Etichete

,

Pentru că tot se vorbeşte de prezidenţiabili, hai să vedem cum stă cel mai vizibil din afara USL:

1. Câţi români au încredere mare sau foarte mare în MRU?

Sondajele din 2012 arătau aşa:

CSOP: 29% imediat după ce a devenit prim-ministru, 19% la sfârşitul anului.

IMAS: 25% imediat după ce a devenit prim-ministru, 13% la sfârşitul anului.

(altă poveste la CCSB: 28% imediat după ce a devenit prim-ministru, 25% la sfârşitul anului).

În 2013 a avut loc o stabilizare sau, în funcţie de cifrele pe care vrem să le folosim, scăderea a continuat dar s-a încetinit.

Problema lui MRU era că a ratat o şansă colosală în perspectiva prezidenţialelor. De la o cotă de încredere dublă faţă de Traian Băsescu, MRU a ajuns în urma acestuia.

Dar încrederea contează mai puţin decât opţiunea de vot:

2. Să luăm întrebarea (fără listă de candidaţi): „Cu cine aţi vota la prezidenţiale?”

În vara lui 2012, cei care spuneau „MRU” erau 11-15% din românii aflaţi în ţară.

În ultimele luni ale anului MRU a ajuns la 5%.

De atunci a început o lentă dar evidentă creştere: 9% în februarie şi aprilie, 11-12% în iunie şi acum.

Datorită faptului că s-a profilat drept candidat, MRU este cel mai bine plasat dintre politicienii opoziţiei.

3. Se testează deseori şi scenarii bazate pe liste de opţiuni, de genul:

„Dacă aceştia ar fi candidaţii la prezidenţiale, cu cine aţi vota?

Listă:

Antonescu (USL)

MRU (ADA)

Blaga (PDL)”

etc.

Potenţialul total al opoziţiei în astfel de scenarii este de 30-34%. MRU nu ia niciodată mai mult de 22%. Observaţii:

Dacă pe acest spaţiu de 30-34% se luptă Isărescu cu MRU, Isărescu ia în jur de 20% şi MRU restul.

Dacă pe acest spaţiu se luptă Blaga cu MRU, Blaga ia 6-7% şi MRU restul.

4. Concluzie:

Aproximativ 10% din românii aflaţi în ţară sunt fani MRU. Au încredere mare sau foarte mare în el, l-ar vota la prezidenţiale indiferent ce şi cum. Aici se află 1,6 milioane voturi, insuficiente pentru ajungerea în turul doi, dificil de protejat fără o organizaţie solidă care să fie prezentă în toate secţiile de votare.

Încă 12% l-ar vota doar dacă „dreapta” n-are alt candidat.

8-10% nu au încredere în MRU, nu l-ar vota dar ar fi interesaţi de alte opţiuni ale opoziţiei non-pepedediste (Isărescu, Boc, etc.) Dacă îi întrebi pe cine ar vota, ei spun „Traian Băsescu”.

Restul nu sunt interesaţi să-l voteze, nu au încredere în el şi ar vota Ponta, Antonescu, Diaconescu, etc. Asta nu înseamnă că nu se pot lua voturi şi de aici în ultimele luni.

5. Evaluare:

MRU a apărut în prim-planul scenei politice şi a obţinut încrederea a peste 4 milioane de oameni. Aceşti oameni aveau două opţiuni, tertium non datur:

a. Să-l vadă drept prezidenţiabil.

b. Să-şi piardă încrederea în el.

În timp procesul s-a finalizat: există acum oameni care au încredere majoră în MRU şi cei care n-o au deloc. Cei din al doilea grup nu l-ar vota la prezidenţiale sau ar face-o doar tactic.

Dacă ar fi candidatul unic al opoziţiei, realmente susţinut de PDL, Ungureanu ar putea ajunge în turul doi. Actualmente el este o săgeată fără arc; apariţia altor candidaţi ai opoziţiei (ex. Predoiu) e o vulnerabilitate majoră.

Anunțuri