Etichete

, , , ,

Societatea civilă a celor buni și drepți cere astăzi, cu două zile înainte de intrarea în vigoare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală, guvernului Ponta să dea o ordonanță de urgență (!!!) prin care să modifice cele două coduri.

Codul Penal și Codul de Procedură Penală au fost adoptate în 2009 și 2010. Prevederile controversate, care îngroapă anticorupția și scapă mafia de justiție au fost introduse încă de la început de Ministerul Justiției condus de Cătălin Predoiu și votate în unanimitate de PDL în Parlament.

Prevederile controversate puteau fi eliminate încă din faza în care proiectele erau elaborate la Ministerul Justiției, sub conducerea lui Cătălin Predoiu. Puteau fi eliminate apoi în Parlament de către PDL, care atunci era la putere. Din 2009/2010 pînă în mai 2012, PDL nu a putut elimina respectivele prevederi care îngroapă anticorupția nici în Parlament și nici printr-o ordonanță de guvern. Guvernele Boc și Ungureanu au avut la dispoziție trei ani pentru Codul Penal și doi ani pentru Codul de Procedură Penală să dea o ordonanță de urgență prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. Nu au făcut-o. Și nici societatea civilă ”bună și dreaptă” nu le-a cerut-o.

Astfel, am ajuns cu două zile înainte de intrarea în vigoare și toată lumea se milogește de Ponta să dea o ordonanță de urgență care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. Trecem peste faptul că nu e chiar în spiritul statului de drept ca guvernul să intre cu bocancii peste Parlament și să modifice niște coduri de o asemenea importanță prin ordonanță de urgență. Dar de ce acum ordonanță de urgență, cînd am avut la dispoziție trei ani să eliminăm prevederile respective? Trei ani!! Din 2009 pînă în mai 2012 ”Cei Buni” au avut majoritatea parlamentară și guvernul. Premierii erau dintre ”Cei Buni”: Boc și Mihai Răzvan Ungureanu. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, era dintre ”Cei Buni”. Președintele, Traian Băsescu, era dintre ”Cei Buni”. Mai mult decît atît, în toți acești ani n-au fost în stare să adopte nici măcar legile de aplicare a Codurilor. A trebuit să vină USL la guvernare ca să fie adoptate legile de aplicare, legi pe care PDL și guvernele Boc și MRU, cu ministrul justiției Predoiu, le-au amînat ani de zile.

Care sînt posibilii prezidențiabili ai lui 2014? Păi de la ”Cei Răi” e Ponta, cel de care toată lumea bună și dreaptă se milogește în ceasul al treisprezecelea să elimine prevederile care îngroapă anticorupția. De la ”Cei Buni” avem așa:

  • Boc, cel care conducea guvernul care a elaborat și introdus în Parlament Codurile cu tot cu prevederile care îngroapă anticorupția și care conducea partidul care a votat în unanimitate codurile, cel care nu a dat nicio ordonanță de urgență din 2009 și 2010 pînă în februarie 2012 prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția.
  • Predoiu, Tatăl Codurilor, cel sub conducerea căruia la Ministerul Justiției au fost elaborate Codurile, inclusiv prevederile care îngroapă anticorupția, cel care a condus Ministerul Justiției din 2008 pînă în mai 2012.
  • Mihai Răzvan Ungureanu, cel care a condus guvernul din februarie 2012 pînă în mai 2012. O perioadă scurtă, însă suficient de lungă cît să dea o ordonanță de urgență prin care să elimine prevederile care îngroapă anticorupția.

De la cine așteaptă lumea bună și dreaptă salvarea anticorupției? De la Boc? De la Predoiu? De la MRU? Nu. De la Ponta.

Dacă Ponta poate da o asemenea ordonanță de urgență în două zile, Boc-Predoiu au avut la dispoziție peste 700 de zile iar MRU-Predoiu au avut la dispoziție 70 de zile. Nu s-a întîmplat nimic.

Și lumea bună și dreaptă a avut sute, mii de zile la dispoziție să dea sute de comunicate și să scrie sute de scrisori deschise prin care să ceară eliminarea prevederilor care îngroapă anticorupția. Nu a făcut-o. Se roagă acum de Ponta.

Ponta nu e prost să dea ordonanța respectivă. Are și argumente solide. Nu poate modifica prin ordonanță de urgență, în disprețul Parlamentului și statului de drept, niște coduri pentru care toată lumea bună și dreaptă a luptat atîția ani.

Care e moștenirea ”dreptei” pe anticorupție, singură temă tare a sa? A îngropat-o. Ni s-a zis: domnule, lăsați chestiile astea cu libertate, proprietate, tradiții, stat minimal, piață liberă, inițiativă privată, că e clar că ”dreapta” nu e în stare de ele. Să nu cerem prea mult de la ea, de la ”dreapta”. Să ne mulțumim cu lupta anticorupție, că acolo ”dreapta”, tabăra noastră, stă bine. Acolo se vede diferența între ”ai noștri” și ”ai lor”. Or fi toți socialiști economic și cultural, dar măcar ”ai noștri” luptă împotriva corupției.

Iată că acum anticorupția este ucisă de legile făcute și adoptate de ai noștri. PDL, sateliții săi și toți candidații lor prezidențiali sînt scoși din jocul politic major. Credibilitatea e țăndări, singura temă de luptă zace într-0 baltă de sînge, cu un cuțit în spate pe care scrie ”PDL, Predoiu & Ai Noștri”.

Dacă nu respecți adevărul, pe termen lung ești mort. RIP PDL, Predoiu & Ai Noștri.

Guvernarea USL e catastrofală iar Ponta s-a dovedit complet incapabil să ia decizii și să organizeze ceva. Personajul e un țîști bîști cu tupeu. Atît. Nimic mai mult. USL-ul astăzi se joacă cu codurile (celelalte, roșii și portocalii) pentru a scoate armata la deszăpezit, să facă ce ar fi trebuit să facă firmele useliste care au primit sute de milioane de euro pentru deszăpezire. Gestionarea operațiunii de salvare a victimelor accidentului aviatic e una dintre cele mai penibile și revoltătoare eșecuri ale autorităților române din ultimii 24 de ani, iar Ponta un exemplu de iresponsabilitate și nesimțire, cel mai incompetent prim ministru din istoria comunismului și mafiei românești.

În alte circumstanțe, USL-ul și Ponta ar fi fost în corzi acum, sîngerînd procente din tot corpul. Nu e cazul acum. Nu mai e nimeni în ring. PDL și sateliții săi sînt niște glume proaste care au pierdut și ultima temă la care se părea că stau cît de cît decentuț, anticorupția.

Lupta cu USL-ul trebuie să continue. Însă PDL și sateliții săi ies din joc definitiv. De fapt, e sfîrșitul unei lumi, unei tabere politice.

O luăm iar de la capăt. Nu e prima oară. Ne-am învățat.

PS. Boc, Predoiu și MRU au ieșit din jocul prezidențial. O minimă listă de întrebări pe tema codurilor îi scoate pe toți în genunchi din orice campanie electorală.

Anunțuri