04:11

Ambele nume se pot scrie și așa: PSDPDL și PNLPDL.

Pe tema Roșia Montană au existat doar două partide, care și-au împărțit tema și scena politică: PSD și PNL. Antonescu și Ponta sînt vedetele zilei și, mai mult, sînt liderii taberelor. Restul partidelor sînt anexe. Apropo de anexe, din surse, la întîlnirea dintre Ponta și PDL, întîlnire ”neașteptat de normală” PDL a cerut creșterea salariului minim pe economie iar PSD i-a replicat că așa ceva nu se poate, că ar crește șomajul. Asta ca să vedem care e treaba cu stînga și dreapta. În acest timp, Antonescu îl face ”parșivel” pe Ponta iar Ludovic Orban, lider liberal, cere demisia lui Ponta și Șova.

Antonescu a declarat ieri, pentru prima oară de la înființarea USL, că va candida la prezidențiale chiar dacă PSD nu-l va susține. Eu sînt convins că niciodată nu a crezut că PSD îl va susține. Dealtfel, susținerea lui Antonescu la prezidențiale de către PSD este exclusă. Dacă mai exista vreun pesedist care avea încredere în Antonescu, după cazul ”Roșia Montană”, cînd acesta a luat decizii și a făcut declarații publice pe o temă extrem de importantă, fără să se consulte cu PSD-ul, sînt convins că nu mai există niciun pesedist care să aibă încredere în Antonescu și care să ia în considerare varianta susținerii acestuia la prezidențiale.

Am mai scris că PSD nu-l va susține pe Antonescu la prezidențiale de nu știu cîte ori, de acum un an sau chiar doi, însă cred că acum putem da oficial acest breaking news șocant. În același timp, nici modificarea Constituției nu se simte prea bine. Iar PSD tatonează o viitoare nouă majoritate parlamentară (este posibil să o aibă deja) prin întîlniri cu PDL, în timp ce Antonescu îi face declarații de dragoste lui Blaga.

Astfel, avem două mari forțe politice, doi lideri politici și putem intui direcțiile în care vor merge cele două forțe. Așa cum am mai zis, pentru PSD este vital să nu rămînă izolat pe scena politică, singur împotriva tuturor (”partide istorice”, ”forțe democratice”, ”dreapta”) iar PNL va trebui să anexeze cea a mai rămas din PDL și sateliții și să devină liderul mișcării antipesediste. Avem Putere (Ponta) vs Opoziție (Antonescu), Sistemul (Ponta) vs Revolta (Antonescu), Europenistul (Ponta) vs Autohtonistul (Antonescu), Pragmaticul (Ponta) vs Idealistul (Antonescu), Occidentul (Ponta) vs Rusia (Antonescu).

Cred că Antonescu, dezavantajat la capitolul structuri și resurse, va încerca să-și anexeze revoltații și marginalii nervoși (autohtoniști, anticapitaliști, ecologiști, anarhiști), toți cei supărați pe stat, corporații, Occident, capitalism, partide, reguli, sistem, guvernare, străini etc. Iar protestele anti Roșia Montană sînt un exemplu de cum va arăta susținerea pentru Antonescu în turul 2 al prezidențialelor.

Apoi se va da lupta pentru votanții lui Băsescu și ai PDL-ului. Personal, cred că e mult mai avantajos să încerci să-i ții acasă decît să-i cîștigi.

Cît despre PDL, așa cum remarca Cristian Hrițuc. rămîne să vedem ce se va întîmpla cu Oltean și Videanu raportat la criteriile Macovei și cum va reacționa Monica Macovei dacă criteriile sale de integritate nu vor fi respectate. Va refuza să candideze la europarlamentare? Își va da demisia din PDL?

Începînd cu 1 octombrie această rubrică va fi accesibilă doar membrilor Comunității Blogary (membrii Asociației Blogary, sponsori, donatori, autori, comentatori vechi).

Anunțuri