Etichete

, , , ,

Ce chestie

Nu vor ceda. Nu vor abandona. Nu vor capitula. Rezistă de peste trei luni. Au rezistat frigului cumplit, bastoanelor şi gazelor lacrimogene. Acum, cînd zboară gloanţele şi cadavrele se adună morman, cînd e clar că dacă nu înving, îi aşteaptă anihilarea, nu mai au nici un motiv să dea bir cu fugiţii. “Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim”. Cum ar veni. Şi iată, mor. Sînt în război, iar războiul lor este de eliberare. Ceea ce ziariştii, diplomaţii şi liderii politici vestici refuză să spună, lor le este cît se poate de clar: nu mai vor cu ruşii peste ei. Nu mai vor să fie sclavii Rusiei. Nu mai vor. Destul. Vor ţara lor. Fiindcă e ţara lor. Vor Ucraina liberă.

După cel puţin 25 de morţi marţi spre miercuri, după încă pe atîţia miercuri spre joi, împuşcaţi, mai nou, la meserie, în organele vitale, de lunetişti, Piaţa Independenţei din Kiev tot nu s-a golit. Ei tot n-au fugit, n-au cedat, n-au capitulat. Deşi destui corespondenţi străini cîntau prohodul luptei lor, după primul masacru, ei luptă în continuare. Care e soluţia au spus-o de la început: demisia preşedintelui Yanukovici, omul Rusiei. Alegeri anticipate, imediat. Nu doar demisia guvernului sau dizolvarea parlamentului. Demisia liderului înscăunat de Moscova. Care a oprit asocierea cu Uniunea Europeană şi a întors ţara spre Rusia lui Putin. Vor demisia şefului grupării infracţionale de ocupaţie colonială. Între timp, a grupării criminale de ocupaţie colonială.

Gruparea criminală trage cu muniţie de război, vorbind de terorişti şi de fascişti. Aaaa, daaaa, sigur că daaaa! Binecunoscuţii terorişti, de care ne-a salvat Iliescul, cu Frontul Salvării Naţionale. N-am aflat cine au fost teroriştii. Binecunoscuţii fascişti, de care ne-a scăpat tot Iliescul, aducînd minerii, ca să refacă spaţiile verzi din Piaţa Universităţii. Nici despre ei n-am aflat cine au fost. Dar bine că ne-a salvat Iliescul, de anarhie, de vidul de putere. Despre fascişti vorbeşte şi inegalabilul Maduro, în Venezuela socialistă, trăgînd în răsculaţi. Dacă s-au răsculat, ce-ar putea fi altceva decît fascişti, marionete ale imperialismului occidental? Extraordinar cum tovarăşii de drum ai secerii şi ai ciocanului, mai vechi sau mai noi, dau mereu, în drumul lor spre progres, doar de terorişti şi de fascişti. Alţi adversari nu găsesc, sărmanii.

În Ucraina n-ar fi nici un vid de putere. Există o alianţă de trei partide, capabilă să preia ţara, cu lideri cunoscuţi, cu priză la public. Iar teroriştii şi fasciştii sînt ucrainenii care s-au săturat de Rusia. Şi luptă cum pot, pentru libertatea lor. Yanukovici l-a demis pe ministrul apărării. Primarul din Kiev a demisionat din “Partidul Regiunilor”, al lui Yanukovici, declarîndu-se independent. Puterea prezidenţială dă ceva semne de surpare. Greu de înţeles pentru unii, dar nici muniţia de război nu-i opreşte pe răsculaţi. Nenorociţii. Ce le lipseşte, în fond? De ce nu vor cu Rusia? De ce vor, în schimb, cu UE? Cu Vestul, nu cu Estul? De-aia. Fiindcă în Vest e mai bine. Se mai şi trăieşte, nu doar se supravieţuieşte.

Dar, în primul rînd, răsculaţii vor ţara lor. Să decidă ei, singuri, încotro se îndreaptă. Vestul, desigur, nu se repede să-i ajute. UE trimite miniştri de externe, propune sancţiuni. Vax. Americanii, ce-i drept, lucrează în culise, dar nu se ştie cît de eficient. Decizia e, oricum, la Putin. În criză de timp, Yanukovici are, încă, la dispoziţie şi varianta băii de sînge naţionale, şi varianta desprinderii părţii de est si sud, rusofone, a ţării, după modelul Transnistria, de pildă. Nu va face nimic, însă, fără ordin de la Kremlin. Mai degajat de problemele olimpice, acum că Rusia şi-a luat-o la hochei, întîi de la SUA, apoi de la Finlanda, Vladimir Vladimirovici are de ales. Vrea război colonial în ditamai ţara, Ucraina, cu consecinţe internaţionale cataclismice, dată fiind vecinătatea cu zona UE şi, mai ales, cu NATO, sau alege jocul pe termen lung? Ce va face Putin, ştiind foarte bine că, în Ucraina, nu teroriştii şi fasciştii sînt problema lui, ci ucrainenii care se bat pentru libertate? Nu mai vor să fie colonie. Şi nici gloanţele lunetiştilor nu-i mai sperie. Mor, pentru ca ţara lor să fie a lor. Ce chestie, nu?