Falimentul unei tabere politice

Etichete

Catalin Predoiu, Codul de Procedură Penala, Codul Penal, PDL, USL

Societatea civilă a celor buni și drepți cere astăzi, cu două zile înainte de intrarea în vigoare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală, guvernului Ponta să dea o ordonanță de urgență (!!!) prin care să modifice cele două coduri.

Codul Penal și Codul de Procedură Penală au fost adoptate în 2009 și 2010. Prevederile controversate, care îngroapă anticorupția și scapă mafia de justiție au fost introduse încă de la început de Ministerul Justiției condus de Cătălin Predoiu și votate în unanimitate de PDL în Parlament.

Prevederile controversate puteau fi eliminate încă din faza în care proiectele erau elaborate la Ministerul Justiției, sub conducerea lui Cătălin Predoiu. Puteau fi eliminate apoi în Parlament de către PDL, care atunci era la putere. Din 2009/2010 pînă în mai 2012, PDL nu a putut elimina respectivele prevederi care îngroapă anticorupția nici în Parlament și nici printr-o ordonanță de guvern. Guvernele Boc și Ungureanu au avut la dispoziție trei ani pentru Codul Penal și doi ani pentru Codul de Procedură Penală să dea o ordonanță de urgență prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. Nu au făcut-o. Și nici societatea civilă ”bună și dreaptă” nu le-a cerut-o.

Astfel, am ajuns cu două zile înainte de intrarea în vigoare și toată lumea se milogește de Ponta să dea o ordonanță de urgență care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. Trecem peste faptul că nu e chiar în spiritul statului de drept ca guvernul să intre cu bocancii peste Parlament și să modifice niște coduri de o asemenea importanță prin ordonanță de urgență. Dar de ce acum ordonanță de urgență, cînd am avut la dispoziție trei ani să eliminăm prevederile respective? Trei ani!! Din 2009 pînă în mai 2012 ”Cei Buni” au avut majoritatea parlamentară și guvernul. Premierii erau dintre ”Cei Buni”: Boc și Mihai Răzvan Ungureanu. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, era dintre ”Cei Buni”. Președintele, Traian Băsescu, era dintre ”Cei Buni”. Mai mult decît atît, în toți acești ani n-au fost în stare să adopte nici măcar legile de aplicare a Codurilor. A trebuit să vină USL la guvernare ca să fie adoptate legile de aplicare, legi pe care PDL și guvernele Boc și MRU, cu ministrul justiției Predoiu, le-au amînat ani de zile.

Care sînt posibilii prezidențiabili ai lui 2014? Păi de la ”Cei Răi” e Ponta, cel de care toată lumea bună și dreaptă se milogește în ceasul al treisprezecelea să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. De la ”Cei Buni” avem așa:

• Boc, cel care conducea guvernul care a elaborat și introdus în Parlament Codurile cu tot cu prevederile care îngroapă anticorupția și care conducea partidul care a votat în unanimitate codurile, cel care nu a dat nicio ordonanță de urgență din 2009 și 2010 pînă în februarie 2012 prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția.
• Predoiu, Tatăl Codurilor, cel sub conducerea căruia la Ministerul Justiției au fost elaborate Codurile, inclusiv prevederile care îngroapă anticorupția, cel care a condus Ministerul Justiției din 2008 pînă în mai 2012.
• Mihai Răzvan Ungureanu, cel care a condus guvernul din februarie 2012 pînă în mai 2012. O perioadă scurtă, însă suficient de lungă cît să dea o ordonanță de urgență prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția.

De la cine așteaptă lumea bună și dreaptă salvarea anticorupției? De la Boc? De la Predoiu? De la MRU? Nu. De la Ponta.

Dacă Ponta poate da o asemenea ordonanță de urgență în două zile, Boc-Predoiu au avut la dispoziție peste 700 de zile iar MRU-Predoiu au avut la dispoziție 70 de zile. Nu s-a întîmplat nimic.

Și lumea bună și dreaptă a avut sute, mii de zile la dispoziție să dea sute de comunicate și să scrie sute de scrisori deschise prin care să ceară eliminarea prevederilor care îngroapă anticorupția. Nu a făcut-o. Se roagă acum de Ponta.

Ponta nu e prost să dea ordonanța respectivă. Are și argumente solide. Nu poate modifica prin ordonanță de urgență, în disprețul Parlamentului și statului de drept, niște coduri pentru care toată lumea bună și dreaptă a luptat atîția ani.

Care e moștenirea ”dreptei” pe anticorupție, singură temă tare a sa? A îngropat-o. Ni s-a zis: domnule, lăsați chestiile astea cu libertate, proprietate, tradiții, stat minimal, piață liberă, inițiativă privată, că e clar că ”dreapta” nu e în stare de ele. Să nu cerem prea mult de la ea, de la ”dreapta”. Să ne mulțumim cu lupta anticorupție, că acolo ”dreapta”, tabăra noastră, stă bine. Acolo se vede diferența între ”ai noștri” și ”ai lor”. Or fi toți socialiști economic și cultural, dar măcar ”ai noștri” luptă împotriva corupției.

Iată că acum anticorupția este ucisă de legile făcute și adoptate de ai noștri. PDL, sateliții săi și toți candidații lor prezidențiali sînt scoși din jocul politic major. Credibilitatea e țăndări, singura temă de luptă zace într-0 baltă de sînge, cu un cuțit în spate pe care scrie ”PDL, Predoiu & Ai Noștri”.

Dacă nu respecți adevărul, pe termen lung ești mort. RIP PDL, Predoiu & Ai Noștri.

Guvernarea USL e catastrofală iar Ponta s-a dovedit complet incapabil să ia decizii și să organizeze ceva. Personajul e un țîști bîști cu tupeu. Atît. Nimic mai mult. USL-ul astăzi se joacă cu codurile (celelalte, roșii și portocalii) pentru a scoate armata la deszăpezit, să facă ce ar fi trebuit să facă firmele useliste care au primit sute de milioane de euro pentru deszăpezire. Gestionarea operațiunii de salvare a victimelor accidentului aviatic e una dintre cele mai penibile și revoltătoare eșecuri ale autorităților române din ultimii 24 de ani, iar Ponta un exemplu de iresponsabilitate și nesimțire, cel mai incompetent prim ministru din istoria comunismului și mafiei românești.

În alte circumstanțe, USL-ul și Ponta ar fi fost în corzi acum, sîngerînd procente din tot corpul. Nu e cazul acum. Nu mai e nimeni în ring. PDL și sateliții săi sînt niște glume proaste care au pierdut și ultima temă la care se părea că stau cît de cît decentuț, anticorupția.

Lupta cu USL-ul trebuie să continue. Însă PDL și sateliții săi ies din joc definitiv. De fapt, e sfîrșitul unei lumi, unei tabere politice.

O luăm iar de la capăt. Nu e prima oară. Ne-am învățat.

PS. Boc, Predoiu și MRU au ieșit din jocul prezidențial. O minimă listă de întrebări pe tema codurilor îi scoate pe toți în genunchi din orice campanie electorală.

Reclame

La granita noastra

Etichete

euromaidan, Leonid Kucima, Rinat Ahmetov, Rusia, Ucraina, Uniunea Europeana, Viktor Ianukovici, Viktor Iuscenko, Vladimir Putin, Yulia Timoșenko

Ucraina, soarta lor şi soarta noastră

Ianuarie 2014. Ucraina e în război. De eliberare. De sub Rusia. Cu cîteva excepţii, comentatorii străini evită s-o spună. Cît despre liderii occidentali, nici nu poate fi vorba. Normal. Mama Rusie nu trebuie antagonizată. Mama Rusie (Gazprom, arme atomice) are de găzduit cu succes si Olimpiada de iarnă, după legendara Olimpiadă de vară de la Moscova, din 1980, boicotată de americani pentru invadarea Afganistanului de către URSS. Cînd arbitrele i-au furat Nadiei Comăneci titlul la individual compus şi Ţopescu a ţinut discursul acela, în care le întreba cum îşi vor privi copiii în ochi, cînd micuţii vor întreba: “Mămică, de ce ai judecat strîmb?” Ce vremuri.

Ce vremuri şi în 2008, în timpul Olimpiadei Partidului Comunist Chinez de la Beijing (cea mai scumpă de dinaintea celei de la Soci, care depăşeşte orice imaginaţie în materie de costuri). Atunci, Putin a trimis tancurile în Georgia, ca să facă terci visurile de independenţă reală, prin integrare euroatlantică, ale fostei şi viitoarei colonii. Iar Occidentul n-a mişcat un deget. Tot normal. N-ar fi ştiut nici care deget, nici încotro să-l mişte. De teamă că i-l striveşte Mama Rusie. Cu atît mai  puţin ar şti acum, cînd Dînsa are de slobozit Pacea Olimpică peste planetă. Pacea. Mai nobil ideal nici că există. Răsculaţii din Ucraina par să fi găsit, totuşi, altul. Libertatea.

Puşcăriaş şi Campion Mondial

Preşedintele Ucrainei e Viktor Ianukovici. Zis “Puşcăriaşul”. Fiindcă a făcut de două ori puşcărie. De drept comun. E omul Moscovei, după faptă, după port. După sondaje, dacă alegerile s-ar ţine acum, le-ar cîştiga fostul campion mondial la box Vitali Klitschko. Zis “Doctor Pumn de Fier”, fiindcă are doctoratul în ştiinţe sportive. De cînd “Puşcăriaşul” a oprit, în noiembrie 2013, aderarea la Uniunea Europeană, întorcînd, cu patriotism, ţara spre Rusia, revolta ucrainenilor are ca punct central Piaţa Independenţei din Kiev. Denumită “EuroMaidan”. Adică “EuroPiaţa”. De-acolo, Klitschko l-a avertizat pe Ianukovici că va avea soarta lui Ceauşescu sau Gaddafi. Dacă nu se opreşte. Nu s-a oprit. A interzis protestele, graţie parlamentului-marionetă, şi a trecut la reprimare.

În weekend, erau, oficial, trei morţi, sau cel puţin patru, potrivit opoziţiei, printre ei seismologul Yuri Verbitsky, răpit, torturat şi aruncat într-o pădure, să moară îngheţat. Lupte de stradă la Kiev. Clădiri oficiale ocupate de răsculaţi. Revoltă în cel puţin alte unsprezece oraşe, inclusiv Cernăuţi. E război, dar corespondenţii străini nu spun aşa. O spun, însă, cei care luptă. Pentru libertate. Ucraina şi-a dorit-o mereu, iar Rusia nu i-a dorit-o niciodată. Chestiune de optică. O celebră anecdotă rusofonă spune că o graniţă sigură are soldaţi ruşi de ambele părţi. Pe aceeaşi linie, Rusia fără Ucraina e o ţară, iar cu Ucraina, e un imperiu. Pentru orice patriot ca Putin, obiectivul firesc e refacerea imperiului. Reagan i-a spus “Imperiul Răului”. Atunci, se numea URSS. “Puşcăria Popoarelor”, cum o alintau mulţi beneficiari. Sub Putin, fostul Imn al URSS a fost recuperat ca Imn al Rusiei. Păi, forma rămasă fără fond? Ar fi păcat.

Singuri, că Vestul e ocupat

Victor Ianukovici s-a născut în 1950 în estul Ucrainei, în zona rusofonă şi rusofilă Doneţk. Rămas orfan de mamă, abandonat de tată, ajunge la orfelinat. Prima condamnare e în 1967, pentru vătămare corporală şi jaf. Trei ani, amnistie după 18 luni, de semicentenarul Revoluţiei Sovietice. Recidivă în 1969, bătaie la beţie. Trei ani cu executare. Apoi intră electrician la un garaj şi este, cumva, luat sub aripă de fostul cosmonaut Ghiorghi Beregovoi, dublu “Erou al URSS”, mare ştab în partid. Pînă să-şi termine facultatea prin corespondenţă, Viktor devine şef de autobază. După absolvire, ca inginer mecanic, condamnările îi sînt radiate, intră în Partidul Comunist şi e pus director de întreprindere de transport. Profesia auto îl urcă pe culmi. Doctoratul în economie şi-l ia după Independenţă, ca guvernator al provinciei Doneţk. Viktor din Ucraina nu e acuzat că a plagiat, ci doar că i-au scris alţii teza.

Fostul preşedinte Leonid Kucima, comunist promoscovit democratizat, îl unge premier. Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul lui Nea Mircea Lucescu de la Minerul Doneţk, îi finanţează campaniile electorale. În 2004, cîştigă preşedinţia prin fraudă masivă, dovedită în justiţie, şi-o pierde, în urma “Revoluţiei Portocalii”. Preşedinte ajunge pro-occidentalul Viktor Iuşcenko, otrăvit înainte de alegeri cu “Agent Portocoliu”, o armă chimică. Dovadă, pentru unii, că securiştii lui Putin ar avea simţul apropoului. Ianukovici îşi ia revanşa în 2010, învingînd-o la trei procente pe pro-occidentala Yulia Tymoşenko, fost premier, fost lider al “Revoluţiei Portocalii”. O bagă la puşcărie în 2011, pentru corupţie, după un proces considerat de UE o farsă.

Pentru regimul din Ucraina, răsculaţii sînt fascişti. Din vest, centru şi nord. Nerusofoni, nerusofili. Rusofonii şi rusofilii sînt concentraţi spre sud şi est, baza de putere a lui Ianukovici. Cetăţeni-model. La ei, monumentele sovietice sînt intacte, în timp ce la Kiev fasciştii din “EuroMaidan” au dărîmat statuia marelui Lenin. Interesant, însă: fasciştii vor în UE, vor legi şi norme europene, vor democraţie. De-aia s-au răsculat. Nu vor înapoi sub poala Rusiei, unde-i bagă Ianukovici. Nu vor “democraţia controlată” şi Uniunea Euroasiatică oferite de Putin, cu umoru-i ştiut. Cer demisia lui Ianukovici şi alegeri, imediat. De două luni, rezistă singuri, pe un frig crîncen. Sînt condamnaţi să învingă, singuri, sau să piară. Occidentul nu va face mare lucru. Toate acestea se întîmplă la graniţa României. Ţară din UE şi din NATO, ai cărei lideri din USL au sugerat, adesea, că Rusia ar fi un prieten mai bun decît Occidentul. De soarta Ucrainei depinde şi soarta noastră. Cum v-am mai spus, 2014 nu-i de colea.

Ponta, principalul vinovat pentru esecul operatiunii de salvare

Etichete

accident aviatic, B1, madalina puscalau, ministerul apararii, ministerul de interne, Mircea Dusa, Victor Ponta

Atunci cînd Ponta trebuia să coordoneze miniștrii și să fie sigur că informația despre localizarea avionului ajunge la salvatori, el era într-o emisiune de televiziune

Din ultimele informații, Ministerul Apărării avea datele de localizare a avionului. Această informație a fost prezentă inițial în raportul guvernului despre operațiunile de salvare, dar a fost scoasă din varianta finală. De ce? În primul rînd, pentru a ascunde vina lui Ponta de a nu fi coordonat ministerele și instituțiile din subordine și în al doilea rînd, din cauză că această informație disculpă STS-ul, cel pe care Ponta vrea neapărat să-l scoată vinovat, pentru a scăpa de șeful serviciului, gen. Opriș.

Dacă informațiile despre locul prăbușirii ar fi ajuns de la Ministerul Apărării la celelalte ministere și instituții implicate în operațiunile de salvare, cei șapte ar fi fost găsiți mult mai repede. Mai mult, poate că ar fi fost și șanse ca măcar studenta Aura Ion să fie salvată. Însă datele de localizare nu au ajuns de la Ministerul Apărării la celelalte ministere și instituții. De ce?

Știm că miniștrii nu-și pot da ordine unii altora și că nu se pot coordona și sincroniza spontan, la mica înțelegere sau prin vot, cu atît mai mult cînd e vorba de miniștri din partide diferite și de miniștri grei, cu importanță în guvern și în partidele lor. În operațiunile de localizare a avionului prăbușit și salvare a supraviețuitorilor au fost implicate mai multe ministere: Ministerul Apărării, condus de Mircea Dușa (PSD), Ministerul de Interne, condus de Radu Stroe (PNL), Ministerul Sănătății, condus de Eugen Nicolăescu (PNL), Ministerul Transporturilor, condus de Ramona Mănescu (PNL). La acestea se adaugă și autoritățile locale. Între diferitele ministere, structuri și instituții, între miniștri și între conducătorii diferitelor agenții și instituții există dintotdeauna concurență și sînt la mijloc orgolii și ambiții, mai ales cînd conducătorii provin din partide politice diferite.

În același timp, fiecare minister implicat în operațiunea de salvare este specializat pe un anumit domeniu, pe felia sa, are atribuțiuni limitate și niciun ministru și cu atît mai puțin conducător de instituție din subordine nu are la dispoziție toate informațiile și imaginea de ansamblu. Pentru ca operațiunile comune ale acestor ministere să nu se transforme într-un haos în care dreapta nu știe ce face stînga și în care unul trage hăis și unul cea, e nevoie neapărat de coordonare, de cineva care să strîngă toate informațiile, să aibă imaginea de ansamblu, să faciliteze comunicarea, să dea ordine și să ia deciziile. În operațiunile importante, în care e vorba de vieți omenești, de accidente, de riscuri și în care se lucrează contracronometru, nu e timp de certuri, de confuzii și de parlamentări între autoritățile implicate.

În operațiunea de salvare a victimelor accidentului aviatic din Apuseni au fost implicate patru ministere, conduse de patru miniștri din partide diferite. Cine poate coordona miniștrii și poate da ordine miniștrilor? De cine ascultă miniștrii? Cine e șeful miniștrilor și al tuturor celor din instituțiile subordonate guvernului și ministerelor? Prim ministrul.

Ce făcea prim ministrul guvernului României, singurul care putea coordona ministerele implicate în operațiunea de salvare și putea da ordine miniștrilor, în seara zilei în care a avut loc accidentul, atunci cînd operațiunile de salvare erau în plină desfășurare? Era la televizor, invitat într-o emisiune. Făcea glumițe. Se dădea mare. Își făcea imagine. Era în campanie electorală. Se hlizea la cameră. Ba mai mult, anunța direct, în emisie, că victimele au fost găsite, fiindcă primise el un mesaj pe telefonul mobil (!!!). Culmea e că anunța triumfător un eșec al său și al guvernului pe care îl conduce: la ora 21:21 prim ministrul României anunța că supraviețuitorii au fost găsiți, neștiind că doi dintre ei erau deja morți și că nu autoritățile i-au găsit ci niște săteni din vecinătate. În orele în care prim ministrul României, singurul cetățean român care avea autoritatea să le dea ordine miniștrilor și să-i coordoneze, pe ei, ministerele și toate instituțiile din subordinea guvernulului, se hlizea sub reflectoarele televiziunii, într-un studio călduros, o tînără de 23 de ani murea înghețată iar sătenii din Horea căutau prin frig și zăpadă supraviețuitorii accidentului, în timp ce autoritățile statului, cele care ar fi trebuit conduse și coordonate de individul din studio, hălăduiau bezmetice și confuze prin pădurile patriei și se călcau reciproc pe picioare.

Victor Ponta are dreptate: nu putem acuza oamenii din ministere și instituții care au participat la operațiunile de salvare. Pur și simplu nu a avut cine să-i coordoneze și organizeze pe șefii lor, miniștrii, cei care nu au reușit să-și comunice unii altora o informație vitală. Nu e o figură de stil. Chiar era o informație vitală. Iar informația vitală, zona în care se prăbușise avionul, exista la Ministerul Apărării. Însă această informație nu a ajuns la celelalte ministere și instituții implicate în operațiunile de salvare fiindcă nu a avut cine să conducă și coordoneze miniștrii, să le dea ordine, să strîngă la un loc toate informațiile, să-și facă o imagine de ansamblu și să ia deciziile. Cel care ar fi putut face ca acea informație vitală, și multe altele, să ajungă acolo unde trebuie, se hlizea la căldurică, într-un studio de televiziune. Deși la ora la care intra în emisie știa că un avion cu șapte oameni s-a prăbușit în munți. Știa că supraviețuitorii sînt undeva în munți și că încă nu au fost găsiți. Cu toate acestea, în loc să-și facă datoria de conducător și de lider, a preferat să se ducă într-o emisiune de televiziune, să stea mai mult de o oră acolo la taclale.

Circulă informația că după emisiunea de televiziune la care a participat în timp ce operațiunile de salvare se desfășurau confuz, necoordonat și ineficient, s-a dus la o destindere cu Liviu Dragnea și ceilalți băieți, la Trattoria Il Calcio.

Nici nu e de mirare că Ponta acuză STS-ul că nu a dat localizarea exactă. El știe că Ministerul Apărării a avut această localizare, dar nu a transmis-o la celelalte ministere și instituții, și știe că trebuie să acopere cu orice preț această informație care disculpă STS-ul și îl scoate principal vinovat pe cel care ar fi trebuit să dea ordine miniștrilor și să-i coordoneze, Ponta însuși.

Știam că Ponta e un impostor, o făcătură politică și profesională, un țîști-bîști obraznic, un laș cu tupeu, un bandițel și-un golănaș iresponsabil, însă, dacă pînă acum din cauza lui s-au dat lovituri de stat, au eșuat privatizări, au sărăcit oameni, au rămas fără loc de muncă, au falimentat afaceri, s-au ratat proiecte și ne-am făcut de rîs la nivel internațional, iată că acum Ponta se dovedește un pericol nu numai pentru buzunarul, sănătatea, viitorul și demnitatea românilor, ci și pentru viața lor.

Ar fi supraviețuit Aura Ion dacă ar fi fost găsită cu o oră, două ore sau patru ore mai devreme? Nu putem ști cu exactitate. Însă ar fi avut șanse mult mai mari. Gîndiți-vă că ar fi avut parte de îngrijiri medicale mult mai devreme și ar fi fost la căldură. Ar fi fost într-o sală de spital, ar fi avut oxigen, medicamente, transfuzii, cu medici și asistente și familia în jurul ei, poate ar fi fost operată, sigur n-ar fi stat atîtea ore în ger, speriată, să înghețe, să piardă sînge, să se sufoce.

Aplaudatul cu o singura mina

Etichete

Constitutie, Statele Unite, Victoria Nuland

Tehnici de vîrf în parteneriatul strategic

Wow: victorie! Magistraţii anticorupţie au fost încurajaţi să bage mare la arestări şi condamnări! Dublu wow: baronii şi lacheii lor au fost ameninţaţi că-i ia mama dracu’ dacă se mai suie cu bocancii pe Justiţie şi pe Constituţie! Triplu wow: independenţa presei va fi sprijinită! Yes! Sîntem salvaţi! Vizita doamnei Nuland, de la Externele americăneşti, a repus România pe drumul cel drept, cu Stat de Drept. Am învins! Rezolvă americanii tot. Ura. Hai la una mică.

Entuziasmul care mijeşte prin diverse comentarii nu poate fi decît legitim, fireşte. “Cea mai cinstită guvernare” se va trezi cu toţi cinstiţii în pîrnaie, unul după altul. Baronii sînt terminaţi. Debaronizată, populaţia, în special cea rurală, va vota lucid, pentru politicieni integri şi competenţi. Mogulii sînt şi mai terminaţi. Demogulizată, presa aservită va înlocui, subit, coprofagii cu jurnalişti adevăraţi, care nu vor mai spăla pe creier populaţia, ajutînd toate scursurile penale să ajungă la putere. Nu?

Această salubrizare politico-mediatică va relansa economia, asigurînd climatul investiţional optim, stabil, bazat pe o maximă predictibilitate legislativo-fiscalo-administrativă, care va atrage turme de investitori strategici occidentali, nu cirezi de şmenari tactici orientali. România se va alinia, în sfîrşit, la normele Vestului, care asigură prosperitatea reală şi durabilă, lepădîndu-se de canoanele Estului, care asigură rahatul praf. Entuziasmul nu poate fi decît legitim.

Exceptînd, desigur, cazul în care nu e. Americanii pot face multe. Uneori le iese, uneori, nu. Ţine şi de ei, că nu toţi guvernanţii americani sînt la fel. Dar ţine şi de partea cealaltă. Ce pot face într-o ţară care nu este a lor? Colonialism amical? Cînd colonul clientului, ascendent, transvers şi descendent, e plin cu ce se vede, clisma numai amicală n-ar fi. Şi, oricum, ar trebui schimbată radical dieta, că degeaba scoţi tot, dacă tot aia intră. Or, rezistenţa la schimbare este uriaşă. Să fim serioşi, colonialismul e depăşit. Românii sînt mult prea independenţi.

Ce faci, atunci, cu o ţară independentă, total, de gîndirea occidentală, în care populaţia, în covîrşitoare majoritate, nici măcar nu înţelege ce-i aia plagiat, darămite să se simtă jignită că e condusă de un plagiator? Ce faci cu o ţară în care opoziţia bate cîmpii, bătîndu-se pe ciolanul mandatelor de europarlamentar? Ce faci cu o ţară convinsă, majoritar, că toţi sînt o apă şi-un pămînt, deci soluţia e în absenteism? Ce faci cu o ţară în care şi formatorii de opinie consideraţi mai răsăriţi înghit toate aberaţiile şi le regurgitează pe tonul cel mai doct cu putinţă? Ce faci cu o ţară pentru care separaţia puterilor, independenţa Justiţiei şi respectul pentru Lege nu înseamnă nimic? Că dacă ar însemna, poate s-ar scandaliza.

Iei notă de materialul clientului. Notezi, de pildă, aşa cum a făcut şi doamna Nuland, indiferenţa opiniei publice româneşti faţă de chestiunile privind Domnia Legii. Aşa zic americanii la “Stat de Drept”. Fiindcă nu înseamnă chiar acelaşi lucru. Ce vreţi, ei au o altă viziune, greşită, desigur, prin care Statul nu patronează Legea. Ci Statul trebuie să fie primul supus al Legii, fiind şi cel mai puternic. O ia razna şi Statul lor, normal, dar ei nu tac, în marea lor majoritate. Nu stau cu mîinile în sîn. Nu se resemnează. Nu li se rupe.

Evident, lucrurile notate cu prilejul diverselor vizite sînt puse alături de nota fundamentală, care confirmă că România este, totuşi, membră în alianţa NATO. Se oferă tot sprijinul, toate încurajările, toată consultanţa. Dar alianţă cu de-a sila, nu se poate. Americanii au o vorbă: la aplaudat, trebuie două mîini. Aplaudatul cu o singură mînă nu poate fi transformat în procedeu de succes. Cu o singură mînă se dau palme. De-o vreme, americanii le primesc cu regularitate de la aliaţii dîmboviţeni. Pînă vor da şi ei. Nu cu palma, cu şutul. În fund. Out! Ar fi o noutate, dar progresul e infinit, nu-i aşa? Aceasta e paleta opţiunilor: între aplauze şi şut în fund. Paleta opţiunilor României, nu ale unei guvernări sau alteia. Ideea că românii îşi pot vedea de-ale lor, fiindcă America va face pentru România tot ce românii nu înţeleg că trebuie să facă, garantează doar şutul.

Antonescu e blocat iar Ponta si Dragnea scapa de furia baronilor

Etichete

alegeri europarlamentare, Constitutie, Crin Antonescu, descentralizare, Liviu Dragnea, referendum de modificare a Constitutiei, USL, Victor Ponta

Cum s-a ajuns la decizia de a organiza referendumul pentru Constituție împreună cu alegerile europarlamentare?

În 6 ianuarie 2014 Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. În 10 ianuarie 2014 legea descentralizării lui Dragnea a fost declarată în unanimitate neconstituțională de CCR. În 13 ianuarie 2014 USL anunța că va organiza referendum pentru Constituție concomitent cu alegerile europarlamentare.

Ce s- a întîmplat? De ce n-a știut nimeni de această schimbare de macaz în USL?

Cel mai probabil, baronii, speriați de condamnarea lui Năstase și turbați de căderea descentralizării, au sărit la gîții lui Dragnea și Ponta, să-i linșeze. ”Nu ne interesează ce și cum faceți, dar ne dați puterea locală și ne scăpați de justiție! Nu ne interesează certurile voastre cu Antonescu. Împăcați-vă cu el și haideți să facem dracului o treabă, că ne încalecă pe toți Băsescu, Curtea Constituțională și justiția.” Drept răspuns, Dragnea și Ponta, să scape de gloatele turbate de baroni penali, le-au oferit, în disperare, varianta referendumului pentru Constituție concomitent cu alegerile europarlamentare. ”Vreți descentralizare? Vreți să scăpați de Băsescu și justiție? Vreți să scăpați de Curtea Constituțională? Puneți mîna la muncă și aduceți oamenii la vot în mai și aveți tot ce v-ați dorit. Altfel nu se poate. Singura modalitate prin care putem să avem descentralizarea așa cum ne-o dorim noi și singura modalitate prin care putem scăpa de instituțiile statului și ale justiției care ne deranjează e să trecem cît mai repede noua Constituție. N-o putem trece împreună cu alegerile prezidențiale, că ne trezim dracului cu Antonescu președinte puternic pe actuala Constituție și n-am făcut nicio afacere, doar îl înlocuim pe Băsescu cu Antonescu. Trecem Constituția în mai, cu prag de 50%, împreună cu alegerile prezidențiale. Vreți descentralizare și impunitate, nu vă mai smiorcăiți și nu ne mai cereți nouă, puneți mîna și mobilizați alegătorii la vot. Noi nu avem ce face atîta timp cît e în vigoare actuala Constituție, care ne leagă de mîini și de picioare. Nu vedeți că nu trece nimic de Curtea Constituțională? Nu vedeți că nu trece nimic de Băsescu? Nu vedeți că nu trece nimic de ICCJ? Dacă vreți să vă ajutăm cu impunitatea și descentralizarea dați-ne puterea prin noua Constituție. Schimbarea e la îndemîna voastră. Sînteți în stare să mobilizați lumea la vot? Bravo, veți avea descentralizare și impunitate. Nu sînteți în stare, nu veți avea nici descentralizare, nici impunitate.”

Efectele deciziei de organizare a referendumului pentru Constituție împreună cu alegerile europarlamentare, în mai?

1. Ponta și Dragnea scapă pentru cîteva luni de furia baronilor și de decapitare și aruncă responsabilitatea pe umerii baronilor, cei care vor trebui să aducă lumea la vot.
2. Antonescu este ținut în șah încă patru luni, timp pierdut pentru el, în care nu mai poate face pe salvatorul dreptei împotriva USL. După ce va fi lăsat de căruță, în mai, va fi prea tîrziu pentru el să-și contureze povestea prezidențială antipesede,

Prima batalie a dreptei

Etichete

conservatori, crestinism, Directia Nationala Anticoruptie, PSD, Statele Unite, USL

Când dreapta va intra în pâine, vom observa patru ‘stâlpi’ protejați cu sfințenie de acel partid sau partide:

1. SRL, PFA, liber profesioniști, investitori, de la Gogoașa lui Gigi & Marieta până la firmele de milioane de dolari care produc anti-viruși. Stat mai mic, birocrație redusă, hârțogăraie redusă. Aici nu sunt la prima vedere foarte multe voturi, deși oamenii ăștia pot și vor influența rude, prieteni, familie. Dar mai ales la acest stâlp sunt bani. Că tot întreabă lumea (pe bună dreptate) de unde să ia dreapta bani. Simplu: de la sutele de mii de oameni ale căror interese economice le protejează. Trei sute de mii de oameni ori trei euro pe lună înseamnă că în fiecare an ai făcut rost de banii de campanie pentru ciclul electoral următor. Dar faci treabă pentru ei când guvernezi, nu-i menționezi doar în campanie.

2. Creștinism. Valorile morale sunt un scut fără egal, atât pentru om cât și pentru societate. Lupta anti-corupție, de exemplu, fără o etică larg răspândită în sensul ăsta e muncă de Sisif. Discuția pe stâlpul ăsta e extrem de complicată și s-ar putea întinde pe mii de cuvinte. Rezum la maxim și în cel mai cinic mod cu putință: dacă dreapta nu are religia de partea sa, o va avea stânga. La acest stâlp e cel mai mult de lucru, aici se știe cel mai puțin, aici terenul e cel mai minat, aici poate fi cea mai mare schimbare în termen de voturi. Ruralul și
orașele mici vor fi spațiile de extindere cele mai evidente. Dar cu multă muncă. Înzecit mai multă muncă decât cea necesară pentru crearea propriu-zisă a unui partid de dreapta.

3. Sănătate și educație. România e o țară de familii. Stânga a prostit „dreapta” să creadă că asta înseamnă pensii, alocații și dureri de cap pentru buget. De fapt, o familie înseamnă bunici, părinți, copii. Orice măsură în sănătate și educație afectează orice familie din România. Nu intru acum în detalii apropo de ce trebuie făcut, ar trebui să fie evident, dar dacă faci ceva trebuie să te explici și să te lauzi din toți bojocii. Linia principală: îmbunătățirea calității și percepției calității. Nu bugetul. Nu prioritățile birocrației. Pentru asta nu e îndeajuns un Funeriu, ci mai mulți, un mod de gândire. Și, pe aceste două subdomenii, cele mai bune echipe de consultanți de imagine pe care le are la dispoziție partidul de dreapta (toți ceilalți inclusiv primul ministru/liderul partidului vor trebui să se mulțumească cu echipele nr. 3, 4, și așa mai departe).

4. Stabilitate și prosperitate. Sunt legate, deși se cam crede că se bat cap în cap. Stânga trebuie să devină în percepția publică partizana măsurilor năstrușnice, anunțurilor bruște, deciziilor care schimbă radical bugetele de familie sau de firmă, planurile de viitor. Când votezi dreapta, trebuie să știi că ai în față câțiva ani în care lucrurile se vor mișca în bine, ani în care poți să pariezi pe România, să-ți iei un credit, un apartament, să faci sau să crești un copil, să-ți extinzi afacerea.

Ar mai fi lucruri de zis, multe și toate de voturi aducătoare. Demnitate națională. Respect pentru cei în vârstă. Respectul muncii. Reducerea taxelor. Rămân fără ezitări lupta împotriva corupției, orientarea atlantică care au și ele rolul lor nu numai în arhitectura unei guvernări dar și a alegerilor. Se promovează cultura, performanța, reușita mai mult decât acum. Etc.

Ce rezultă când tragem linia?

De partea dreptei sunt oamenii care muncesc sau investesc, oamenii pentru care familia e importantă, oamenii în vârstă, cei credincioși, o bună parte din mediul rural. Incomparabil mai mulți decât cei care acum susțin „dreapta”. De fapt pe stânga rămân puțini. Dreapta, nu la nivel de auto-declarare ci în planul valorilor, lucru evident pentru orice consultant străin vine aici și face 2-3 sondaje de profunzime, e marea majoritate.

Pentru oamenii ăștia, pentru stâlpii ăștia guvernezi, faci legi, exiști. Decât să-i calci pe bombeu pleci din politică sau îți tragi un glonte în cap. Nu glumesc. E interzisă fraza: „e, hai că totuși nu suntem la fel de răi ca ceilalți, putem să facem prostii, o să ne voteze oricum”, fraza asta e începutul morții oricărei guvernări.

Scurtă sesiune de întrebări și răspunsuri:

Reacția 0: Dar… stai o secundă. Dreapta ar avea printre votanții săi oameni obișnuiți, pensionari, picolițe, taximetriști, preoți, șoferi de camioane, zilieri, bugetari, casierițe de hipermarket, crescători de albine, neintelectuali! Asta ar schimba totul!

Răspuns: Exact.

Reacția 1: Asta nu e dreapta.

Răspuns: Din Szeged până în Alaska dreapta înseamnă capitalism, rol redus al statului în economie, responsabilitate individuală, familie, mândrie națională și respect pentru tradiții. La noi s-au încurcat etichetele în 1990 și așa a rămas.

Reacția 2: Nu e timp de asta, acum luptăm pentru statul de drept, DNA,
relația cu SUA.

Răspuns: „Statul de drept”, „DNA” și „SUA” nu sunt teme suficiente din punct de vedere electoral, după cum știm din vara lui 2012 și vom redescoperi în 2014. Iar fără susținere electorală nu se implementează nimic niciodată.

Reacția 3: Te chinui degeaba, n-ai ce să schimbi, românii sunt proști,
o nație de rahat, urăsc că m-am născut aici.

Răspuns: Dacă nu ai încredere în români și în România, problema ta. Dreapta românească, ca oricare dreaptă de pe glob, e optimistă, are încredere și știe (nu bănuiește, ci știe) că lucrurile se pot îmbunătăți considerabil. Fără patetisme vadimiste și exagerări: avem resurse, avem un popor care poate face treabă (și în parte deja face), energiile pozitive și productive sunt doar ținute sub capac și trebuie eliberate.

Reacția 4: Te chinui degeaba, nu e necesar, o să facă Băsescu ceva, o să închidem cu toții ochii și va fi bine, ne vom trezi în 2005.

Răspuns: Acest film nu mai rulează în cinematografe.

Reacția 5: Nu e nevoie de ideologie, trebuie găsit un lider carismatic ca Băsescu și gata.

Răspuns: Să zicem că se găsește un asemenea lider și acum, nu peste 40 de ani. Ce va putea face? În zilele astea descoperim limitele dependenței de lider. Traian Băsescu a făcut enorm de multe. Dar fără valori electorale și ideologice, doar cu DNA-SUA-Jos USL e blocat și el și partidul lui. Cu lider dar fără partide puternice nu faci Constituție, tremuri la fiecare moțiune de cenzură și nici măcar nu poți să implementezi rezultatele referendumurilor propuse de tine și validate (!). În plus, un lider se mai și erodează, caz în care riști să rămâi în pom. Când ai un partid și un *grup de lideri bazat pe valori ideologice*, un pas greșit al unuia dintre ei nu scufundă tot vasul.

Reacția 6: Nu e nevoie de planuri d-astea grandioase, lumea o să se sature de PSD și o să-i voteze pe-ai noștri.

Răspuns: Dacă îi votează (care ‘ai noștri’??) iar respectivii obțin puterea, vom asculta din nou discul din perioada 1997-2000 sau 2010-2012: reforme, scăderea nivelului de trai, capitalism keynesian, gafe de comunicare, sondajele-mint, disperare, erodare de figuri carismatice, furie, frustare, românii-sunt-proști și într-un final destul de tăcut o înfrângere catastrofală și iarăși ani prin deșert în timpul cărora cineva își va da seama cu destul de multă stupoare că măsurile de dreapta luate în timpul guvernării ‘alor noștri’ sunt puține, puține de tot și că de fapt s-a cam stat pe loc iar stânga e bine mersi la putere, de parcă nu i s-a întâmplat niciodată nimic în timp ce ‘alor noștri’ le trebuie juma’ de deceniu să se culeagă de pe jos.

Reacția 7: E o aiureală ce-ai scris tu cu stâlpii, sunt vise, e imposibil.

Răspuns: Ai dreptate, urmează cel puțin un deceniu de victorii ale PSD.

PDL si PNL se pot alia daca renunta fiecare la propriii alegatori

Etichete

alegeri prezidentiale, PDL, PNL, USL

Celor care cred că PDL şi PNL se vor alia în al doisprezecelea ceas şi vor izola PSD la prezidențiale le pun următoarele două întrebări:

1. Cîți fotbaliști s-au transferat între Steaua și Dinamo și invers în ultimii 50 de ani? Cîteva zeci din cîteva mii.
2. Cîți suporteri s-au transferat între Steaua și Dinamo și invers în ultimii 50 de ani? Nu se știe dacă există așa ceva. Probabil or fi cîțiva. Din cîteva milioane.

PDL și PNL se află de ani de zile pe poziții antagonice în conștiința publicului. Alegătorii lor se află pe poziții antagonice, pe cele mai importante și mai arzătoare teme politice ale ultimilor șapte-opt ani. Politicienii pedeliști și peneliști poate că se înțeleg bine, poate că vor negocia o împăcare. Alegătorii însă nu au ce negocia între ei. Politicienii pot negocia alianțe, proiecte politice, legi, decizii, funcții, afaceri, șpăgi. Alegătorii nu au nimic concret de negocia între ei pentru a sări brusc împreună în aceeași căruță. Au investit prea mult emoțional în acești ani pentru a se schimba peste noapte. Alegătorii trăiesc din viziuni, speranțe, nădufuri, simpatii, antipatii, orgolii, dezamăgiri, iubiri, uri. Astea nu se negociază. Președinții de cluburi, fotbaliștii, antrenorii sau maseurii se pot transfera, pe bani, de la un club la altul, ba chiar pot negocia blaturi. Cîți suporteri transferați pe bani de la un club la altul ați văzut? Cîți suporteri ați văzut făcînd blaturi între ei? Bine, spre deosebire de suporterii de fotbal, alegătorii se mai schimbă, mai trec dintr-o barcă în alta, dar nu o fac peste noapte și nu fiindcă așa li se ordonă. O fac din dezamăgire, orgoliu, ură, o nouă speranță, o nouă iubire și alte asemenea.

Poate că pedeliștii și peneliștii se vor iubi și pupa pe la colțuri, dar asta nu înseamnă că alegătorii îi vor urma. Cu atît mai mult cu cît sînt despărțiți de teme importante pentru ei. Au potențialii alegători pedeliști și peneliști o temă comună? Antipesedismul nu e o temă comună. ”Dreapta” nu e o temă comună. Dreapta nici măcar nu e o temă. E un cuvînt care acoperă lipsa de idei și de credințe.

Care e tema care îi va face pe peneliști și pedeliști să uite că sînt despărțiți pe temele justiție, stat de drept, Occident, Băsescu, moguli? Și e dezirabil să aruncăm la gunoi teme decisive ca justiția, statul de drept sau Occidentul numai pentru a-i vedea pe pedeliști și peneliști împreună? Și dacă PNL și PDL renunță la temele care i-au definit în acești ultimi șapte-opt ani, nu-și pierd ambele alegătorii?

Să ne intre bine în cap: PNL și PDL nu sînt despărțite conjunctural, PNL și PSD nu sînt împreună conjunctural. PNL și PDL sînt despărțite, atît ele cît și alegătorii lor, pe teme definitorii, centrale. PNL și PSD sînt unite, atît ele cît și alegătorii lor, pe teme definitorii, centrale.

Alianța în al doisprezecelea ceas între PDL și PNL, alianță care ar izola PSD la prezidențiale, e o iluzie păguboasă.

 

Ultima batalie a reformismului

Etichete

PDL, Traian Basescu, USL

Prin „reformism” înțeleg:

• – modernizarea și occidentalizarea României
• stat de drept, democrație, lupta împotriva corupției
• anti-comunism, anti-PSD, anti-Iliescu, pro-Piața Universității 1990, punctul 8 de la Timișoara
• orientare geopolitică necondiționată pro-SUA și pro-UE

În România așa ceva este denumit în mod greșit „dreapta”. În realitate unii votanți – și politicieni – care susțin valorile de mai sus sunt de stânga. Alții chiar sunt de dreapta. O bună parte nu au o identitate ideologică clară.

Următoarea informație e foarte importantă, este marea umbră a anului 2014:

*** Atâta timp cât bătălia este „reformă și atât” vs. restul scenei politice sau restul României, reforma pierde. ***

Știm asta din 1990, știm asta din 2000, știm asta din vara lui 2012.

Prin comparație, politicienii cauzei reformiste în 1996 și-au mobilizat nucleul dur dar au promis și schimbare după mai mulți ani de inflație minim 120% (și, între noi fie spus, au promis și vaste programe de stat).

Reformiștii în 2004 au speculat ura față de aroganța lui Năstase și cota unică. S-au ținut de cuvânt, nivelul de trai a crescut, Traian Băsescu a câștigat în 2009 împotriva unor forțe imense care se coalizaseră împotriva lui.

Deja se poate trage o concluzie de parcurs: fără discurs pe economie, fără credibilitate pe economie reforma rămâne cu maxim 1,5 milioane susținători. Ce vine peste a fost carismă, marketing, organizații locale făcute și pierdute de PDL, specularea unor oportunități de moment, inteligență tactică. Elemente punctuale, după 2003 chiar individuale.

În România vin la vot minim 4,5 milioane de persoane la europarlamentare, minim 7 milioane la parlamentare, minim 9 milioane la prezidențiale. Fără un cârlig de salvare, cauza reformistă de un milion și jumătate de suflete e condamnată.

Vom auzi în acest an despre necesitatea statului de drept, despre lupta împotriva corupției, despre democrație, despre cât de tâmpit e poporul ăsta care nu înțelege prioritățile reale ale destinului național, vom auzi despre pericolul de a da țara pe mâna rușilor, vom auzi despre „dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta-dreapta”, cine-nu-i-cu-noi-e-împotriva-noastră, teme și mesaje importante, utile, cruciale pentru reformiști. Pentru toți un milion și jumătate.

Puterea se câștigă prin alegeri. Adică pe baza voturilor cetățenilor care se prezintă la vot. Nu există șeptari pe care să-i poți scoate din mânecă și prin intermediul cărora să suprascrii fraza de la începutul paragrafului. Soarta democrației poate fi în cumpănă, miza poate fi independența justiției sau supraviețuirea politică a șefului șefului șefului tău sau chiar Binele-cu-B-mare. Nu contează. Tot prin alegeri și prin voturi se obține puterea.

Anul ăsta cauza reformistă nu are în mână niciun jolly joker și este la capătul care nu trebuie al mitralierei electorale.

Ăsta e fondul. Un milion și ceva de oameni + aliați temporari versus restul lumii. Ignoră ce te împiedică să vezi fondul.

Ignoră afirmațiile că „românii sunt proști”, se vehiculează doar după înfrângere. Nimeni din tabăra reformistă nu afirma în ianuarie 2005 că românii sunt proști. Sau în vara lui 2007, când Traian Băsescu câștiga cu ușurință referendumul de demitere. Sau în ianuarie 2010.

Ignoră Antena 3, are câteva sute de mii de telespectatori pe seară, din care unii sunt oamenii care… urăsc Antena 3. Toate televiziunile de știri, împreună, atrag foarte rar 1,5 milioane de telespectatori în fiecare seară. Atenție: maxim 1,5 milioane. Incluzând B1. USL a fost votat de 4,4 milioane de persoane, Geoană a fost votat de 5,2 milioane în turul doi de acum câțiva ani. Disproporția între forța mass media și ce se întâmplă de fapt la vot e foarte mare. Asta nu înseamnă că trusturi mass-media care să susțină cauza reformistă ar fi fost inutile, dar problema e mai largă. Nu este că nu există destui Banciu sau că guvernarea PDL n-a avut și ea un Gâdea, un Ciutac, un Voiculescu.

Ignoră criza economică. USL n-a reușit să strângă atâtea voturi câte a strâns Geoană în 2009, când nu se luase nicio măsură de austeritate și nici ură față de Băsescu nu prea exista. Gândește-te că înainte de criza economică, când totul era roz, PDL cu o campanie bunicică obținea abia 2,2 milioane voturi. Reformiști mobilizați, primari mulți, Băsescu la apogeu. Și totuși, din șapte români aflați în țară doar unul a votat PDL. Unu din șapte. Criza doar a expus adevărul gol-goluț care exista de mult.

Ce urmează?

În toate țările din Europa de Est a avut loc și s-a încheiat lupta dintre reformiști și neo-comuniști.

În 1990 reformiștii maghiari au câștigat alegerile, au reformat economia, în 1994 au pierdut alegerile, au dispărut.

În 1990-1991 reformiștii polonezi au câștigat alegerile, au reformat economia, au început să piardă alegeri, în 2001 n-au mai intrat în parlament, au dispărut.

Reforma fusese o platformă cu susținere populară limitată în timp, nu era îndeajuns pentru crearea unor forțe politice stabile și mai ales performante. Conservatorismul și, într-o măsură mai mică, liberalismul (la nivel real, nu un cuvânt pe o foaie lucioasă) au asigurat această bază de care era nevoie. Succesul acestor partide post-reformiste în Ungaria și Polonia a fost atât de mare că în aceste țări, acum, *stânga* e compusă din 4-5 partide care se ceartă pe 20 de procente și discută veșnic despre „unitate / unificare”. Prin comparație, în România sunt milioane de oameni care nu știu că sunt conservatori.

La noi, conservatorismul nu ar fi reformismul-cu-minus-în-față. Un partid conservator ar îngloba lupta împotriva corupției și pentru apărarea statului de drept într-o platformă mai largă, bazată pe valori, persuasiune și pe interesele votanților. Cu paradigma reformistă-și-atât nu câștigi alegeri, ci guvernezi o țară. Cu ea nu convingi milioane de votanți, ci câțiva autori de manuale de istorie. Paradigma creează oameni care să fie numiți în funcții, nu oameni care să fie aleși. Nu întâmplător opoziția are mulți potențiali prim-miniștri, mulți potențiali miniștri de externe, mulți potențiali miniștri ai culturii dar n-are oameni care să câștige campanii cu excepția câtorva vechi PD-iști de prin Ardeal, oameni cu reputație bună în orașele lor și cam atât.

Vei auzi că marele pericol în 2014 este înfrângerea cauzei reformiste, distrugerea României, etc etc.

Să ne uităm la altceva: cum va sta situația după 2014? Care vor fi efectele înfrângerii? Ce va rămâne pe scenă?

Dacă ne gândim la răspunsuri, descoperim marele pericol echivalent sau superior celui de mai sus.

Marele pericol este înfrângerea călâie, înfrângerea neasumată, înfrângerea după care toate partidele „de dreapta” zâmbesc fericite din colțul gurii pentru că știu pe cine pot da vina ca să scape nepătate. Înfrângerea unui om, unui candidat, unei sigle. Ceilalți vor da vina pe Băsescu, Băsescu pe ceilalți, etc. Marele pericol este să se creadă că paradigma e OK, e stabilă, face performanță, „avem acum niște ani mai proști dar putem continua la fel”.
Din alegerile din 2012 s-a ratat extragerea lecțiilor din înfrângere (măcar la asta e bună o înfrângere). În mod total nesurprinzător, lucrurile au continuat în rău și vor continua în rău până se curăță scena de paradigme falite electoral.

După ultima bătălie a reformismului, să sperăm, va urma prima bătălie a dreptei.

Alegerile europarlamentare, instrumentul scoaterii Romaniei din UE si din lumea civilizata

Etichete

alegeri europarlamentare, Constitutie, Monica Macovei, plesu, PNTCD, Rusia, Uniunea Europeana, USL

Alegerile europarlamentare sînt folosite în cel mai populist și iresponsabil fel cu putință pentru a impune o Constituție care consfințește ieșirea României din Uniunea Europeană și întoarcerea spre Rusia și China și instaurarea unei dictaturi a bunului plac al Mafiei.

PSD și PNL, membre ale grupurilor socialist și liberal din Parlamentul European, profită de alegerile europene și încearcă să strecoare în weekendul în care acestea vor avea loc în toată Europa oficializarea eliminării totale a statului de drept în România și impunerea statului totalitar.

Este pentru prima oară în Uniunea Europeană cînd un stat membru folosește ca paravan al trecerii la dictatură chiar instrumentele cele mai democratice ale Uniunii Europene, alegerile pentru Parlamentul European.

În asemenea condițiuni se cer reacții radicale din partea tuturor celor care se opun întoarcerii României cu fața spre est și spre totalitarism, spre domnia fărădelegii și a forței. Cea mai radicală soluție, singura dealtfel, este anunțul de boicotare a referendumului (sau referendumurilor) și alegerilor europarlamentare din weekendul 24-25 mai făcut de toate partidele care încă mai cred în Uniunea Europeană, în democrație și în statul de drept. Anunțul de boicotare trebuie să fie comun și făcut public, la cel mai înalt nivel în organismele europene și transmis tuturor cancelariilor occidentale. Aceasta nu înseamnă că partidele de opoziție nu se înscriu la alegerile europarlamentare cu liste. Oricum, înscrierile se fac pînă în 25 martie, deci dacă ar boicota alegerile încă de la înregistrare s-ar putea ajunge în situația în care este posibil ca referendumul să nu mai aibă loc și totuși partidele de opoziție să nu participe la alegerile europarlamentare. Partidele de opoziție trebuie să se înregistreze cu liste la europarlamentare și apoi, în declarație comună, liderii de partid și candidații, unii dintre ei cu nume sonore și notorietate națională și europeană, să anunțe boicotul alegerilor europarlamentare dacă referendumul pentru revizuirea Constituției va fi organizat împreună cu alegerile europarlamentare. Boicotul ar însemna refuzul de a face campanie și de a participa la acțiuni de campanie, refuzul de a participa cu reprezentanții în birourile electorale și de secții și cererea către propriii susținătorii de a nu participa la vot.

Uniunea Social Liberală a arătat deja că poate distorsiona grav rezultatele unui scrutin electoral, prin hoție și intimidare, iar organizarea referendumului pentru revizuirea Constituției concomitent cu alegerile europarlamentare nu ar însemna altceva decît utilizarea instrumentelor democratice europene în scopuri totalitare care ar invalida România ca stat de drept și stat membru al Uniunii Europene, NATO și Parteneriatului Strategic. Ar fi pentru prima oară cînd un stat membru al Uniunii Europene ar fi scos din lumea civilizată chiar cu ajutorul alegerilor europene.

Participarea partidelor responsabile la alegerile europarlamentare în condițiile în care în același weekend ar avea loc și referendumul pentru revizuirea Constituției ar cauționa un simulacru care se ascunde în spatele alegerilor pentru Parlamentul European. Dacă alegerile pentru Parlamentul European sînt utilizate în scopul scoaterii României din Uniunea Europeană și întoarcerii sale către totalitarism, poate că Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare amînarea acestora, dacă USL nu renunță la ideea de a organiza referendumul pentru Constituție concomitent cu alegerile europene. Nu știu cum se poate face aceasta la nivel european, însă instituțiile europene și marile familii politice europene se pot înțelege să blocheze alegerile europarlamentare din România dacă USL nu renunță la organizarea referendumului împreună cu acestea. Acceptarea plebiscitării totalitarismului prin intimidare și falsificare a scrutinului sub sigla Uniunii Europene nu face cinste acesteia din urmă.

Cred că partidele de opoziție ar trebui să ia în considerare chiar demisia parlamentarilor, atîția puțini, cît sînt, din Parlament, în cazul în care nu se renunță la ideea impunerii unei Constituții totalitare prin referendum în chiar ziua alegerilor europarlamentare.

Jumătățile de măsură și micile interese meschine nu își au rostul și nu aduc nimic bun.

Mai mult decît atît, simbolic, cred că marile personalități intelectuale de la noi se pot înscrie la alegerile europarlamentare, pe lista unui partid al cărui cap de listă să fie Monica Macovei. Dacă mă întrebați pe mine, și chiar dacă nu mă întrebați, cred că partidul ar trebui să fie PNȚcd, că oricum nu se înghesuie lumea acolo, și datorită valorii simbolice a acestui partid, partid-simbol al luptei împotriva totalitarismului și primul partid românesc membru al unei familii de partide europene. PNȚcd e bun și din alt punct de vedere, pragmatic: respectivele personalități nu vor să fie parlamentari europeni, prezența lor pe listă e doar simbolică, e un statement. E suficient ca doar primul loc să fie eligibil, sau primele două, adică cel ocupat de Monica Macovei și cine o mai fi pe locul doi. Atenție, listele se depun cel tîrziu la sfîrșitul lui martie. Nu știm dacă va fi boicot sau nu, dar dacă va fi este important cine boicotează. Una e să ai o listă cu Luhan, una e să ai o listă cu Macovei, Pleșu, Patapievici, Cărtărescu și cine o mai fi din societatea civilă. Sau poate fi o listă comună a tuturor partidelor de opoziție membre ale PPE sau aspirante.

Dacă mergem pe burtă și ne vedem fiecare de treaba lui s-ar putea să ne întîlnim toți la Canal într-un final apoteotic. Nici măcar asta nu e catastrofal. Catastrofal e ce se va întîmpla cu România încă cîțiva zeci de ani de acum încolo. Important e să facem zgomot cît mai tare. Avem nevoie de atenția presei de la noi, de atenția presei internaționale, de atenția cancelariilor occidentale.

Utilizarea cinică a simbolurilor europene, a simbolurilor democrației, pentru a acoperi scoaterea României din lumea civlizată, este inadmisibilă și cere reacții pe măsură. La finalul lui mai toată atenția Europei politice și mediatice se va îndrepta spre alegerile pentru Parlamentul European din toate țările membre și nu spre felul în care Uniunea Social Liberală va organiza și gestiona alegerile europarlamentare și referendumul pentru revizuirea Constituției. Am văzut cum organizează Uniunea Social Liberală referendumurile aferente loviturilor de stat pe care le dă cu frecvență anuală. Cu toată atenția statelor europene asupra propriilor alegeri europarlamentare, în România referendumul pentru revizuirea Constituției, alegerile europarlamentare și, posibil, referendumul pentru demiterea președintelui, se vor transforma într-un masacru, nu numai într-un simulacru. Vom asista, pe fondul hărmălaiei europene, la un nou 1946. Cutărache și cutărică din opoziție, destul de puțini cutărici dealtfel, se vor alege cu un post de europarlamentar, iar România se va alege cu o Constituție care o scuipă afară din Europa și din lumea civilizată și o întoarce spre Rusia și totalitarism.

Avem de ales între  a pune capul în pămînt, a face mici calcule, a ne bate cu ei pe terenul lor, sperînd să ne alegem fiecare cu cîte ceva acolo și a lupta radical și coordonat încă de pe acum. După ce ai înghițit otrava degeaba te mai umfli în pene la lupta dreaptă, nu te prinde primul pumn în picioare, viu. Nu cred că a înghiți otrava organizării referendumului pentru Constituție împreună cu europarlamentarele e una dintre cele mai deștepte mișcări ale opoziției politice și societății civile.

Cînd știi că mergi la tăiere nu stai ca bleaga.

Atlantism si puciulism

Etichete

Barack Obama, Crin Antonescu, Joe Biden, NATO, PNL, PSD, Statele Unite, USL, Victor Ponta, Victoria Nuland

Potomac peste capac

Nu, cînd americanii trimit la Bucureşti un înalt funcţionar din ministerul de Externe, nu e ceva de rutină. Nu, cînd conducerea Consiliului Suprem al Magistraturii şi ministrul Justiţiei sînt convocaţi de ambasada americană , nu e ceva de rutină. Nu e ceva normal. Nu e ceva banal, ci altceva. E groasă.

Grosimea respectivă e situată în zona facială a conducerii actualei puteri de la Bucureşti. În speţă, la nivelul obrazului. Totodată, ea, grosimea, e acompaniată de o accentuată scurtime la etajul cortical al respectivei conduceri. A USL, un interesant mecanism de stînga-dreapta, care revarsă asupra patriei noastre rezultatul obişnuit al mişcărilor de stînga-dreapta.

Partea bună e că americanilor continuă să le pese. Partea proastă e că doar lor pare să le mai pese destul. Dar, ce vreţi, istoria, departe de-a se fi sfîrşit, continuă. Probleme în Siria, cu un regim racordat la gîndirea ayatollahilor din Iran. Probleme în Turcia, cu un regim racordat la gîndirea Frăţiei Musulmane din Egipt. Probleme şi în Ucraina, cu un regim racordat la gîndirea fratelui Putin. Privind dinspre Washington, pe direcţia unor baze militare utile, decuplarea unei ţări europene din NATO de la cutumele ţărilor europene din NATO şi racordarea ei la cutume opuse şi de semn contrar n-ar fi deloc oportună. De unde şi gesturile, deloc cutumiare, ale oficialilor americani.

I’ll be back!

Le-au mai făcut ei, de-a lungul ultimilor doi ani, pe care îi putem numi, cu îndreptăţită mîndrie, anii-lumină ai uselismului. După alţi autori, e vorba de anii pucismului. Un sinonim pentru uselism, printre puţine altele. A venit, mai întîi, un domn, Gordon, de la Departamentul de Stat al SUA (ministerul lor de Externe), în vara lui 2012, trecînd pe la un garaj, cînd cu declanşarea puciului parlamentar uselist. Au venit, apoi, pesedeii din Comisia Juridică a Camerei, fără penelei, convocaţi la ambasada americană, în decembrie 2013, ca să-i explice ambasadorului treaba cu super-imunitatea, super-aministierea şi super-graţierea bandiţilor din politică.

A venit, acum, în ianuarie 2014, o doamnă, Nuland, tot de la Departamentul de Stat, exact, hăăăăăt, de la Washington, cu prilejul respingerii, la Curtea Constituţională, a legii împroprietăririi baronilor prin descentralizare. Şi anume, a respingerii respingerii prin critici useliste, publice. Cu ameninţări deloc voalate, doar ţăţeşti, la adresa “justiţiei băsiste”. Semn că pucismul s-a demascat drept puciulism.

Pucistul are, totuşi, o anumită maturitate. Bunăoară, dă puciul, chiar şi parlamentar, într-o ţară sud-americană, nu în România, membră a NATO. Iar cînd vede că riscă anumite consecinţe dinspre Washington, pucistul încetează. Puciulistul, nu. Semn al unei pronunţate imaturităţi, care îl face să nu vadă consecinţele. Din cauza imaturităţii, nu înţelege riscurile trecerii de la uselism la uslamism. Căci puciulismul din uslamism vine. Uslamistul e perceput altfel: refractar, radical. În sensul că lipsit radical de contact cu realitatea. La care e complet refractar.

Do you feel lucky, punk?

O fi Obama din aceeaşi familie, politic vorbind, cu Victor Ponta. Dar dacă premierul a înţeles că a fost chemat la Washington, în toamna trecută, fiindcă a practicat acelaşi sport ca şi Ghiţă Mureşan, fost jucător de baschet la Washington Bullets, atunci n-a înţeles. La discuţiile cu vicepreşedintele SUA, că Obama nu primea, Joe Biden i-a explicat clar, de la obraz, ce vrea America de la el şi tovarăşii lui de joacă: să lase Justiţia în pace. După cutuma euroatlantică. La care Veve ce-o fi zis? Vezi-ţi bă, Baidene, de treabă! Ce, nu ţi-e bine? Sau: Da, să trăiţi, eu dintotdeauna, cum să nu, Justiţia, fireşte, nici o problemă, contaţi pe mine! Săru’ mîna! Or, în pofida eforturilor antenisto-ghiţisto-realităţiste de-a eluda realul, sînt lucruri la care americanii ţin.

Obrazul gros şi mintea scurtă nu reprezintă atuuri în relaţiile cu americanii. Dimpotrivă. Puciuliştii sigur că nu înţeleg. În puciulismul lor, n-au cum. Structural. “Ei, şi ce-o să ne facă americanii? O să bage portavioane pe Dîmboviţa? N-au loc! Ha, ha! Fiindcă e băsistă, adică dă sentinţe care nouă nu ne plac, normal că Justiţia trebuie schimbată, cu tot cu legi. Cine le-a dat americanilor voie să facă baze NATO la noi? Adrian Năstase, cel mai bun premier din istorie! Băsiştii îl bagă la pîrnaiei şi vor să bage şi alţi colegi, iar americanii sînt de acord? Să-şi ia bazele şi să ne lase, naibii.” Ceea ce americanii, după o atentă evaluare, chiar ar putea face. Depinde numai de ţară. Cînd puciuliştii vor ţara, iar ţării i se rupe, ce mai e de făcut? Uniţi, salvăm? Sigur. Ulterior, sigur că tot americanii ar fi de vină. Că n-au băgat portavioane pe Dîmboviţa. Să fi făcut unele mici, să încapă, şi nepoluante, să protejeze mediul. Să se fi preocupat, nu să ne lase de izbelişte, cu puciuliştii, să ne dea la ruşi şi la chinezi. Nişte loaze.