Etichete

, ,

Bono: capitalismul ca leac al sărăciei

Paul David Hewson, poreclit Bono, solist vocal şi textier al megainstituţiei rock U2, a petrecut vreo 30 de ani luptînd pentru eradicarea sărăciei din lumea a treia. Alăturîndu-se colegilor de profesie Bob Geldof de la Boomtown Rats şi Midge Ure de la Ultavox, autorii cîntecului “Do They Know It’s Christmas”, Bono a participat, în 1984, la campania “Feed the World”, adică “Hrăniţi Lumea”, pentru ajutorarea victimelor foametei de-atunci din Etiopia. A fost un succes enorm. Cîntecul, înregistrat de floarea muzicii pop-rock din Marea Britanie, a ajuns în fruntea topului de Crăciun şi i-a inspirat pe Michael Jackson şi Quincy Jones să facă la fel peste ocean, cu “We Are The World”.

Peste cîteva luni, în vara lui 1985, stadioanele Wembley din Londra şi John F. Kennedy din Philadelphia au găzduit un dublu concert transatlantic (graţie supersonicului Concorde, Phil Collins a putut cîntă în ambele locaţii), intrat în istorie atît prin spectacolul muzical, cît şi prin fondurile strînse pentru ajutorarea Africii. Evenimentul a fost repetat la aniversarea de 20 de ani, în 2005, prilejuind reunirea pe scenă a grupului Pink Floyd. Între timp, Bono a devenit o figura emblematică a campaniilor de ajutorare desfăşurate, în Occident, de marile vedete din muzică şi film. Mesajul, mai mult sau mai puţin explicit, era simplu: capitalismul e vinovat de spolierea lumii a treia, capitalismul trebuie să şteargă datoriile ţărilor sărace  şi să acorde, constant, ajutoare masive pentru eradicarea sărăciei.

Alt refren

După aproape trei decenii în care a străbătut în lung şi-n lat ţările mizere ale lumii, Bono a suferit, însă, o adîncă schimbare de optică. Una şocantă pentru militanţii anticapitalism din lumea întreagă, care-l considerau un promotor de baza al “Cauzei”. Într-un discurs ţinut anul trecut la Universitatea Georgetown din Washington, celebrul muzician şi-a dat arama pe faţă. “Sînt un star rock care promovează capitalismul. Wow! Uneori mă aud ce spun şi, pur şi simplu, nu-mi vine să cred”. De necrezut, într-adevăr. Doar se ştie, vedetele rock şi cele de la Hollywood sînt, politic, anticapitaliste. “Ajutoarele sînt doar o soluţie de moment… Comerţul şi capitalismul antreprenorial scot mai mulţi oameni din sărăcie decît o fac ajutoarele… În lupta cu sărăcia, asistenţa socială şi ajutoarele din străinătate reprezintă doar un plasture… Antreprenoriatul e cea mai sigură cale de dezvoltare…”

Mesaj întărit, ulterior, într-un discurs ţinut la Dublin, în Irlanda natală: “Creatorii de locuri de muncă şi inovatorii sînt cheia, ajutoarele sînt doar o punte… Am descoperit, cu umilinţă, rolul comerţului.” Ce voltă în vînt stupefiantă. Ce incredibilă trădare, după atîtea decenii pe frontul anticapitalist. Şi cît tupeu! “Leucoplast” era numele trupei care s-a reunit în 1984, pentru ajutorarea Etiopiei. Un joc de cuvinte foarte inspirat. “Band-Aid”, adică “bandă de leucoplast pentru primul ajutor”, e o celebra marcă americană de plasturi, care a împînzit farmaciile din Occident. “Band” înseamnă, însă, şi orchestră, sau trupă muzicală. Cum îşi permite Bono să ia peste picior acel efort lăudabil?

“Beautiful Day”

De fapt, Bono n-a făcut decît să reamintească adevărul. Campania umanitară din 1984 şi cele care i-au urmat trebuiau să fie, aşa cum le spunea şi numele, doar plasturi, ceva temporar. Numai că au ajuns să fie considerate soluţia permanentă. Menţinînd la putere regimuri corupte, în ţări cu economia controlată de stat. Nici o legătură cu capitalismul.

După trei decenii, “cu umilinţă”, cum spune el, Bono a înţeles cît de important este comerţul internaţional. Iar ca să faci comerţ, trebuie să produci ceva. Rentabil. Adică, să ai capitalism. Deh, adolescenţa întîrziată se termină, odată şi odată. Intervine maturizarea, contactul cu realitatea. Chiar şi după etatea de cincizeci de ani. Aceasta este explicaţia de bun-simţ a schimbării de optică în cazul militantului-rock Bono. Sigur, mişcarea anticapitalistă nu trebuie să ţină cont de realitate. E liberă să considere că Bono a trădat din motive inexplicabile. De altfel, nici n-aţi prea auzit de declaraţiile procapitaliste ale megastarului, este? N-au fost deloc popularizate. Dar au fost făcute, sînt reale, le găsiţi pe net. Poate că merită să cugetaţi asupra lor măcar cîteva clipe, între două scandări anticapitalism. Cine ştie, v-ar putea face ziua mai frumoasă.

Anunțuri