Etichete

, ,

Spiritul megalomanolimpic

Statisticile oferă, adesea, surprize încîntătoare. Bunăoară, costurile preconizate pentru organizarea unei olimpiade sînt depăşite, în mod normal, de maximum trei ori. Olimpiada de la Soci a reuşit o performanţă fără precedent: costuri de aproape cinci ori mai mari decît estimările! Aprofundînd, detaliile devin şi mai încîntătoare. Olimpiada de iarnă de la Soci a reuşit să fie mai scumpă decît Olimpiada de vară de la Beijing, din 2008, care stabilise precedentul record al delirului financiar: 40 de miliarde de dolari. Olimpismul rusesc nu se putea mulţumi, însă, doar cu o simplă depăşire. Recordul trebuia spulberat. A fost: 51 de miliarde de dolari!

Performanţa e cu atît mai entuziasmantă, cu cît iarna olimpică nu-i ca vara, dar absolut deloc. Ediţiile de vară înseamnă cam 11.000 de sportivi, care participa la 300 de întreceri, găzduite în 40 de locaţii. Cele de iarnă adună doar 2.500 de sportivi, pentru 86 de întreceri, în 15 locaţii. Diferenţele sînt, aşadar, enorme. Totuşi, pentru mult mai puţini sportivi, mult mai puţine întreceri şi mult mai puţine locaţii, Soci a reuşit să devină cea mai scumpă Olimpiadă dintre toate Olimpiadele, fie ele de vară sau de iarnă. Ceea ce, evident, nu e la îndemîna oricui, ci a nimănui, cu excepţia Rusiei lui Vladimir Vladimirovici. Putin, da.

Să mergem mai departe. În materie de mers, între obiectivele de la nivelul marii şi cele din creierii munţilor, de la Krasnaya Polyana (gen Poiana, evident, Roşie, fiind vorba de Rusia) trebuia realizată o ultramodernă legătură feroviară de mare viteză şi mare confort. Obiectivul a fost îndeplinit, fireşte. Atîta doar că a costat  8,7 miliarde de dolari. Mai mult decît costurile totale ale pregătirii precedentei Olimpiade de iarnă, cea de la Vancouver. Ha! Penibilii de canadieni. Bătuţi măr de-o singură cale ferată. Minune a tehnicii feroviare ruseşti. Cu garnituri Siemens, ce-i drept. Un amuzant calcul arată că, de banii aceia, traseul putea fi acoperit cu un strat uniform, de un centimetru grosime, de caviar Beluga. Aţi ghicit, cel mai scump caviar din lume.

Şi tot aşa, obiectiv după obiectiv. Nedumeririle nu-şi au rostul. Finanţarea s-a făcut printr-un mecanism absolut judicios. Contractele au fost atribuite oligarhilor de nădejde ai ţării. Spre exemplu, fraţii Arkady şi Boris Rotemberg, prieteni din copilărie cu Putin, au beneficiat de vreo 14% din fondurile totale. Alţi oligarhi au acceptat, cu plăcere, să devină investitori, ca Vladimir Potanin, Oleg Deripaska, Andrey Elinson. Fireşte, 70% din investiţiile lor au fost făcute cu imprumuturi de la VEB, o bancă de stat. Aprobate de consiliul de administraţie, condus de Premierul Rusiei. La vremea aprobărilor, Premier era Putin. Coborînd mai jos, pe scara sub-contractărilor, intervin parandărăturile. Vrei lucrarea, decartezi a cincea parte din bani şi te descurci cu restul. Normal, umfli nota de plată, ca să se ajungă la toată lumea.

La care se adaugă incompetenţa crasă, care a impus reluarea unor lucrări, de pildă, din cauza unor expertize geologice greşite. Găinăriile de tip asfaltat, decopertat, asfaltat iar, pe aceeaşi rută. Şi, evident, entuziasmul patriotic. Pentru gloria Rusiei, trebuia făcut totul. Astfel, Stadionul Olimpic, destinat festivităţilor de deschidere, de închidere, şi atît, gata, trebuia să aibă acoperiş mobil. Pentru gloria Rusiei, s-a modificat din mers planul: stadion complet închis, cu acoperiş fix. Constructorii au trebuit, astfel, să facă rost, în trei luni, de oţelul transportabil, în mod normal, într-un an. Cu costurile suplimentare de rigoare. Dar în noua configuraţie, stadionul, transformat în cel mai mare teatru acoperit din lume, va putea găzdui cu brio grandiosului spectacol inaugural. Care va include, se pare, şase locomotive, troica din “Suflete moarte” de Gogol, plus Petru cel Mare la comanda unei flotile de cinci nave. Printre altele. Ei, aşa da. Cine-a zis că megalomania nu face toţi banii?

Anunțuri