Dialogul responsabil și civilizat pe teme economice dintre PSD, PDL și PPDD se poate transforma oricînd într-un larg consens pentru interesul național, binele omului simplu și al țărișoarei. Tot s-a vorbit de ”remanierea a jumătate din guvern”.  PSD iese din alianța cu PNL, are candidat prezidențial (pe Ponta, evident), baronii PSD preiau partea baronilor PNL (PDL și PPDD cer puțin, au pretenții mult mai mici decît peneliștii), PNL-ul e lovit pe partea financiară și de resurse și destructurat. La toate acestea se adaugă imaginea PNL de partid extremist, corupt și în derivă, rămas fără conducere.

Pe de altă parte, există, într-adevăr, riscul ca Antonescu să fie îndepărtat de la conducerea PNL și să se formeze o alianță ”a dreptei” între PNL și PDL. Însă această alianță va avea mai puține mandate decît PSD și oricum Blaga nu are viziune politică nici pe termen lung, nici pe vreun alt fel de termen și nu e genul care riscă pentru niște mișcări politice pe care nu le înțelege. Problema PDL e lipsa resurselor. De fapt, nu e problema PDL, e problema pedeliștilor. Și aici va conta mult accesul la resurse garantat de PSD, la schimb cu susținerea parlamentară a guvernului Ponta.

La prima vedere, o posibilă alianță dintre PNL și PDL ar putea schimba raportul de forțe pe scena politică și s-ar reveni la situația din 2003-2004, cînd PSD era aproape singur împotriva tuturor. Chiar dacă PSD va reuși să rămînă la guvernare pînă în 2016, împingerea PNL spre un bloc al dreptei ar fi destul de periculoasă pentru PSD din perspectiva alegerilor parlamentare din 2016. Poate spera PSD să ajungă vreodată la peste 50%? Nu. Alianțele sînt absolut necesare și orice partid trebuie să se gîndească la ele. Fără alianțe, orice partid, mare sau mic, rămîne veșnic în opoziție. Trebuie spus însă că ”blocul dreptei” este extrem de greu de realizat și chiar dacă va fi realizat, are mari probleme de credibilitate și omogenizare electorală. Și PNL, și PDL vor fi trebui să-și învețe militanții și simpatizanții să iubească ce au urît pînă mai ieri, și nu va fi ușor.  Mai ales dacă ”blocul dreptei” va avea un concurent serios, partidul lui Băsescu. În asemenea condiții, ”blocul dreptei” va fi PNL plus cîțiva pedeliști amețiți, adică, ca număr de voturi, PNL și atît. Astfel, vrem nu vrem, ajungem la împărțirea pe care am propus-o: PSD, PNL, PMP.

Trebuie să spunem că politicienii nu sînt motivați doar de viziuni pe termen lung și perspectiva victoriilor politice. La mijloc sînt și siguranța funcției de zi cu zi, banii, orgoliile, orbirea, prostia, încăpățînarea. Dacă Ponta e pe cale să piardă PSD-ul din cauza baronilor nervoși, va arunca PNL-ul peste bord, cu riscul să se creeze pe partea cealaltă a baricadei un puternic ”bloc al dreptei”. Dar riscul nu e deloc ridicat. Liderii de opinie și agenții de influență ai PNL, PDL și Băsescu sînt pe poziții radical opuse, au în spate o întreagă istorie de radicalism, și va fi extrem de greu să vedem un ”bloc al dreptei”, anti PSD, cu Norica, Băsescu, Tăriceanu, Macovei, Ghișe, Blaga, Vosganian, Udrea, Renate, Boc, Johannis, Baconschi, Hașoti etc. Nu că nu s-ar înțelege la nivel personal. Cu excepția lui Băsescu și, poate, Boc, toți ceilalți au arătat că la o adică sînt foarte ușor de îmblînzit. Problema mare e la electorat și la DNA. Dealtfel, DNA-ul este una dintre cele mai mari piedici în fața unui ”bloc al dreptei”.

Miza principală sînt alegerile prezidențiale. Atunci cînd PSD va avea președintele, acesta poate forța majorități, așa cum a făcut-o Băsescu în 2004, 2008 și 2009 (în 2012 nu a mai reușit fiindcă ”ai lui”, PDL și aliații săi, au avut o strategie electorală vecină cu imbecilitatea și au intrat în campanie fără nicio idee, învinși, cerîndu-și scuze și milogindu-se de adversar). Astfel, e mai important pentru PSD să cîștige prezidențialele decît să-și securizeze o alianță cu PNL. Alianțele se rup, mandatul de președinte durează cinci ani. Un PNL scos de la guvernare nu va reuși să facă mari probleme la prezidențiale. Antonescu oricum e în scădere și ieșirea de la guvernare îl va aduce pe eșafodul pregătit de colegii de partid. Nici Tăriceanu, Predoiu sau MRU nu sînt variante cu minime șanse în fața lui Ponta, iar o posibilă alianță PNL-PDL nu va avea timp să se sudeze și să-și fixeze electoratul pînă în toamna viitoare. Ca să nu mai spunem că o asemenea alianță nu se va putea baza pe susținerea și voturile lui Băsescu.

O îndepărtare a PNL de la guvernare, deși relativ riscantă, ar deschide drumul pentru preziențiabilul PSD, ar lăsa mai multe resurse la dispoziția baronilor PSD, ar rupe o parte din PNL și cealaltă parte ar rămîne să plutească în derivă, alături de PDL, altă grupare aflată în derivă. În decembrie 2014 PSD ar avea guvernarea și președintele și o groază de variante de alianță. Adică toate variantele. Așa cum pe vremuri URSS se învecina cu cine voia mușchiul său, așa și PSD se va alia cu cine vrea mușchiul său. Îndepărtatea s-ar face pe motive de corupție și/sau trădare (găsesc pesediștii o trădare de reproșat peneliștilor) și primul pas spre susținerea parlamentară a unui guvern minoritar ar fi tocmai dialogul necesar, civilizat și responsabil dintre PSD și opoziția actuală, pe subiecte de interes național, pentru omul simplu, pe subiecte economice.

Anunțuri