Stiam ca Dominique Strauss-Kahn e o lichea de cand a pus in pericol stabilitatea si reforma economica in Romania de dragul jocurilor sale politice din Franta. Nu stiam ca e o secatura de tipul Ted Kennedy, senator american si figura emblematica a democratilor americani. Sigur, DSK n-a avut timpul sa fie imbratisat de stanga ca figura legendara. La moartea lui Teddy, criminalul de la Chappaquiddick, inventator al “sandwichului cu chelnerita” (“se pune o chelnerita intre doi senatori…”) samd, numai ca nu a fost beatificat. Fapt ce demonstreaza ca pentru stanga occidentala nu conteaza ce faci in viata privata si nu conteza daca esti o bruta sau un psihopat sexual atat timp cat public spui ce trebuie spus relativ la necesitatea logica si morala a redistributiei banilor contribuabililor catre cauzele stangiste favorite.
Ramane deci ca doar miscarea feminista – foarte prompta si eficienta in a apara un Bill Clinton sau un Obama ori de cate ori o femeie i-a pus intr-un fel sau altul favoritul in pericol – sa-l mai scoata la liman pe DSK. Si data fiind performata recenta a acestei miscari, nu incape indoiala ca DSK e pe maini bune. Sa-i lasam in plata lor. Noi avem alte probleme si sa ne vedem de ele.
Grade de irelevanta
Ce implicatii directe are pentru noi tot scandalul cu DSK? Nici una. Implicatii indirecte? Putem desigur imagina un lant de evenimente ce ar avea ca punct de plecare aventurile unui membru sau altul al nesimtitei elite financiare internationale si ca punct final evolutii negative pentru economia romaneasca. Putem imagina. Dar momentan scenariul pare improbabil. Daca se alege praful de Grecia, daca va cadea economia europeana sau daca revine criza mondiala si daca toate, in conjunctie sau separat, duc la caderea economiei romanesti, asta nu va fi pentru ca FMI-ul trece printr-un moment de confuzie sau pentru ca unul dintre nenumaratii egomani ce populeza stratosfera politico-financiara globala ar fi de neinlocuit. Altii vor fi factorii decisivi. Asa ca a comenta “ca economisti” problemele lui DSK e o pierdere de timp.
Putem comenta altceva. De pilda il putem lua pe DSK ca simbol al impertinentei, agresivitatii si imposturii noii clase conducatoare produse de Ocident in ultimele decenii. Cu carierismul sau, cu costumele sale de 20.000$, cu camerele sale de hotel de 3000$ pe noapte, cu atitudinea ca totul si toate i se cuvin, el poate fi vazut ca tipic pentru noua elita financiara, politica si media occidentala –mediocra, arivista, egoista, fara autocontrol si impostoare – lipsita de orice leadership, exact cand civilizatia occidentala are nevoie mai multa nevoie de leadership adevarat.
Dar n-o sa-i judecam aici pentru asta. Daca vrem sa discutam lucrurile din perspectiva economica, sa ne fixam atentia asupra altui aspect al acestei clase politico-financiaro-mediatice. Caci problema reala nu este moralitatea sau comportamentul social al acestei clase, oricat de detestabile ar fi ele. Problema reala o reprezinta o anumita viziune privind economia, o viziune ce impinge intregul Occident intr-o infundatura. Restul, violurile, ingineriile financiare de stat si private, aroganta, abuzurile sunt doar o nota de subsol minora fata de aceasta problema. DSK, ca simbol al unei clase si a unui tip uman, e un pretex pentru a reaminti ce conteza in primul si primul rand.
Ce conteza cu adevarat
Daca economic vorbind, DSK si tribulatiile sale nu conteaza in schema mare a lucrurilor, ce conteaza? Am spus: Conteaza o viziune privind economia ce impiedica radiografia si tratarea problemelor structurale ale economiei occidentale. O viziune ce domina o buna parte a elitelor politice, financiare si mediatice. Le domina nu doar pentru ca au ajuns sa creada profund in ea ci si pentru ca le si serveste foarte bine interesele. Sa explicam.
De mai mult de o jumatate de secol, o parte semnificativa si influenta a decidentilor economici si politici occidentali impartaseste presupozitia ca economia simbolica –bani, credit, titluri finanicare- sunt esenta economiei iar marfurile, productia, economisirea, munca sunt „valul realitatii“. Aceste lucruri concrete, scrie un mare ganditor al secolului trecut (marfurile, productia, munca) sunt vazute ca fiind “determinate de evenimentele monetare: oferta de moneda, creditul, nivelul dobanzii, etc. Bunurile, serviciile, productia, productivitatea, cererea, ocuparea fortei de munca si in ultima instanta preturile, toate sunt variabile dependente in raport cu evenimentele macroeconomice ce au loc la nivelul dinamicii simbolurilor monetare“.
O buna parte a elitelor occidentale a ajuns asadar sa fie convinsa ca poate genera prosperitate si stabilitate prin controlul banilor si creditului. Iar acest control este cheia controlului social. Convingerea in cauza s-a transformat in principiu de organizare sociala. Sigur ca relatia dintre, pe de o parte, „economia reala“ a marfurilor, serviciilor, a muncii si, pe de alta, „economia simbolurilor“ a monedei si creditului a fost in mod continuu vizata de catre potentatii si “inginerii financiari” din toate timpurile. Nu e ceva descoperit in a doua jumatate a secolului 20. Noutatea este gradul in care in ultimii 50-60 de ani multi occidentali au ajuns sa creada in capacitatea cvasi-magica a economiei simbolice de a rezolva problemele economiei reale. Gradul in care “ingineria financiara” a ajuns sa fie alfa si omega strategiei economice este incredibil.
Spunand acestea intelegem si de ce elitelor noastre le e atat de draga teoria si viziunea respectiva. De ce le e atat de greu sa se desparta de ea. Ea nu numai le spune ca pot rezolva aprope totul prin manipulari monetare, de credit si fiscale dar le si spune ca ei, fiintele superioare, tehnocaratii sistemului simbolic, sunt cei chemati sa dirijeze mersul economiei de la butoanele camerei de comanda. Prestigiul si puterea asociate cu economia simbolica au ajuns pe culmi nebanuite. La inceputurile capitalismului a fi producator, inventator, antreprenor, inginer, ganditor, constructor cerea si primea respectul suprem. Azi a fi producator, prestator de servicii, muncitor, antreprenor, ganditor e nimic in comparatie cu a fi implicat in manipularea fluxurilor economiei simbolice. Trimful inginerilor sociali si financiari este greu de contestat.
Cateva implicatii
Si astfel, azi, cand Occidentul se loveste de probleme serioase, da din colt in colt. Falimentul modelului statului social e un fapt. Occidentul trebuie sa gaseasca o solutie. E o problema reala si presanta. Or falimentul acesta nu poate fi rezolvat cu “inginerii monetar-financiare”. Reasezarea tectonica a structurii economiei mondiale data de cresterea puterilor economice ne-occidentale e un fapt. Occidentul nu isi va putea mentine nici suprematia si nici macar prosperitatea daca nu face schimbari drastice de strategie politica si economica, dincolo de obisnuitele de acum “inginerii financiar-monetare”. Acestea sunt probleme reale, problemele care conteaza. Ca sa le poti aborda e nevoie insa de un mod de a gandi in care accentul principal e pus pe partea reala a economiei (bunuri, servicii, productivitate, creativitate, antreprenoriat, economisire) iar cel pus pe cea simbolica (a banilor si creditului) devine secundar.
Dar a schimba perspectiva e greu. Mai ales ca interese atat de profunde sunt implicate in ea. Chiar si azi dezbaterile „reformiste“ raman fixate pe niste chestiuni ce mai devreme sau mai tarziu se reduc la un singur lucru: Cine controleaza fluxurile monetare si de credit ce definesc economia simbolica, statul sau sectorul privat? Si in ce grad o face fiecare? Conceptualmente, economia reala ramane in umbra economiei simbolice. Si astfel se uita din nou esentialul: ca prinsi sub valul acestui joc abstract al fluxurilor monetare si de credit, oamenii inventeaza, muncesc, produc, construiesc, gandesc, economisesc, investesc. In final, cursa intre ingineriile financiare ale sectorului privat si ingineriile financiare ale statului continua neabatuta.
Dar cu noi cum ramane?
Ajuns in acest punct cititorul poate sa spuna: Bine, dar asta e o lupa de idei si un razboi civil al elitelor, pe viata si pe moarte. Poate sa dureze si o generatie sau doua. Pe noi ne intereseaza ce face Romania, ce facem noi in aceste conditii. Noi suntem prea mici si slabi sa putem schimba paradigma de gandire sau compozitia elitei internationale. Nu putem noi restructura sistemul monetar international sau modelul de abordare a finantelor publice in lumea occidentala. Si nici nu putem astepta ca elitele occidentale sa se primeneasca si clarifice. Avem problemele noastre si trebuie sa facem ceva. Ce-i de facut? Putem sau nu face ceva concret ?
Desigur ca putem
Nimeni nu ne impiedica sa ne vedem de treaba in mijlocul confuziei, agitatiei si scandalurilor, gandind si construind pe termen lung in mod inteligent. Adica punanad acentul pe munca, productivitate, capital uman si efort colectiv, pe un model simplu si echilibrat al statului si al finantelor publice, si pe o strategie ce incearca sa racordeze economia la evolutiile stiintifice si organizationale de ultima generatie. Pare o afirmatie foarte generala. Ca sa iesim din vag si general sa dam in exemplu concret. El arata ca se poate. Chiar si in Romania.
Vorbim de cativa ani de proiectul Magurele. Sa ne aducem aminte ideea. E vorba de construirea facilitatii Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics, cel mai puternic laser construit vreodata in lume, considerat cel mai mare proiect de cercetare stiintifica realizat vreodata in Romania. Laserul e gandit ca o prima mutare. Ca o ancora. Planul este ca in jurul sau vor fi construite si comasate alte facilitati de cercetare de varf. Profitand de siajul masiv creat de o mega-investitie de 300 de milioane de euro, sunt trase imediat in jurul sau alte cateva unitati de cercetare avansata in fizica, chimie, biologie etc. Toate in domenii cu un potential aplicat bine determinat. Drumul odata deschis intra in joc industria IT, infrastructura, serviciile, consultanta si tehnologie. Ideea este ca treptat sa se creeze premisele ca zona sa devina un nucleu nu doar de cercetare ci si de dezvoltare. Pe scurt, aria devine un obiectiv de interes economic major. Este o comunitate, un oras in sine, este o economie in sine, este un focar de crestere economica si de dezvoltare pentru tara si regiunea mai larga.
Imaginea este clara de acum. Am spus si o repetam: Vorbim de constructia unui cluster de dezvoltare economica, in cei mai precisi, reali si ambitiosi termeni cu putinta. Vorbim despre o constructie facuta posibila si necesara de noua economie globala a cunoasterii; o constructie care va opera competitive in arena noii economii globale a cunoasterii. Vorbim de ceva planuit sa fie cea mai mare entitate de acest fel din Europa de Est, poate din Europa. Altfel spus, vorbim de niste oameni care au curaj sa iasa din tiparul mentalitatii Romaniei majoritare si sa construiasca in stil mare.
Suna bine. Intrebarea este : putem trece de la vorbe si planuri la fapte? Sau ramanem ca de obicei cu planurile? Surprinzator pentru multi, se pare ca putem. In ultimele luni se pare ca lucrurile au avansat. Incapatanarea si entuziasmul unei mici echipe de romani par ca incep sa dea roade. Lucrurile incep sa se lege. Sa repetam: cand vorbim despre acest proiect vorbim de gandire strategica de mare calibru. Vorbim de un masiv potential efect de multiplicare in economia nationala. Vorbim de un sector economic cu potential de miliarde. Pe scurt, vorbim despre inceputul constructiei coloanei vertebrale a economiei nationale pentru urmatoarea suta de ani.
In loc de concluzii
Am dat mai sus un exemplu despre ce poate fi facut in Romania, dincolo de zgomotul si praful conjuncturii, fie ca este conjunctura unor scandaluri internationale, fie ca este conjunctura ciclului economic. Am dat un exemplu concret despre ce conteaza cu adevarat. El ne indica nu doar directia in care trebuie sa ne concentram dar si ca avem capacitatea sa o facem. E mult ? E putin ? Ramane ca fiecare sa judece dupa cum crede de cuvinta. Un lucru e sigur: a judeca aceste lucruri te obliga sa gandesti dincolo de conjunctura si superficial, dincolo de aventurile unui DSK sau de alarmismul crizei economice intretinut de iresponsabilitatea mass media.
Or a gandi serios in acest fel este exact ceea ce trebuie sa facem daca vrem ca Romania sa ramana in cursa pentru mileniul trei. O vorba mare? Poate. Dar care e alternativa?