universitară și postuniversitară, care trebuie să se supună regulilor pieței.
  3. Sistemul de educație trebuie să aibă capacitatea de a primi toți copiii. Asta înseamnă sedii, personal, finanțare.
  4. Învățămîntul universitar și postuniversitar nu este obligatoriu și nu trebuie să fie finanțat de stat (excepție fac universitățile care pregătesc viitorii slujbași ai statului: academii militare, de poliție, de informații, administrative. cu condiția ca diplomele obținute să fie utilizabile exclusiv în sistemul de stat).
  5. Sistemul de educație trebuie să reflecte valorile și tradițiile societății. Pentru educația primară, gimnazială și liceală, adică învățămîntul obligatoriu, trebuie să existe o curiculă omogenă și obligatorie la nivel național, atît pentru sistemul public cît și pentru cel privat, și care să reflecte valorile societății.
  6. Dacă unul dintre rolurile educației e de a învăța copiii să respecte regulile și ierarhiile, atunci este absolut necesară refacerea statutului profesorului în societate și redarea autorității acestuia.
  7. Trebuie încurajate alternativele la sistemul public (societăți comerciale, organizații non profit, burse, sponsorizări, donații, voluntariat etc). Dacă unul dintre cele mai importante roluri ale sistemului de educație este transmiterea valorilor societății, atunci este de așteptat ca elitele capitaliste, culturale și politice să susțină sistemul de educație. Este extrem de importantă responsabilizarea comunităților și a societății civile și reîntoarcerea învățămîntului în societate, după ce zeci de ani a fost exilat la stat.
  8. Imoralitatea, anarhia, arbitrariul, autodeprecierea, furtul și impostura trebuie ținute cît mai departe de sistemul de educație.

Rolul unui partid de dreapta în educație e de a aduce (sau readuce) valorile naționale și tradițiile în sistemul de educație, de a refuza și contracara orice experimente socialiste și de a conștientiza, cointeresa și reactiva comunitatea în susținerea sistemului de educație.

Anunțuri